A-POLITICE // Drobul de sare

Propaganda rusă e ca drobul de sare din povestea lui Creangă: înţelegem că ar putea să cadă peste copil, dar nu mişcăm un deget pentru a îndepărta pericolul. Ştim că e perfidă, aflăm că se investesc miliarde pentru întunecarea minţilor noastre şi… privim, vrăjiţi, drobul împietrit, crezând că astfel îi vom amâna căderea.

Comisii şi echipe de experţi din toată lumea studiază fenomenul, fac statistici şi (doar) numără victimele. Ne revoltăm de timiditatea instituţiilor occidentale, dar nu facem nimic noi înşine pentru a ne proteja mintea, memoria, pentru a ne proteja fiinţa.

Cum acţionăm la propaganda rusă (ca studiu de caz)? Asculţi o apologie a liderului de la Kremlin (făcută de vreun Serghei Markov, să zicem): un prinţ salvator, un superman, un zeu. Îţi vine să râzi: asta nu poate să-i prostească decât pe cei naivi. Nu trebuie adăugat nimic, apologetul a realizat, prin exagerare, caricatura perfectă. Răsfoieşti mai departe: un serial recent, dar făcut (de parcă nu au trecut decenii de la prăbuşirea imperiului) pe calapodul filmelor sovietice despre cekişti: cercetaşii ruşi luptă (azi!) cu „agresiunea” mondială. Ridicol, absurd, cine să-i creadă? Şi-apoi imperiul sovietic nu din exces de propagandă s-a prăbuşit?

Dai fila mai departe. O emisiune de ştiri: partidul de guvernământ din Rusia antrenat în activităţi de binefacere, separatismul catalan prezentat ca „luptă de eliberare naţională” şi terorismul în Europa (care i-ar anticipa destrămarea), prezentat – cu bucurie răutăcioasă! – fioros şi… romantic. Spectacolul e atât de tendenţios, încât, iarăşi, parcă nu ai ce să comentezi.

Ce mai rămâne? Cireaşa de pe tort, emisiunile de „dezbateri”. Bătălii verbale, emotive, agresive, moderatorul şi „interlocutorii” tăbârcind asupra victimei, aduse în studio (ca dovadă a „imparţialităţii”): se discută, iar şi iar, despre „fasciştii” ucraineni şi „imperialiştii” amero-europeni (deşi nu Rusia e invadată de trupe străine, ci Ucraina, Georgia, Moldova!). Dezgustat, deconectezi televizorul. Temă închisă. Dar aceste prostioare îşi au efectul asupra celor care, din zona gri a realităţii sovietice, au intrat direct în zona cenuşiu-mocirloasă a războiului hibrid. Trăind, inconştient, într-un Luhansk-Doneţk latent.

Propaganda rusă, zic experţii, e simplistă, emoţională, absurdă. Dar iată că reuşeşte să cucerească minţi. Acolo unde unii ne distrăm, ne revoltăm sau închidem, alţii ciugulesc hrană otrăvită. Câţi dintre conaţionali s-au obişnuit să privească emisiunile critic şi să consulte surse alternative? Ce se întâmplă în minţile celor care s-au obişnuit cu prima sursă la îndemână (şi care este, cel mai curând, rusească)?

Lumea citeşte sintagma război hibrid ca pe o metaforă, deşi consecinţele acestuia se măsoară în victime umane, ocupări de teritorii străine, mişcări secesioniste şi schimbări de vectori geopolitici. Cu efecte de durată.

Discreditarea elitelor şi falsificarea istoriei, corupţia, diversiunile financiar-economice şi subminarea reformelor, susţinerea mişcărilor separatiste şi stoparea modernizării instituţiilor de forţă, propaganda zilnică, prezenţa masivă a mediilor ruseşti (ORT, RTR, NTV şi a portalurilor propagandistice, precum Sputnik ş.a.), în fine coincidenţa totală a punctului de vedere al preşedintelui Dodon cu punctul de vedere al preşedintelui rus – toate denotă plasarea noastră în centrul operaţiunilor inamicale pentru cucerirea minţilor.

Pe contrasens, nu avem un post de televiziune, portal sau ziar care s-ar opune consecvent dezinformării (de orice fel). Nu avem nici o emisiune de acest gen! Dificil? Inegal? Dar tocmai aici e provocarea! Or, primul reper împotriva propagandei ruse, a xenofobiei, a şovinismului şi a imperialismului rus este chiar cultura rusă (mereu în opoziţie faţă de orice fel de dictatură).

Guvernarea noastră însă, care mimează o confruntare cu „preşedintele” (un produs perfect al războiului hibrid), nu are un plan de ocrotire a minţilor cetăţenilor. Un program pentru media, o strategie naţională. Dar zona de confort în care se află li se va dovedi apoi un perfect cavou funerar.

Şi, da, ca să nu rămân cu povestea neîncheiată: soluţia cu drobul de sare există. E suficient să-l luăm de acolo. Fie drobul, fie copilul.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)