A-POLITICE // Hai, Transnistrie, în Europa!

Eugen Carpov, vicepremierul pentru Reintegrare al Republicii Moldova, şi Nina Ştanski, ministru de externe al auproclamatei rmn

Eugen Carpov, vicepremierul pentru Reintegrare al Republicii Moldova, şi Nina Ştanski, ministru de externe al auproclamatei rmn

Se pare că Transnistria nu-i trebuie nimănui. Rusia are nevoie de ea doar rareori şi exclusiv ca instrument de presiune asupra Chişinăului. Motivul e suficient pentru a pompa încolo resurse. Guvernările de la Chişinău, toate fără excepţie, doar mimează un fel de grijă. Nici Vladimir Voronin, originar din acele locuri, nu a făcut decât să alimenteze confruntarea. Teritoriul acesta, cu toate problemele lui, deloc simple, cu un Big Brother moscovit cu ochii pe tot ce mişcă acolo, pare a fi un tărâm tarkovskian, în care timpul s-a oprit, fixat în defunctul imperiu sovietic. Pentru guvernarea moldovenească actuală, preocupată de problemele interne ale împărţirii sferelor de influenţă şi de aşteptarea minunii integrării europene, factorul transnistrean pare a fi unul deranjant şi enervant. Nici nu se pune în discuţie vreo schimbare.

Prima soluţie care îmi stă pe buze în cazul Transnistriei este simplă şi absolut nepatriotică: să-i recunoaştem independenţa. Suveranitatea asupra teritoriului nu ne aparţine, oricum. Nici nu ne-a aparţinut vreodată. Zic să le propunem independenţă (poate în urma unui referendum monitorizat internaţional), relaţii reciproce normale şi un control internaţional asupra respectării drepturilor omului. Pentru că, dacă există acolo ceva la care ţinem cu adevărat, aceştia sunt oamenii. Pe care noi, din păcate, azi nu îi putem apăra efectiv în niciun fel.

Primul reproş (ar fi posibil unul… paşnic?) care mi s-ar face ar fi că o ţară nu îşi cedează de bună voie o parte din teritoriu. Ea poate să-l piardă doar în caz de război (lăsând şi atunci loc viselor de revanşă). Eu aş fi, indiscutabil, trădător, iar noi toţi am fi foarte originali. Poate primii din lume care ar vrea să cedeze o bucată de pământ din proprie iniţiativă.

Primul meu argument este (ar fi!) că Transnistria (ca teritoriu) nici nu ne-a aparţinut vreodată. Am făcut un fel de casă comună, am fost un fel de entitate doar în anii puterii sovietice. Locuiam în perimetrul unor hotare administrative comune, nu mai mult, deşi, conform teoriilor azi la modă, chiar „construiam” o naţiune inedită: „poporul sovietic”. Numai că e mai adevărat să spunem că noi am aparţinut Transnistriei, nu invers. Crearea RASSM nu a fost o recunoaştere de către Moscova a unui teritoriu de dincolo de Nistru locuit de moldoveni, ci un cap de pod pentru a încorpora în URSS teritoriile Basarabiei şi (vis nerealizat) ale României.

Nu mai vorbesc de faptul că pe tot parcursul existenţei unei Republici Moldova independente Transnistria a fost permanentul instrument de şantaj al Rusiei. Pentru a ne pune la punct, pentru a ne da din deget când ieşeam din sfera de influenţă rusească. Presiunea, şantajul şi provocările, inclusiv războiul, se intensificau îndeosebi în fazele cruciale ale istoriei RM. Ultima perioadă, legată de pregătirea şi parafarea acordului de asociere la UE ne-a demonstrat o dată în plus cum se foloseşte Rusia de acest teritoriu şi de aceşti oameni, pentru a face presiuni asupra clasei politice de la Chişinău. A fost suficient să se găsească resorturi de amortizare a relaţiilor cu conducerea de la Tiraspol, că a apărut Rogozin (un fel de funcţie, nu un nume) şi le-a dat tiraspolenilor peste mână: să nu uitaţi cine vă hrăneşte! Iar atunci când Moldova a parafat actele de asociere la Vilnius, acelaşi Rogozin s-a revoltat că nu i-am invitat şi pe transnistreni la examinarea şi aprobarea documentelor.

Aici vă rog să faceţi o pauză, să răsuflaţi adânc şi să înţelegeţi că a fost un preambul. O provocare. Acum, făcând – totuşi – abstracţie de istorie (care este întotdeauna interpretabilă), de scopurile adevărate ale Rusiei şi ale Transnistriei, fără a face presupuneri, pornind doar de la o stare de fapt, ce ziceţi dacă am propune ca pe un fel de proiect naţional aducerea Transnistriei în Europa? Asta ar fi adevărata mea provocare: crearea unui spaţiu comun în interiorul şi pe criteriile politice şi economice acceptate în UE.

În primul rând, asocierea cu Uniunea Europeană şi avantajele pe care ni le oferă asocierea e singura ipostază vizibil pozitivă a malului drept. Dacă am putea fi cu adevărat atractivi pentru Transnistria, atunci perspectiva integrării europene (sau, cel puţin, a asocierii) e argumentul nostru forte. Sau poate singurul argument şi element de seducţie pentru cetăţenii şi pentru producătorii de acolo.

Argumentul nu e de neglijat, ni l-a demonstrat Moscova. Printre instrumentele de presiune fiind folosită mass-media, m-a amuzat un interviu cu un întreprinzător transnistrean, care se plângea că, odată cu asocierea la UE, Moldova nu îi va mai accepta marfa, pentru export. Şi nu e vorba dacă trişa sau dacă spunea adevărul. Important e că îi păsa! Îl durea! Perspectiva călătoriei libere a cetăţenilor şi circulaţia liberă a mărfurilor în Europa devin atuurile RM în relaţiile cu cetăţenii din stânga Nistrului.

Ar putea fi formulate argumente şi pentru administraţia de la Tiraspol, dar şi pentru cea de la Moscova! Rusia ar putea avea cetăţeni ruşi, devotaţi ei, dar şi cu paşaport valabil în Europa! Poate că ar interesa-o? Eu aş insista pe această propunere. Şi aş forţa nota pe toate căile. Chiar şi pentru a schimba puţin tactica, pentru a prelua iniţiativa. Se poate invoca şi declaraţia de intenţii a administraţiei Putin de a colabora cu Europa şi chiar de a avea un acord de asociere a Uniunii Vamale cu Uniunea Europeană. Transnistria ar putea fi pentru ei un fel de proiect-pilot.

Propunerea e şi o provocare-testare pentru ruşi şi transnistreni. Spuneam mai sus: de fiecare dată când lucrurile încep să intre în canavaua împăcărilor şi înfrăţirii malurilor, apare vreun rogozin, ca să le amintească celor de la Tiraspol cine este adevăratul stăpân, cine este „adevăratul preşedinte al Transnistriei” (aşa îl numeşte presa din regiune). Şi atunci locuitorii din stânga Nistrului trebuie să decidă. Iar Moscova trebuie să-şi developeze adevăratele intenţii. Or, dacă Rogozin vroia ca administraţia de la Tiraspol să fie pusă la curent cu proiectele acordurilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, acum ele chiar pot fi puse la dispoziţie.

Acum, fără a complica lucrurile, e mai simplu să întrebi: în aceste condiţii, date publicităţii, la care se adaugă şi alte facilităţi pe care UE începe sau intenţionează să le acorde Republicii Moldova, sunteţi de acord să vă încadraţi în proiect, să fiţi parte a proiectului? Bineînţeles, fără a pune condiţii, în măsura în care documentele sunt deja parafate. Şi, pentru a diversifica intriga, proiectul poate să presupună fie o integrare totală a Transnistriei, cu acordul Moscovei; fie o integrare pe paşi, cu curtarea administraţiei tiraspolene de către politicienii moldoveni şi europeni; fie o integrare la nivel uman, dar şi economic, cu implicarea cetăţenilor moldoveni din Transnistria şi a oamenilor de afaceri cu întreprinderi înregistrate în Republica Moldova.

Eu propun, în acest sens, lozinca zilei: Hai, Transnistrie, în Europa! Dacă vreţi, poate fi doar un îndemn, dar poate deveni şi un proiect argumentat, pe paşi. Dacă doriţi, poate fi micul nostru şantaj. Mica noastră provocare. Poate fi efectuat şi un sondaj, într-un final. Bine, dacă nu – nu. Propunerea mea este şi o soluţie activă, care impune iniţiativă, pentru a testa reacţia şi pentru a modifica percepţia. Or, până acum, noi – în cel mai bun caz – numai am reacţionat la iniţiativele, provocările şi faptele produse în acest teritoriu. Altfel spus, ori lăsăm regiunea şi oamenii de acolo în pace, fără să mimăm o falsă grijă, ori chiar le propunem ceva.

La nevoie, se poate reveni la soluţia radicală, pe care am propus-o la început. La urma urmei, orice opinie trebuie luată în calcul. Chiar şi pentru a fi combătută şi scoasă din ecuaţie.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)