A-POLITICE // Cursa de şoareci

Fie şi plătite cu banii grei ai Băncii – noastre! – Naţionale, nu ştim cine sunt beneficiarii rapoartelor Kroll (organele de urmărire penală au zis că nu au nevoie de ele, că ei au mai multe informaţii). Cunoaştem însă că cititor al primului volum al bestsellerului a fost Andrian Candu (ştim pentru că ne-a dat şi nouă să citim). Şi cunoaştem [doar] doi cititori ai volumului II: Ilan Şor, cel care a declarat că va acţiona compania britanică în judecată (aşadar, el ştie ce scrie acolo); dar şi prim-ministrul Filip, cel care ne explicase că raportul nu se face public, deoarece „90 la sută dintre cei vizaţi acolo sunt oameni oneşti” (aşadar, ştie [şi el] cine este acolo).

Probabil că cineva îl mai citeşte şi azi. Şi acest „cititor” o fi fiind alarmat ca nu cumva cartea să ajungă şi la publicul larg, amintindu-şi de „tradiţiile” sovietice: nu e bine să ştie chiar toţi ce se află în textele subversive, prohibite (în vreun Doctor Jivago sau Arhipelagul GULAG se reflecta pe timpuri însuşi sistemul, cu faptele, cu crimele, cu personajele sale – şi asta speria!). Prin asociere, cei mai probabili cititori secreţi de azi ai raportului sunt protagoniştii lui. Poate că li se va fi dat să-l citească în scop profilactic, ca avertisment: fiţi cuminţi, Fratele mai Mare vă vede! Sau poate că îl citesc organele de anchetă, pentru a construi „corect” parcursul „investigaţiilor”. Or, s-ar putea să investigheze cazul chiar protagoniştii, de vreme ce se ştie că furtul miliardului (ca şi alte fraude) s-a făcut cu concursul conducerii băncilor devalizate, al BNM, al organelor de monitorizare financiară, dar şi al instituţiilor de drept!

Are Agatha Christie o piesă de teatru: Cursă de şoareci. Într-o pensiune ruptă de lume din cauza intemperiilor, e cercetată o crimă. În maniera Agathei, sunt bănuiţi toţi cei prezenţi. Totul se întâmplă într-o uimitoare unitate clasică de loc şi timp (nimeni nu poate evada, nimeni nu poate să intervină din afară), cu o serie de quiproquo-uri. Se va dovedi că „omul legii” este făptaşul, iar justiţiarul e un personaj aparent secundar. Nu vă dau detalii, pentru că în final spectatorii sunt rugaţi să nu divulge nimănui deznodământul.

Această piesă poliţistă mi s-a părut potrivită şi nouă: suportăm consecinţele unei crime de proporţii. Cei care instrumentează cazul ard podurile cu lumea din afară (chiar dacă banii furaţi au ajuns acolo şi tot de acolo ne vin compensaţiile). Se creează impresia că cei care cercetează frauda sunt chiar cei care fie că au fost implicaţi în săvârşirea crimei, fie că ştiu cine este inculpatul şi care va fi deznodământul (dar nu ni-l vor divulga!). Inculpatul îl face pe justiţiarul, şi jocul acesta, în care vina şi consecinţele sunt distribuite egal, tuturor, îi convine.

Ortacii inculpatului (exponentul puterii în lupta cu opoziţia) sunt micii şoricei, rotindu-se agitat în perimetrul cursei/ cuştii, visând la magazine cu caşcaval gratuit (uitând că acesta e posibil doar în capcana de şoareci). Alţi şoricei rod sârguincios, seară de seară, carcasele firave ale construcţiilor alternative şi, pe contrasens, răspândesc povestea caşcavalului gratuit la televiziunile „democrate” şi „socialiste” (încă puţin şi votanţii socialiştilor şi ai democraţilor vor alege partidul magazinelor sociale). Şoricei sunt comentatorii politici afiliaţi puterii, având şi ei misiunea de a compromite prin toate mijloacele opoziţia proeuropeană. Şoricei sunt bloggerii şi trollerii puterii, care chiţăie nervos la toţi neprietenii stăpânului.

Capcana de şoareci este, de fapt, cuşca în care suntem noi, deopotrivă asasini şi victime. Şoriceii diferiţi, fiecare cu rolul lor în intrigă. Un condamnat (până la proba contrarie, prezumţia nevinovăţiei nu i se aplică!) îşi execută pedeapsa în calitate de tăuraş de speriat mulţimea, de conducător al detaşamentelor de asalt (nemţeşte: Sturmabteilung). Şoricei sunt activiştii de partid (azi, totul e activitate de partid!). Până şi modestul premier „tehnocrat”, care încerca până mai ieri să creeze imaginea celui care tace şi face, azi e mai mult un propagandist, comentând şi visând în glas sistemul ideal (în loc să asigure funcţionarea celui existent). Auzim din gura lui compasiuni pentru cei nedreptăţiţi, dojeni la adresa funcţionarilor care nu-şi fac treaba, meditaţii asupra viitorului. Lucru de activist. De şoricel mecanic în angrenajul mecanismului, de bibelou ori poate pachet de orez expirat (politic), la preţ redus, în „magazinele sociale”. Un şoricel, între alţii.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu