A-POLITICE // De-a cititul printre rânduri

MIRCEA-V.-CIOBANU

Uneori am impresia că degeaba am obţinut libertatea de expresie: ne obişnuisem fără, şi acum nu ştim la ce prinde bine. În lipsa ei s-au format generaţii de inegalabili stilişti. Dat afară pe uşă, interzis de a fi rostit direct, cuvântul rebel intra pe fereastră, în haina aluziei. Din aceste jocuri ale sugestiilor s-au născut fabuliştii şi autorii romanelor alegorice. Jurnaliştii şi scriitorii din ţările cu regim totalitar au recurs adesea, de nevoie, la limbajul esopic.

Obiceiul de a bate şaua ca să priceapă măgarul a mai rămas. Absurd, după mine, odată ce pe toate le poţi spune pe nume. Unii jurnalişti aplică azi această scriitură aluzivă într-un mod foarte nostim: sunt angajaţii unui patron (tot el actor politic), dar, păstrând cumva un soi de independenţă parţială, ei îl critică subtil. E greu să ghiceşti: când e joc de ochii lumii (de-a „imparţialitatea”), şi când e „curaj” voalat (să priceapă cititorul, nu şi şefu’!). Oricum, situaţia e jenantă şi textul deloc convingător.

…Oponentul îmi incriminează lucruri pe care nu le-am spus. Am putea să ne luăm la bătaie, dar ar trebui să existe un motiv. Îmi apăr poziţia, dar vreau să fie punctul meu de vedere, nu cel închipuit de oponent. Salvarea – mi se părea – e că textul meu e tipărit. Cel puţin, nu voi fi penalizat pentru lucruri pe care nu le-am afirmat. Degeaba sper! Oponentul are „argumentul” său: „Se citeşte printre rânduri!”, incriminându-mi o afirmaţie presupusă. Dar eu pe toate le spun pe rânduri! Lumea însă e vigilentă: Urmăreşti un scop! Manipulezi! Faci jocul cuiva!
Probabil că este şi vina ziariştilor, nu ştiu. Sigur că cineva slujeşte patronul şi cauza, fiind, de facto, agent de vânzări şi promovând o marfă, chiar dacă nu e convins de calitatea ei. Dar tare aş vrea să avem (şi!) observatori echidistanţi ai spectacolului politic (pe lângă jurnalismul de partid). Un patron de ziar (portal, post TV) deştept ar trebui să mizeze (şi) pe privirile reci de pe Olimpul imperturbabil al opiniei detaşate. Aşa cum instituţiile serioase solicită, pentru uz intern, sondaje obiective.

E normal să spui (doar) adevărul, evident, în măsura în care îl cunoşti. Se poate întâmpla să şi greşeşti. Dar atunci când minţi, eşti conştient că trişezi, ca şi atunci când spui doar o parte de adevăr. Pesemne însă că sunt mai „eficienţi” cei care slujesc cauza, nu adevărul. Nu poţi face nimic cu angajaţii lustruirii stăpânului şi denigrării (metodice!) a oponenţilor. Libertatea cuvântului înseamnă şi existenţa celor care pledează pro domo sua. Dar e bine să facem distincţia. Şi să încurajăm cumva jurnalismul neînregimentat. Cu simpatii, dar fără angajamente.
Testul e simplu: slujeşti cititorul sau patronul? Voia boierilor, desigur, dar iată axioma: gradul de credibilitate este invers proporţional gradului de fidelitate. Cu cât mai inconstant eşti (în a bate în unul şi acelaşi oponent, în a lustrui unul şi acelaşi chip); cu cât mai des îţi revizitezi critic propriul punct de vedere, cu atât mai independent eşti.

Iar omul cititor trebuie să scape de sindromul campaniei electorale permanente. Să nu-i sară ţandăra la prima obiecţie care i se face favoritului său. Să se obişnuiască să analizeze lucrurile, privindu-le şi din alte perspective. Oricum, nu scăpăm de o politizare excesivă, oricum toată ţara e o Poiana lui Iocan, în care fiecare îşi dă cu părerea. Dacă nu poţi lua oamenilor pofta de vorbă, de ce nu am adăuga aici şi un dram de gândire? Pentru diversitate, care-i o bună punte de avansare în idei. A pune la îndoială „adevărurile” de-a gata nu e cea mai rea calitate.

Atacul terorist asupra lui Charlie Hebdo a scos în evidenţă: jurnalistul autentic e cel care scrie atât de incitant şi deranjant, încât poate fi omorât pentru asta (nu mângâiat pe cap, nu bătut pe umăr de personajele sale). Dincolo de religii, preferinţe politice, el se închină unui singur zeu: cititorul. El trebuie să provoace, nu să menajeze. E uşor să te solidarizezi cu ai tăi, dar încearcă să aperi libertatea în principiu. Astfel vei învăţa să fii liber.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)