A-POLITICE // Era revanşarzilor

Rusia se pregăteşte de sărbătorirea centenarului „Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie” (vă mai amintiţi de construcţia asta bombastică?). Oficial, sarcina a fost pusă, printr-o dispoziţie a preşedintelui Putin, pe seama Societăţii Istorice Ruse. S-ar părea: o organizaţie obştească, ergo: o sărbătoare la discreţia „obştii”. Numai că aceasta e condusă de Narîşkin, speakerul Dumei Ruse, şi organizează cele mai fastuoase acţiuni la nivel naţional.

Prelucrarea creierelor în acord cu grandoarea sărbătorii a şi început. Sub lozinca unei „împăcări” a societăţii, se revine tot mai insistent la „valorile” pe care le-a contestat Rusia modernă, cea de după 1991. Ideologii de serviciu (gen Kiseliov et Co) au şi găsit „argumentele istorice”: în lume, cică, nimeni nu şi-a renegat trecutul, chiar dacă l-a criticat. Aluzia e transparentă: Lenin, Stalin şi ceilalţi sunt parte a istoriei Rusiei, nu pot fi acuzaţi prea dur de anumite excese, iminente „perioadelor revoluţionare”.

Reabilitarea trecutului comunist (iată când se va resimţi lipsa unui proces asupra comunismului!) înseamnă şi o revanşă pe toate palierele. Inclusiv o atitudine critică faţă de actualele hotare dintre state şi o încercare de refacere a hărţii lumii. Adevărat, imperiul niciodată nu a renunţat la vechile teritorii. Dovadă: Osetia de Sud, Abhazia şi Transnistria; Crimeea şi Donbasul, revendicările teritoriale la adresa Kazahstanului, provocările vorbitorilor de limba rusă în Ţările Baltice. Conceptul „Russkii mir” înglobează perfect ideile revanşarde şi expansioniste. În context, congresele de „refacere a URSS” nu mai pot fi privite doar cu ironie.

Toate se produc pe un fundal al revizuirilor structurale, la nivel mondial. Excesele de corectitudine politică au permis ascensiunea unor revanşarzi tipici. Democraţia şi echitatea au început să devină factori deranjanţi. Lumea a făcut tot posibilul pentru a elimina din circuitul social (şi pentru a uita!) rasismul, şovinismul, nazismul. Şi a reuşit! Dar tocmai din aceste motive, ea a uitat de inechităţi, discriminări şi de consecinţele acestora.

Uitând de dictatori şi de discriminări (privite din altă perspectivă, acestea sunt privilegii şi avantaje), pe fundalul unei ascensiuni a mediocrităţii, lumea începe să-şi inventeze noii tirani. Redesenând spirala istoriei, aceştia vin pe filiera naivă a democraţiei. Nu e pentru prima dată când groparii democraţiei sunt aleşi prin sufragiu universal.

Dictatorii excentrici moderni poartă evidentele semne ale mediocrităţii (poate fi şi o mască, nu avem de unde să ştim). Un prim semn al parvenitului ajuns tiran este ipostaza clovnescă de exhibiţionist (modelul Nero). Până la o fază, această mască amuza, nimic mai mult: Jirinovski, Jean-Marie Le Pen, Corneliu Vadim Tudor (dar şi câţiva „politicieni” din interriverană). Lucrurile se schimbă însă radical atunci când paiaţele încep să domine lumea.

Când discursul liderilor este liniar, primitiv, agresiv, fiecare îşi aminteşte că are ceva de reproşat lumii. Măscăricii adună imitatori şi susţinători. Preşedintele moldovean e doar unul din suita de saltimbanci de la curtea suveranului (exhibiţionist şi el): Jirinovski, Dughin, Prohanov ş.a. Lor li se permite să spună orice, sub răspunderea patronului. Iar fiecare bufon are armata lui de flecari, agresivi şi iresponsabili, care creează necesara atmosferă de psihoză generală.

Şi atunci mecanismul nu mai poate fi oprit. Concentrată pe motivaţiile vindicative (denazificarea Germaniei, focusarea pe culpabilizarea celor implicaţi în Holocaust, reparaţiile de război), Europa a uitat de mecanismele totalitarismului (care conduc, în ultimă instanţă, la declanşarea conflictelor mondiale). Germania fusese penalizată pentru că a pierdut războiul, nu pentru că nazismul a fost mai rău decât comunismul.

Gulagul a rămas cel mult o amintire tristă, nu şi un avertisment. Din acest motiv, Rusia (unul din statele care a declanşat războiul mondial) îşi construieşte nestingherit şi tot mai sigur o platformă revanşardă, în lipsa oricărei reacţii din partea comunităţii internaţionale, atât de severă altă dată cu Germania, Japonia, Italia.

În proiecţie istorică, până a ajunge la 1918, trebuie să supravieţuim cataclismelor lui 1917.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)