A-POLITICE // Cele rele să se spele!

ultima-ora-republica-moldova-a-parafat-acordul-de-asociere-cu-ue-1385712376În octombrie 2013, belgianul François Englert şi scoţianul Peter Higgs au devenit laureaţi ai Premiului Nobel în domeniul fizicii. Savanţii au demonstrat existenţa particulei elementare bosonul Higgs, numită şi Particula lui Dumnezeu, după titlul cărţii unui alt laureat Nobel, Leon M. Lederman: Particula lui Dumnezeu: dacă universul este un răspuns, atunci care este întrebarea? Din comentariul Academiei Suedeze: „Premiul se acordă în acest an unui lucru foarte mic, dar care explică tot restul din această lume.”

Particule elementare

Mă întreb dacă există ceva pe lume care să explice „tot restul” evenimentelor care s-au întâmplat, de exemplu, în acest an în Republica Moldova? „Particula dumnezeiască” arată aici pentru fiecare altfel. Sau: fiecare îşi duce crucea sa de „particulă elementară”, în ideea romanului trist al lui Michel Houellebecq. O studentă a avut şansa unui stagiu în Polonia. Un absolvent (cel mai bun în liceul său, dar insuficient de bun pentru Bacul cu reguli draconice din acest an) se gândeşte să plece din ţară. O femeie se teme să nască în Moldova şi pleacă tocmai în… Marea Britanie, la rude. Cineva e mulţumit că „şi-a făcut paşaport” (românesc, aţi înţeles) şi a plecat, ireversibil, în Italia.

Un prieten se bucură cu roada mare de fructe, dar are probleme cu exportul, altul, cu o roadă record de cereale, are pierderi, din cauza preţurilor mici, ca într-un an de secetă. Doi colegi polemizează dacă a fost mai impresionant la Bostaniadă sau la Gustar. Cine a gustat din festivalul de la Orheiul Vechi a fost impresionat şi de rockerii de la Okean Elizy (formaţia a cules ovaţii şi pe Maidanul european din Kiev). Un jurnalist întors din Canada spune că moldovenii de acolo nu au chef să revină acasă nici în vizită.

Un stat suficient sieşi

În acest an a început construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni. Ne-a vizitat, inopinat, secretarul de stat al SUA, noi nimerind pe agendă graţie rateului lui Ianukovici. Confruntată cu embargoul rusesc la vin, Republica Moldova nu a mai avut de data asta o reacţie disperată. Producătorul nostru (de calitate) se orientează spre noi pieţe de desfacere.

Statul nu a reuşit să devină unul al cetăţenilor, sau pentru cetăţeni. Cei care ocupă înalte funcţii nu simt că sunt delegaţi să administreze problemele comunităţii. Birocratic şi oligarhic, statul şi-a fost suficient sieşi, coborându-se la grija cetăţenilor doar ca excepţie datorată bunăvoinţei unor anume demnitari. Guvernarea „democrat-liberală” nu a impus reforme liberale. Dependenţa de funcţionarii de stat au resimţit-o toţi producătorii. Legile sunt încorsetate de regulamente lăsate la discreţia cinovnicilor care le alcătuiesc. Despre o ameliorare a protecţiei sociale nu are rost să discutăm: atât timp cât nu sunt stimulaţi producătorii, nu va evolua economia, iar fără ea orice sistem e ineficient.

Cadrul juridic infect şi corupţia ratează atragerea de investiţii şi declanşarea mecanismului producător de bunuri. Concesionarea aeroportului şi privatizarea Băncii de Economii, transmiterea acestora în mâna capitalului rusesc, afaceri cu multe semne de întrebare, au contribuit la acumularea bilelor negre în caseta guvernării.

Spectacole

Am avut parte de spectacole de prost gust în acest an. La 9 mai, vicepremierul rus Rogozin ne-a violat public, în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Mărturisirea lui plină de dispreţ că „Rusia iubeşte Republica Moldova”, aplaudată de Voronin şi înghiţită tacit de conducerea de vârf a statului independent a fost una din umilinţele noastre cele mai ruşinoase. Obedienţa faţă de Moscova a devenit şi mai evidentă atunci când guvernanţii s-au răstit, cam fără motive, la unele declaraţii ale oficialilor români. A impresionat numeric adunarea partidelor proeuropene. Au fost exotice şi gălăgioase, ca nişte carnavaluri satanice, protestele cu tobe şi cu surle ale comuniştilor. Cam plouat a fost „Marşul asupra Chişinăului”. Timid şi decent a fost „marşul” de câţiva metri („permişi” de primarul liberal) al LGBT în apărarea Legii Antidiscriminare. În schimb, agresiv şi înfiorător a fost marşul homofob al „creştin-ortodocşilor” şi „patrioţilor Moldovei”.

Împuşcătura de la Sarajevo

Anul începuse cu vestea unei vânători de oameni. „Pădurea Domnească” (unde acum câţiva ani erau aduşi zimbrii din stemă) a devenit, dintr-un toponim cu rezonanţe poetic-evocatoare, un topos literar-publicistic, o emblemă neoficială a ţării. Am aflat că trăim într-o pădure, că oricând putem deveni prada cuiva.

Descoperindu-se născută în codru, lumea şi-a „amintit” de o regulă a junglei: dacă nu eşti vânător, eşti vânat. Adevărata împuşcătură însă a fost alta. Teroristul de la Sarajevo, cel care a declanşat un război intern (rostogolindu-se pe principiul boule de neige) este Sergiu Mocanu. Acesta a văzut în încercarea de a muşamaliza cazul o expresie perfectă a caracterului criminal al guvernării. Prin ricoşet însă (aşa cum s-a întâmplat şi la vânătoare), glonţul l-a doborât pe cel care a vrut să speculeze cel mai mult oportunitatea: pe Vlad Filat. Iniţial, se părea că i se oferă o şansă să-şi înlăture rivalul şi el a forţat nota, fără a se gândi la urmări.

Filat a fost demis, fiind mai întâi prezentat ca sforar şi umilit public de către adversarul său. A fost debarcat şi Plahotniuc. Aparent, ambii, într-un fel de cod de onoare al clanurilor mafiote din filme, au cedat reciproc funcţiile publice. De fapt însă, partidele reprezintă şi azi voinţa lor. Adevărat, Plahotniuc trage sforile discret, pe când Filat îşi etalează prezenţa cu orice ocazie. În lume mai există oligarhi care finanţează diverse proiecte, inclusiv politice. Dar ei nu administrează treburile statului de parcă ar fi propriul business!

În lipsa unei mass-media eficiente de opoziţie, rolul de lup sanitar în epoca „Pădurii Domneşti” l-a jucat presa din preajma guvernării. În premieră, partidele aflate la putere criticau miniştrii… propuşi de un alt partid aflat la guvernare! S-a schimbat conturul coaliţiei. A dispărut unul din factorii coagulanţi, împăciuitor la prima etapă, dar intransigent în final, Mihai Ghimpu şi PL. Partidul cel mai puţin implicat în cazul Pădurea Domnească s-a rupt în două (al doilea ricoşet al „împuşcăturii de la Sarajevo”).

Schimbarea la faţă

Schimbarea la faţă a politicii moldoveneşti, produsă după Pădurea Domnească, este una cosmetică. În spatele noilor „lideri” stau aceleaşi persoane, dar operaţia estetică a dat lumii (inclusiv celor din exterior) senzaţia că poate fi şi altfel. Mai tinerii şi mai puţin compromişii politicieni au adus o notă de prospeţime şi de credibilitate. Schimbarea a demonstrat că funcţia îţi oferă o şansă, dar nu-ţi asigură, din oficiu, succesul. Iniţial, toată echipa de vârf arăta egal de bine şi Vilniusul era scena micului lor triumf.

Mai apoi însă, fiecare şi-a administrat cum a putut postura. Nicolae Timofti a făcut câteva declaraţii curajoase, delimitând destul de limpede atitudinea sa faţă de Moscova în raport cu Bucureştiul şi cu Bruxelles-ul; Leancă a creat această impresie până a clacat lamentabil cu comentariile politice ale declaraţiilor lui Băsescu şi cu implicarea în reglarea de conturi din vârful puterii de la Bucureşti. Încă şi mai prost s-a developat Igor Corman cu iniţiativa unui referendum în legătură cu denumirea limbii.

Având un prim-ministru cu maniere mult mai democratice, fără a fi tutelaţi din strâns şi fără a fi trataţi cu aroganţa caracteristică fostului şef de cabinet, miniştrii, fie mai vechi, fie nou-numiţi, au avut posibilitatea să se afirme. Indiferent de partidul ce i-a delegat şi de prestanţa întregii echipe, autonomi pe porţiunea lor de responsabilitate, fiecare s-a manifestat în măsura competenţelor. Deocamdată, pare a fi cel mai democrat guvern din câte le-am avut.

Vilniusul e (doar) un angajament, încă neîndeplinit (eşecul ucrainean sugerează că multe se pot schimba după parafare). Până şi eventuala semnare a acordurilor nu e decât o promisiune a unei alte promisiuni: integrarea (deplină) în UE. Dar nici acesta nu-i un scop în sine. Mai importantă e aplicarea metodică şi insistentă a legislaţiei comunitare, demararea unei activităţi economice favorabile producătorului, plus monitorizarea din partea organismelor europene. Altfel, vom avea un dezmăţ total.

Prin parafarea documentelor de asociere şi de liber schimb, Republica Moldova şi-a trasat – în sfârşit! – un vector. Până acum numai am bâjbâit în negura indeciziei. Aş zice chiar a indeciziei identitare. Parteneriatul Estic ne-a trezit din letargie. Există însă şi semnale îngrijorătoare. La o întrebare privind raportul de 50:50 al preferinţelor cetăţenilor RM care oscilează între două „uniuni”, Igor Corman răspunde, parcă justificându-se, că, atunci când se negocia cu UE (în 2009), proiectul Uniunii Vamale încă nu exista. Să fie o aluzie că el poate fi luat în calcul de PD pentru viitor?

Un an ca o poveste?

Multe evenimente s-au aglomerat la sfârşit de an… Curtea Constituţională a hotărât că vorbim, perfect legal, limba română! Parlamentul a decis – totuşi! – să declare data de 25 decembrie zi de Crăciun. Istoria va reţine detaliul nostim (şi ruşinos): hotărârea s-a datorat insistenţei liberalilor, care au recurs la un mic şantaj. Dar şi CC a recurs la… un truc hermeneutic pentru a legaliza limba română.

Amatorilor de bârfe mondene Vlad Filat le-a furnizat un divorţ şi o căsătorie într-un singur an! Încheind anul cu o nuntă, chiar iese că am trăit o poveste, pentru că basmul clasic se încheie cu o nuntă. Simbolizând că fiecare şi-a găsit „particula dumnezeiască”.

Am trăit noi, eroii acestei poveşti, clipe de regrete, speranţe, pâine şi spectacole… Şi vom mai fi trăind şi astăzi şi… La mulţi ani!

P.S. Dacă Republica Moldova este un răspuns… care o fi fiind întrebarea?

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)