A-POLITICE // Dodon, contrabandistul

 

Mircea V. Ciobanu

Nu trebuie să-i acordăm prea multă atenţie preşedintelui socialist. Dar nici să ne amintim de el doar când face câte vreo ispravă, de care să ne mirăm ca de o surpriză, deşi el este banal de previzibil. E o piesă folosită eficient de Kremlin cam pe tot câmpul de joc, eu zic să fim atenţi, mai ales acolo unde el tace şi execută. Dacă după prima sa vizită, de curtoazie, la patronul său de la Moscova, el făcuse mult tam-tam, după a doua s-a limitat la un rezumat.

E greu să obţii informaţii veridice despre vizitele lui la Moscova. Presa românească citează sursele ruseşti sau pe cele moldoveneşti, care… citează instituţia prezidenţială (pe care o ştim cât de „credibilă” este). Din sursele ruseşti desprindem trei feluri de informaţii, care divulgă şi trei moduri de abordare: banal (oficial, de un „adevăr” machiat); anecdotic (adevărat, dar neoficial) şi obscur (informaţii anunţate dar nedivulgate).

Banalul. Este informaţia pe care o pun la dispoziţie instituţiile oficiale, de regulă într-un limbaj de lemn: „Părţile au discutat mersul realizării înţelegerilor … Igor Dodon i-a mulţumit preşedintelui rus pentru soluţionarea pozitivă (putea fi negativă?)…”  Merita să facă un drum la Moscova pentru un mesaj care încape într-un SMS?

Anecdoticul. Cazurile particulare divulgă adesea mari adevăruri. Presa rusă a remarcat (cu ironie şi sarcasm), iar cea autohtonă a făcut haz pe seama ştirii că Dodon a făcut anticameră vreo patru ore. Motivul ar fi fost întâlnirile lui Putin cu alţi emisari, mai importanţi („более важные ходоки”, a scris presa rusă, fără să precizeze: cine erau aceştia?). Erau cumva liderii transnistreni? Nu se ştie. Dodon nu a protestat, suportând umilinţa ca un slujitor devotat şi servil.

Dar umilinţele abia începeau. Vroind să stropească bucuria reînceperii exportului moldovenesc (de fapt, exportul unor firme agreate de Moscova şi de Igor Dodon), preşedintele moldovean i-a adus în dar colegului rus „câteva zeci de sticle de vin” de Cricova, din colecţia… lui V.V. Putin! „Adică, din al meu mi-aţi adus mie?” – a glumit preşedintele rus.

Reţinem episodul. Dacă Putin, „glumind”, a dat de înţeles că nu ştia despre „cadou” –Dodon, fără simţul umorului, nu a reacţionat la „glumă” – reiese că Dodon a sustras sticlele din colecţie fără ştirea proprietarului?  Or, asta înseamnă că altă dată el – ca să nu mai fie luat peste picior – i-ar putea aduce lui Putin vin… din colecţia lui John Kerry.

Care o fi fiind statutul acestor colecţii ( fonduri intacte, credeam eu), dacă cineva din afara întreprinderii (societate pe acţiuni) poate să ia la bunul său plac nişte sticle, pentru a face „cadouri”? Gestul lui Dodon e unul de hoţie măruntă la prima fază şi de contrabandă la a doua! El a traversat frontiera de stat cu marfă (produs „de colecţie”, adică de patrimoniu!) fără dovada procurării, în cantităţi inadmisibile (câteva zeci de sticle de băutură alcoolică!). Dacă Putin a acceptat propriul „cadou”, reiese că Dodon i-a oferit servicii de transport şi de contrabandă.

Mai „punând o vorbă” şi pentru alţi câţiva moldoveni „care au încălcat regimul”, dar şi pentru alte câteva întreprinderi „de încredere”, Dodon şi-a încheiat misiunea de vasal la curtea suveranului. Apoi, ca cel mai autentic samsar, a plecat la o întâlnire cu „Delovaia Rossia”. Să întoarcă firmele ruse pe piaţa Moldovei.

Obscurul. Mai multe agenţii de presă au remarcat prezenţa pe agendă a problematicii transnistrene. Unele („Parlamentskaia gazeta”, „Rossiiskaia gazeta”, TASS ş.a.) au scos-o în titlul reportajelor: „Putin şi Dodon au discutat problema Transnistriei”. Am căutat să aflu, cum se zice, dinamica poziţiilor. Dar exact aici, în locul cel mai interesant, Kremlinul trage cortina: „Există o problemă foarte importantă, foarte sensibilă, legată de soluționarea problemei transnistrene. Dar despre asta vom discuta separat”, a propus liderul rus.

Şi se vede că au discutat (în separeu?) foarte „separat”. Chiar separatist, aş zice eu, ştiind că în chestiunea Transnistriei „punctul de vedere” al lui Igor Dodon este opinia Kremlinului. Rogozin poate fi pensionat. Iar pe noi ne aşteaptă, pesemne, noi „surprize”. Banal de previzibile.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)