A-POLITICE // Era ticăloşilor

Sintagma de mai sus citează titlul unui eseu pe care-l scria Victor Petrini, eroul romanului lui Marin Preda Cel mai iubit dintre pământeni. Dar nu despre literatură vorbim azi, deşi e o bună ocazie să ne amintim de această carte, cândva foarte vânată de cititori.

Politica, fiind şi o permanentă confruntare publică, un fel de sport, e normal să se manifeste prin câştiguri şi pierderi, să aibă fani, emoţiile să dea uneori peste margini, mai ales în momentele paroxistice ale meciului. Oricât de mult ne-am dori asta, e greu să soliciţi un fair play în fierbinţeala confruntării.

Dar iată că adversarul marchează un gol, apoi al doilea şi, în pofida prognozelor şi totalizatoarelor, acesta câştigă. Isteriile sunt nu doar inutile, ci şi nocive. Iar anularea rezultatului deja după fluierul final e pură ticăloşie, descalificând sistemul, nu echipa, nu jucătorul.

Victoria lui Andrei Năstase la Chişinău nu a însemnat doar înfrângerea socialiştilor (deşi nu e de neglijat nici meciul în sine, înaintea „finalei” din toamnă). El a însemnat ceva mai grav pentru partida de guvernare: e ca eliminarea la faza grupelor (după prestanţa umilă a candidatului puterii şi după înfrângerea celui de al doilea favorit). Iată de unde isteria şi încercarea de a provoca lumea, de a o pune pe jar, pentru a incita o confruntare stradală, pentru a ascunde pierderea onestă, democratică, legitimă. Pentru forţarea actelor de nesupunere civică sau de violenţă, generate de disperare. Pentru a prinde peşte în puhoiul tulbure al maselor, care nu vor ţine cont de reguli şi convenţii.

Sistemul încă nu a realizat că victoria e a întregii coaliţii anti-oligarhice şi anti-binom şi că este deja fixată, este absolută, indiferent de orice decizie a instanţei judecătoreşti. Mai mult, tergiversarea validării şi ne-validarea câştigătorului incontestabil e în defavoarea sistemului, a regimului autoritar, care prin asta se dovedeşte a fi nu doar antipopular, ci şi ticălos. Nu e vorba de incapacitatea de a pierde onorabil, ci de scuipatul în decizia populară. Or, asta înseamnă deja descalificare. De vreme ce sistemul nu poate administra onest lucrurile şi este detestat de popor, el trebuie demontat. Preferabil (dar nu exclusiv) prin alegeri.

Acum, cea mai bună soluţie pentru gruparea de la GBC ar fi să se retragă benevol, ca echipă care s-a compromis (inclusiv prin comportamentul ticălos din timpul şi de după scrutinul de la Chişinău) şi care e refuzată de popor. Un prim pas ar putea să-l facă membrii oneşti ai echipei de guvernare, dacă vor să-şi păstreze obrazul. Detaşându-se, cu acest prilej, de democraţii-socialişti (nu atât o alianţă, cât o afacere electorală comună). Binomul şi-a developat încă o dată (după votarea în comun a sistemului electoral), prin „contestaţii” socialiste aberante şi prin nevalidarea unui câştig net, natura hidoasă şi ticăloşia. Dar toată partida se poate trezi la toamnă  nu doar în afara parlamentului, ci şi la groapa ruşinoasă a istoriei. Au mai fost din ăştia care se credeau nemuritori… Pentru aroganţă şi pentru nesimţire, oamenii îi vor detesta ca pe nişte leproşi.

Decizia din 19 iunie ne aminteşte încă o dată că marea problemă a statului e justiţia dependentă politic. Or, toate ilegalităţile de până acum din Chişinău au fost făcute cu blagoslovirea instanţelor de judecată. Este instrumentul principal care contribuie la afaceri tenebre şi la uzurparea puterii în stat. Citez: „Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.” Constituţia RM, art. 38 (1)

Pronunţarea sentinţei împotriva voinţei poporului, cu vocea tremurândă a judecătoarei (vă amintiţi de mâinile tremurânde ale GKCP-iştilor din 1991?), anunţă, de fapt, începutul prăbuşirii sistemului. Ce ar mai însemna stat capturat şi uzurparea puterii dacă nu anularea deciziei majorităţii (atenţie: nu ignorarea unei opinii a poporului, ci anularea unei decizii a poporului)? Decizie, singura prin care „poporul” – „suveranul” unui „stat democratic”! – îşi exercită puterea. Remarcaţi ghilimelele: totul este fals aici, totul e învăluit în minciună şi perfidie – acestea ar fi mărcile erei ticăloşilor.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu