A-POLITICE // „Canalia liberală”

Mihai Ghimpu şi Ion Hadârcă (împreună cu plasticianul Mihail Grati), pe vremea când nu ştiau că vor fi colegi într-un partid liberal, care se va scinda

Mihai Ghimpu şi Ion Hadârcă (împreună cu plasticianul Mihail Grati), pe vremea când nu ştiau că vor fi colegi într-un partid liberal, care se va scinda

E uşor (dacă eşti oponentul lor) să-i înjuri pe liberali. Ai rostit celebra sintagmă „canalia liberală”, ai făcut trimitere la „Eminescu să ne judece” şi te-ai spălat pe mâini. Fără să te mai întrebi ce o fi avut poetul nepereche cu liberalii.

„Antiliberalismul” lui Eminescu

La 1 iulie 1875, Titu Maiorescu, ministrul instrucţiunii publice şi al cultelor, îl numeşte pe tânărul de 25 de ani Mihai Eminescu revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui. O muncă plicticoasă, care nu avea de unde să-i aducă plăcere deosebită. Singura excepţie fericită este (tot) de pe terenul literaturii: în această (im)postură de revizor, Eminescu îl descoperă pe povestitorul Creangă. În anul următor Maiorescu demisionează, apoi cade guvernul Lascăr Catargiu. Noul ministru (din guvernul liberal) îl concediază pe poet.

În acest context, Eminescu scrie (nu într-un articol politic, ci într-o scrisoare privată Veronicăi Micle): „Canalia liberală a nimicit ideile ce mi le făurisem despre viaţă! Rămas fără o poziţie materială asigurată şi purtând lovitura morală ca o rană, care nu se mai poate vindeca, voi fi nevoit să reiau toiagul pribegiei, neavând nici un scop, nici un ideal.” Obida personală e la suprafaţă. Nu era un serviciu la care ţinea foarte tare (pe terenul meseriilor, biografia poetului e plină de sincope). Dar această funcţie îi asigura un salariu de 500 de lei lunar, o soldă foarte bună.

Literar, concedierea i-a fost chiar benefică: perioada imediat următoare e bogată în mici bijuterii poetice. După ce lucrează un timp la „Curierul de Iaşi”, e angajat la „Timpul”, ziarul partidului conservator. Aici, aflându-se deja pe baricada luptelor politice, îi va critica pe liberali de pe poziţiile oponentului ideologic. Deşi contradicţia era la suprafaţă: poetul este un romantic, adică un produs liberal prin definiţie.

Blesteme pentru liberalii noştri

Liberalii noştri cheamă pe capul lor blesteme din cu totul alte motive decât cele care au generat criticile, uneori vehemente, nu întotdeauna drepte, ale lui Eminescu. Liberalii noştri de azi sunt cei mai ardenţi adepţi ai ideilor poetului naţional. Inclusiv, ale principiilor pur conservatoare: apelul la istorie, cultul strămoşilor, reperele tradiţionale: familie, stat, biserică etc.

Nici „cosmopolitismul” unor liberali (al liberal-democraţilor, al liberalilor reformatori, dar şi al liberalilor „puri”) nu l-ar deranja azi pe vreun Eminescu, atât timp cât asta înseamnă deschiderea spre valorile europene (din care poetul se alimentase copios). Iar pentru liniştirea spiritului poetului (probabil), noi avem, şi în dreapta, şi în stânga Prutului, câte un partid… naţional-liberal (sic!). Care „cosmopolitism”?

Originea liberalilor basarabeni (PL, PLDM, PLR, PNL) şi a adepţilor acestora are rădăcini „conservatoare”: Frontul Popular, apoi Partidul Popular Creştin-Democrat. Adevărat, azi, aria de viziuni s-a lărgit considerabil, imperial chiar. De la unionismul radical sau temperat până la ideile globalizante; de la un creştinism ortodox la limita fundamentalismului până la toleranţa religioasă (dar şi de altă natură: rasială, sexuală, socială) pe modele occidentale.

În intenţiile lor cele mai generale, liberalii moldoveni îmbină o idee naţională (una pronunţat panromânească sau – în cazul liberalilor-democraţi – una de „fraternitate” cu românii de peste Prut) cu una integraţionistă, paneuropeană. Ideea unionistă nemaifiind privită ca una „criminală” din oficiu, liberalii oferă o şansă alegătorului unionist (dar cu o deschidere spre valorile occidentale) de a-şi găsi preferinţele în cazul unui scrutin.

Pe de altă parte, toţi cei patru poli sunt „liberali” şi în sens doctrinar. Ei sunt pentru proprietatea privată, pentru promovarea libertăţii şanselor, pentru dezvoltarea antreprenoriatului particular. Adevărat, ajunşi la putere, aceştia se transformă misterios în „statalişti” şi pledează pentru imixtiunea autorităţilor în cele mai mici afaceri, pentru supraveghere excesivă, pentru instaurarea unui monopol pe domenii, în loc să promoveze, metodic şi insistent, posibilitatea de a extinde spectrul mediului de afaceri.

Alegătorul „liberal”

Alegătorul „liberal” e unul care îşi iubeşte ţara şi neamul, care e gata să lupte pentru ea. E unul emoţional, dar şi raţional. O bună parte dintre intelectuali ar vota cu cineva dintre liberali pentru că aceştia sunt reformatori prin definiţie, sunt pentru modernizarea societăţii, pentru deschidere, pentru schimbare. Şi o bună parte dintre oamenii de la ţară i-ar vota pe liberali, din sentimente patriotice, în primul rând. Pentru că, spuneam, cele patru grupări liberale acoperă un spectru larg, un imens orizont de aşteptare.

Dar toate aceste partide, relativ compatibile doctrinar şi teoretic, sunt absolut incompatibile în realitate. Ne-ar lua multă cerneală ca să descriem privirea dinspre fiecare spre ceilalţi. Aceste incompatibilităţi îi zăpăcesc pe toţi potenţialii alegători. Le e simplu doar votanţilor necondiţionaţi şi membrilor de partid. Indecişii însă oftează, rămânând dezamăgiţi zilnic de câte vreo acţiune/ inacţiune bizară a potenţialilor favoriţi. Şi nu mai ştiu încotro să-şi îndrepte privirea. Nu că le-ar fugi ochii după splendorile celor patru crai-crăiţe, dimpotrivă: pentru că îi cam indispune inexpresivitatea şi paloarea faptelor acestora.

Unii dintre votanţi îşi caută deja aleşii pe alte paliere. Şi, dacă vor fi convinşi, de exemplu, de „europenismul” altora, s-ar putea să trădeze „liberalismul” (căruia i-au fost fideli ani buni) cu vreun partid de cu totul altă „orientare”. Mai ales că – spuneam mai sus – liberalismul moldovenesc e o pură convenţie.

Miza liberalilor moldoveni

Liberalii moldoveni mizează pe câteva atuuri. În această săptămână va fi semnat acordul de asociere cu UE. Meritul e al liberal-democraţilor, dar şi al democraţilor, al democraţilor reformaţi şi chiar al liberalilor lui Ghimpu. Cursul integrării europene e o carte bună, cu condiţia că va fi urmat consecvent. Dar acesta e umbrit continuu de afaceri dubioase. Şi de lipsa reformelor în domeniul justiţiei, fără de care investiţiile serioase nu vor veni. Dar nici în Europa nu ne vor primi. Aduce puncte (votanţii liberalilor sunt mai consecvenţi decât partidele) relaţia reciproc confortabilă cu România, dar şi poziţia (principială, dar fără excese) în relaţiile cu vecinii de răsărit (Rusia, Ucraina).

Primarul liberal al capitalei şi-a prezentat raportul anual, adunând şi el puncte. Din păcate, doar câteva. Lacul din Valea Morilor e o ispravă bună, plus câteva drumuri reparate. Toate celelalte sunt mai puţin impresionante. Nu poţi să tot dai vina insucceselor pe Consiliul municipal, pe oponenţii politici, pe guvern şi pe condiţiile nefavorabile. Oraşul nici nu adie a capitală europeană. Centrul său e tot mai mult urâţit de construcţii neinspirate şi de tot felul de improvizaţii temporare.

Partidul Liberal îşi onorează misiunea de lup sanitar al unui partid de opoziţie. Nu ştiu însă dacă este suficient. Iar comportamentul egocentrist şi excentric al liderului riscase într-un moment să compromită parcursul european al guvernării. Situaţia a fost reparată de alţii (PLR), chiar dacă mişcarea acestora a fost una de kamikaze. PL forţează poziţia principială de luptător cu corupţia (şi de incoruptibil), dar există suspiciuni în privinţa detaliului numit popular „pufuşor pe botişor”. Induc în eroare şi declaraţiile liderului PL că în viitor tot cu foştii parteneri – azi blestemaţi fără rezerve – vor face alianţă!

Liberalii fără şanse (PNL) nu au fost implicaţi în păcatele guvernării. Numai că, dacă se ştie din oficiu că şansele lor de a accede în parlament sunt nule, care ar fi mişcarea logică? Să cheme alegătorul să-şi dea votul pentru altcineva din aceeaşi familie, liberală? Niciodată! Pentru că existenţa partidului şi-ar pierde sensul. În măsura în care partidele la noi sunt finanţate ca să fie, nu ca să dea randament, „formaţiunea” se va simţi confortabil, indiferent de scorul electoral. Iar cineva se va putea consola că a votat „o idee nobilă”. Fie şi una fără şanse. De fapt, una care oferă şanse adversarului adevărat.

***

Azi, dacă e să fim serioşi, sintagma „canalia liberală” poate fi rostită doar în glumă. Fără pretenţii de originalitate şi fără a miza pe vreun sens foarte profund. Au alte păcate liberalii noştri. Şi dacă adversarii lor vor folosi până la rodaj sintagma rostită la supărare de poetul naţional, atunci adepţii îşi vor penaliza favoriţii (dacă vor fi dezamăgiţi de prestanţa acestora) prin abandon.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)