A-POLITICE // Despre rasismul politic

MIRCEA-V.-CIOBANU

În general, politica este cumva exclusivistă. În principiu, pe acest spaţiu, „cine nu e cu noi, e împotriva noastră”. Poţi să-ţi doreşti nişte aliaţi, dar niciodată nu vei ceda (fie şi ipotetic) nişte puncte electorale „aliaţilor”. Într-un anume sens, jocul politic e cel mai necruţător, cel mai feroce război: toţi împotriva tuturor. Atunci ce ar fi de mirare că oponenţii politici luptă toată viaţa între ei? Cum am putea (şi de ce?) să-i chemăm la împăcare? Adevărat, poţi să-ţi respecţi oponentul (chiar duşmanul!), fără a trece de partea lui. Există, oricât ar părea de straniu, o anumită normă de conduită nu numai în mediul public, ci şi (chiar) în cel politic. Există, bineînţeles, bădărani şi aici, ca peste tot. Dar, în mediile civilizate, până şi tipii obraznici şi agresivi sunt cumva mai rafinaţi.

Mai ales că plăcerea maximă e să-ţi execuţi – când e cazul – adversarul cu zâmbetul pe buze, într-o confruntare inteligentă, nu într-o competiţie de-a urlatul şi de-a speriatul reciproc. Lumea civilizată nu anulează bătălia politică: ea e, pretutindeni, pe viaţă şi pe moarte. Dar acolo se luptă cu floreta, nu cu bâta. Şi nu este exclus din joc respectul reciproc. Dimpotrivă, el e accentuat permanent, într-un fel de cod nescris al bunelor maniere politice. Respectiv, niciodată nu se închid uşile în faţa unui posibil dialog. Şi chiar a unei cooperări.

De fapt, despre ce vorbim? Dacă votanţii îi acceptă pe liderii politici anume pentru agresivitate primitivă şi bădărănie, pentru avansare în carieră ca tancul, mergând peste capetele altora, acest comportament devine normă nu numai pe terenul jocurilor politice, ci şi pe tuşă, în galerie şi chiar în afara arenei… Politicienii dictează moda dialogului în societate. Dar poate că ei doar respectă această „modă” practicată de mult în anturajul cotidian?
În sferele vieţii comune, tensiunea confruntărilor creşte invers proporţional importanţei sociale a „disputei”.

Politicianul poate să vorbească despre un pericol (doar) ipotetic, cerând o intervenţie legislativă ori o atenţionare a organelor abilitate. Pentru omul de rând, pericolul devine foarte concret şi cel mai adesea el este reflectat prin prezenţa celui de alături, a vecinului de palier, de curte, de cartier, de localitate… Şi acest „pericol” trebuie nimicit fără milă. Pentru a salva destinul ţării, bineînţeles. „Celălalt” este duşmanul foarte real, care nu poate fi tolerat. Pentru că e de altă etnie, credinţă, orientare politică, orientare ideologică sau orientare sexuală – fără deosebire.

Rasismul înalt (din orice categorie, de la naţionalism la şovinism) poate părea inofensiv. El se poate topi în vreun poem patriotic (şi xenofob, ca efect colateral), în vreun oftat publicistic, în vreo tiradă a unui politician populist (duşmanul comun spală multe dintre gafele şi păcatele particulare ale celor responsabili). Dar acest rasism aproape abstract alimentează minusculul virus al rasismului existenţial, minor, cotidian. Acesta este, de fapt, cel mai periculos. Aici apare – din nimic! – ura foarte concretă. Duşmanul este aici, alături. Te poţi răzbuna pe el pentru nedreptăţile făcute poporului tău de reprezentanţii acestui vecin de palier. Ura, alimentată zilnic de rasiştii superiori, se adună ca un bulgăre de zăpadă. Poeţii şi politicienii îşi degajează energiile negative rostindu-şi violenţele verbale, pe când mintea patriotului de bucătărie se încarcă de venin. Şi atunci erupţia este iminentă.

Urându-se reciproc între ei, politicienii îi încarcă de ură pe ceilalţi concitadini, diferiţi doar pentru că au idoli politici (nici măcar ideologii politice!) diferiţi. Şi ei încep să urască oponenţii politici ai favoritului lor, iar mai apoi, după anumite dezamăgiri, încep să-i urască pe ai lor, apoi, în aceeaşi consecutivitate logică, întreaga clasă politică. Să-i urască necondiţionat şi exclusivist, ca pe o clasă (ba ca pe o rasă!) indezirabilă, duşmănoasă şi periculoasă.
Pentru că poporul otrăvit cu slogane rasiste este cel mai mare rasist.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)