A-POLITICE // „Dreptate” şi legalitate

MIRCEA-V.-CIOBANU

Putem paria: dacă în urma anchetei KROLL (şi a celor ce vor urma) vor fi identificaţi cumva (şi vor fi judecaţi în instanţă) executorii furtului de la cele trei bănci, aceştia poate că vor fi condamnaţi, dar, cu siguranţă, în momentul condamnării nu vor mai fi în ţară. Iar dacă cei care au comandat operaţiunea sunt din vârfurile puterii actuale, aceştia nu vor fi extrădaţi justiţiei.

Evadarea (emigrarea?) ex-ministrului Papuc, condamnat la detenţie de către instanţa de judecată, pune(a) mai multe semne de întrebare decât se pare. A devenit deja anecdotic „stilul”: când cineva dintre grangurii tranziţiei e condamnat, acesta va evada înainte de a i se pune cătuşele. În cazul multora, am putea să invocăm necesitatea acţiunilor preventive sau înăsprirea pedepsei pentru eschivarea de la îndeplinirea deciziei judecătoreşti. Sau ne-am putea aminti de thriller-urile în care eroul, condamnat pe nedrept, evadează pentru a-şi dovedi nevinovăţia!
Cazul Papuc este însă despre altceva. În primul rând, generalii nu fug (ei pot să se retragă, retragerea fiind o manevră militară). Ei îşi acceptă înfrângerea cu demnitate, acceptă prizonieratul ca un dat al sorţii, chiar dacă duşmanul este necruţător. Ei sunt un exemplu pentru ostaşi. Dar nici măcar nu eroismul sau martirajul generalilor e cel mai important lucru aici.

Gheorghe Papuc era reprezentantul puterii, al statului. Mai mult, el conducea ministerul care solicita imperativ cetăţenilor respectarea legii. Vorba veche: unde-i lege, nu-i tocmeală. El asigura, în modul cel mai direct, legalitatea în acest stat, respectarea deciziilor justiţiei. Nu pot să nu mi-l amintesc pe ofiţerul din Colonia penitenciară a lui Kafka, un personaj monstruos, la prima vedere, un executor feroce. Dar acest executor se autosupune benevol supliciului mecanismului înfiorător, atunci când realizează că nimereşte sub incidenţa implacabilei legi. Parabola e limpede: cei ce asigură funcţionarea sistemului sunt primii care se supun deciziilor acestuia.

Ce avem însă aici? Un comportament de hoţ ordinar, calm şi uşor arogant, până în momentul în care a fost prins cu dovezi clare împotriva lui. Şi atunci „ministrul”, alias „generalul”, uită de demnitatea de ofiţer, de onoarea de ministru şi fuge. Recte: o uşcheşte, spală leşia… cum se spune în limbajul puşcăriaşilor. Mă gândesc dacă nu cumva „potentaţii zilei” ştiu mai bine decât noi secretul că statul e falimentar şi legile lui nu au cum să funcţioneze. Şi acţionează în consecinţă. Ca hoţii-haiducii-bandiţii: îşi scriu legile (junglei) lor.

Oricât pare de neimportantă şi anecdotică situaţia, problema nu e în Papuc. Nu-i nici a celor care i-au repetat gestul. E o problemă a clasei politice. Nu există onoare, cuvânt, legalitate. Există o gaşcă de oameni care îşi închipuie că ei conduc ţara. Care au ocupat nişte birouri sau nişte telefoane şi îşi fac mendrele (inclusiv, în poliţie, justiţie, bănci). Există devotament şi un soi de „principii” (rus: „poniatia”) din categoria lumii interlope. Care nu îşi trădează complicii, apărându-i pe cei cu care sunt legaţi prin jurăminte banditeşti. Legea puşcăriaşilor şi a hoţilor în lege este respectată cu stricteţe. E singura lege care funcţionează.

Apropo, nici pe timpul comunismului sovietic legile nu funcţionau. Problemele majore, inclusiv deciziile judiciare, le rezolva biroul de partid. Puteai să obţii graţierea printr-o decizie a biroului politic. Puteai să fii condamnat, puteai să fii nenorocit pentru toată viaţa, printr-o hotărâre a aceluiaşi birou. Organele de stat şi judecătoriile doar executau aceste decizii. Lumea era judecată pe criteriul vag al „dreptăţii” socialiste. Acum, această „dreptate” este cea a autorităţilor criminale care „conduc” ţara, care decid conform legilor unei dreptăţi, aşa cum o înţeleg mai-marii zilei.

În lumea civilizată, „dreptate” în sens absolut nu există. Există legalitate. Ea presupune, din oficiu, egalitatea tuturor în faţa legii şi respectarea strictă a acestor legi. Dar noi nu avem nimic în comun cu această lume a normalităţii.
Tocmai de aceea nu avem nicio şansă să fim admişi în ea.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)