A-POLITICE // Cine-i şeful?

Nu mă simt deloc deranjat de oamenii care au o altă opinie decât a mea. Pot să polemizez (dacă ei îşi doresc asta), e sportul meu. Pot să aduc argumente şi să ascult argumentele lor. Dar nu am să le închid gura. Nu am să mă supăr că alegerea lor greşită îmi va influenţa şi mie viaţa – or, la noi, o decizie electorală ar putea să însemne şi o altă perspectivă pentru toţi.

Apropo de perspective. Nu cred în scenariile apocaliptice. Alegerile nu vor schimba nimic radical. Doar vor contura nişte tendinţe: a) rămânem să ne bălăcim în această (i)realitate „de tranziţie”, rămânem să batem pasul pe loc, în eterne întrebări sociale şi geopolitice, ori b) schimbăm realitatea printr-o reformare radicală (dificilă, da) a sistemului şi ne aliniem – în sfârşit! – lumii civilizate?

Actuala „guvernare democrată” ori „socialismul de Chişinău” înseamnă cam acelaşi lucru: rămânerea la situaţia de azi. Cu bocete mioritice fără sfârşit şi cu cârpirea eternă a antereului lui Arvinte. Schimbarea mentalităţii şi a clasei politice înseamnă însă altceva: accederea la valorile universale, intrarea în lumea civilizată. Aceste două schimbări (a clasei politice, dar şi a mentalităţii) sunt concomitent necesare. În caz contrar, cu toate handicapurile pe care le avem azi, chiar dacă vom fi acceptaţi într-un club select, vom fi avortaţi imediat din orice societate civilizată, fie că se va numi Uniunea Europeană, fie că România sau altcumva.

Când suntem fentaţi cu încălcarea normelor bunului-simţ, când clasa politică trişează ca să menţină acest status quo, comod pentru ea, singura soluţie este să o penalizăm dur, fără concesii. Ziceam la început că respect opinia fiecăruia, pentru că sunt un democrat (recte: pluralist) incurabil. Nu mă deranjează omul care e nostalgic după vechiul sistem. Doar că aş vrea ca el să înţeleagă: drum înapoi nu există (până şi Rusia nu mai e URSS) şi orice ataşament faţă de valorile sistemului totalitar defunct pur şi simplu ne va întârzia integrarea în lumea civilizată.

Nu mă deranjează nici oamenii care vor să voteze cu puterea actuală. Doar că ei trebuie să înţeleagă: actuala guvernare se menţine pe şantaj şi pe trişare. Pe prostirea alegătorului.

Dovada că ei nu pot juca cinstit e şi acest truc cu primarul „independent” (dar şi cu opozanţii de mucava). De vreme ce candidatul socialist nu îi deranjează în nici un fel pe cei de la guvernare, e clar că ei îl acceptă ca posibil primar, exact aşa cum altă dată l-au acceptat pe Dodon. De vreme ce candidata „independentă” e promovată insistent la televiziunile puterii, e clar că guvernarea vrea să reducă jocul la „lupta” dintre aceşti „concurenţi” de operetă. Dacă lumea e mulţumită de starea lucrurilor – şi înţelege că, odată aleşi, fie Ceban, fie Radu, nu vor mai putea fi puşi la treabă, de vreme ce ei reprezintă interesele guvernării: vezi pe cine reprezintă azi „aleşii” Candu şi Dodon, vezi cât de mult îi doare în cot pe aceştia de problemele votanţilor lor!  – nu au decât să aleagă.

Dar cei care doresc schimbarea sistemului ar trebui să gândească. E suficient să urmăreşti cât efort mediatic depune puterea pentru a discredita candidatul comun al coaliţiei proeuropene la primăria Chişinăului, ca să înţelegi cine e adevăratul adversar al puterii. Am scris data trecută despre partidele unioniste. Presupun că, în dorinţa de a se afirma, ele nu îşi vor retrage candidaţii (deşi… ar fi fost frumos să fie). Dar porţile nu trebuie închise. Chiar dacă nici pentru parlamentare nu văd prea multă dorinţă de coalizare. Va decide alegătorul.

El, alegătorul, este şeful, aici şi acum. El e cel care trebuie să cheme la tablă „şefa” cu aere de Chiriţa şi comportament de caporal şi să o chestioneze serios. Şi dacă primul ei „punct” electoral este „curăţirea primăriei”, poate că ea ar trebui să fie prima eliminată din ecuaţie, ca impuritate obscură, băgată orăşeanului cam cu băţul pe gât!

O impostură obţinută prin fentarea legii şi a bunului-simţ, chiar dacă e o ofensă pentru Chişinău, un scuipat în suflet, e una. Dar cu totul altceva e să ne lăsăm îndobitociţi de jocul perfid al puterii, care, iată, ne impune să ne facem proşti noi înşine, cu mâna, cu semnătura, cu onoarea noastră.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)