A-politice // Campania şi mişcările tactice

De-a baba-oarba

Un grup de deputaţi din coaliţia majoritară a depus un proiect privind stabilirea datei alegerilor parlamentare: 30 noiembrie. Campania electorală demarează deja (şi), oficial, nu mai există timp pentru ezitări. Previzibil, se activează mai evident opoziţia. Dimpotrivă, „puterea” (inclusiv, presa care îi susţine şi toată structura vizibilă şi invizibilă de sociologi şi tehnologi) se preface că nu-i pasă de nimic şi se îngrijeşte exclusiv de nevoile interne şi externe ale ţării. Dar, fie şi cu o anumită discreţie, toţi îşi desenează teritoriile electorale care trebuie cucerite. Îşi marchează victimele, cum ar veni.

„Electoratul” se face atent şi activ (pe bloguri şi pe reţelele de socializare) şi a ieşit şi el la vânătoare de deputaţi. Uneori este uimitor să vezi cum se caută reciproc aleşii şi alegătorii. Unul îşi caută alegătorii, ghicindu-le chipul şi dorinţele acestora şi îmbrăcând haine care să placă poporului. În acest an, sunt la modă (după caz) straiele nemţeşti, pe de o parte, cele ruseşti pe de alta şi, mai nou, cele americane. Celălalt, alegătorul (nu mă refer la cei care votează necondiţionat cauza), continuă să viseze, ca şi în ceilalţi ani, politicianul şi partidul ideal, care să-i reprezinte durerile, dorinţele şi dorurile. Numai că politicienii şi cei care vor să-i aleagă se caută adesea pe căi diferite. Ca în balada despre Soarele şi Luna, care nu se pot întâlni niciodată. Sau parcă ar fi toţi cu ochii legaţi, într-un joc de-a baba-oarba.

Partidele. Tactici şi strategii ad hoc

PCRM Partidul comuniştilor anunţă schimbări de decor. Enigmatica plecare a lui Mark Tkaciuk deschide uşa interpretărilor. Putem să ne lăsăm amăgiţi de „verdictul” lui Voronin: „Aşa trebuie să procedeze toţi trădătorii”. Dacă Tkaciuk s-a retras supărat cumva, asta nu poate să însemne decât că nu a (mai) găsit înţelegere la liderul PCRM. Tkaciuk ar fi în acest caz intransigentul, iar Voronin – cel care admite o „trădare” tactică: o apropiere de PDM. Vorbind în termeni negativi, o posibilă alianţă cu Plahotniuc.

Cealaltă versiune este una conspiraţionistă sută la sută, dar nimic nu poate fi exclus. Mark Tkaciuk ar fi plecat din partid pentru a se concentra asupra pregătirii unor diversionişti meniţi să destabilizeze situaţia în RM. Fantastic? Incredibil? Greu de spus. Am văzut cum în Ucraina, forţând stoparea ascensiunii acesteia în UE, „forţele externe” nu mai mizează pe Partidul Regiunilor sau pe orice altă grupare politică, ci aproape exclusiv pe tot soiul de formaţiuni paramilitare.

Declaraţiile de susţinere a lui Tkaciuk făcute de deputatul Petrenco, alt bănuit de „antrenamente” paramilitare, dar şi de alţi tineri furioşi fin echipa PCRM – Petcov, Reşetnicov –, confirmă, într-un fel, probabilitatea conspiraţiei. Apropo, obscura organizaţie „Antifa”, spre care ar fi migrat fostul deputat comunist nu neagă legăturile ei cu PCRM. Dar chiar şi dacă această retragere a lui Tkaciuk ar înseamna concentrarea pe elaborarea de tehnologii politice, ne putem aştepta la schimbări tactice în PCRM…

Comuniştii ar putea continua demersul lor clasic: antiliberal, antieuropean, antiromânesc şi antiamerican. Şi prorus, bineînţeles. Dar ar putea urma şi o mişcare mai împăciuitoare (lui Voronin îi place uneori s-o facă pe bătrânul înţelept) şi deschisă colaborărilor, inclusiv, cu unii membri ai coaliţiei de guvernare, dar şi cu UE. Acceptând, fie şi cu doza necesară de precauţie, o integrare, fie şi doar la nivelul acordurilor de asociere şi liber schimb. În fine, al treilea lucru şi cel mai periculos ar fi o mimare a colaborării ca fundal şi o serie de mişcări diversioniste girate de experţii şi instructorii străini.

PDM O posibilă apropiere dintre PCRM şi PD e posibilă oricând. Adevărat, în ultimul timp, energiile democraţilor se reduc la mesajele sociale (foarte active, de parcă ar fi un partid de opoziţie!). În acest sens, ei atentează la felia de electorat a comuniştilor. Dar apropierea lor nu se face pe criteriul colaborării sau concurenţei electorale, ci pe obscure înţelegeri între lideri. Spre deosebire de cele trei componente liberale din parlament (PLDM, PL, PLR), democraţii nu pun parcursul european pe o listă a priorităţilor. Pragmatici ca de obicei, ei văd în aceste asocieri un compromis, pentru a rămâne în coaliţia de guvernare, cu mari drepturi de decizie. În unele cazuri, chiar cu dreptul la veto, ceea ce nu s-ar întâmpla în cazul unei eventuale alianţe cu comuniştii, care i-ar copleşi proporţional pe toate căile.

Câteva declaraţii ale lui Igor Corman, cel mai proeuropean democrat, ne poate pune pe gânduri. Într-un caz, a dat de înţeles că statutul de neutralitate al Republicii Moldova este de neclintit. Într-un alt caz, a spus că nu vom forţa nota aderării la UE. Iar în alt treilea, a declarat tranşant că aderarea la UE nu e o prioritate a RM. Mai precis că integrarea în UE nu va fi o prioritate a formaţiunii pe care o reprezintă în viitoarea campanie electorală.

Dar diplomatul cu bune relaţii în Europa, Igor Corman, era (se părea) şi unul dintre arhitecţii integrării noastre europene. Se dovedeşte însă că avem (şi aici) o opinie separată. Ce să mai vorbim de ceilalţi lideri şi membri marcanţi ai PD? Nu i-am prea văzut entuziasmaţi să construiască un parcurs european ferm şi ireversibil. De obicei, diplomaţii evită declaraţiile tranşante. Rezerva lui Corman faţă de parcursul european al RM poate fi privită, desigur, şi ca o precauţie a unui om care cunoaşte lucrurile. Aici însă pare a fi mai mult o dorinţă de a fi la unison cu partidul pe care îl reprezintă, nu cu majoritatea parlamentară care i-a acordat funcţia de speaker.

Când un politician nu vrea să susţină o direcţie strategică care cere asumarea deciziei şi despre care este întrebat insistent să se pronunţe, el răspunde de obicei: pentru noi nu este o prioritate, principala noastră sarcină este prosperitatea cetăţenilor! Să nu aibă coaliţia un punct de vedere comun în privinţa vectorului geopolitic? Sau chiar acesta este punctul de vedere al coaliţiei: ne asociem, prindem toate favorurile europene, toate fondurile care „ni se cuvin”, în rest, cine a spus că suntem obligaţi să intrăm în UE şi să respectăm toate condiţiile, inclusiv cele care ţin de mediul de afaceri, justiţie, corupţie etc.?

PL Carul electoral al Partidului Liberal are trei cai de tracţiune. Mihai Ghimpu este creditat necondiţionat de o parte de electorat şi simpla lui prezenţă în fruntea partidului îi face pe aceştia fericiţi. Dorin Chirtoacă are un rating chiar mai mare decât al preşedintelui şi, cu siguranţă, va aduce puncte formaţiunii. Dacă, bineînţeles, lumea care investeşte de atâta timp în el nu se va dezamăgi că ascensiunea lui (în partid) nu se mai produce şi că tânăra speranţă începe a îmbătrâni fără a se realiza ca lider politic. Al treilea este Valeriu Munteanu, neoficialul purtător de cuvânt al partidului. Este activ, se evidenţiază, se face auzit. Face declaraţii, dă replici, polemizează şi tot el propune iniţiative legislative. Este tipul intransigent şi acest amănunt este aducător de puncte electorale. Mult? Puţin? Vom vedea. Pe de o parte, toată „tactica” electorală a partidului e construită pe doar improvizaţiile a trei oameni vizibili, pe de alta, există un electorat devotat, indiferent de comportamentul uneori surprinzător al liderilor şi indiferent de conjunctură. Suficient pentru succes?

PLDM Mie unuia mi se pare surprinzătoare pledoaria pro NATO a lui Vlad Filat. Liderul PLDM, la o întrebare a publicaţiei americane „The Daily Beast” dacă Moldova ar putea adera la Tratatul Nord-Atlantic, a răspuns (pentru prima dată în viaţă!): „De ce nu?”. Parcă ar fi vrut să spună: de ce nu m-aţi întrebat până acum? Nu e o noutate că, vorbind în timpul vizitelor în Occident (mai ales, în SUA), politicienii noştri fac declaraţii mult mai curajoase decât atunci când se află la Chişinău. De data asta, Vlad Filat a acuzat serviciile speciale ruseşti că destabilizează situaţia în Republica Moldova. E un semn bun această atitudine tranşantă faţă de politica expansionistă a noului / vechiului imperialism rus.

Este impresionantă agenda americană a preşedintelui PLDM. Asemenea legături strânse cu marele partener de peste ocean lipseau. Numai că aceste legături nu atât au fost căutate, cât au fost găsite… de americani. Într-un context geopolitic foarte limpede. Bineînţeles că deschiderea celui mai mare partid de guvernare pentru aceste contacte merită aplauze. Dar parcă mi se păreau mai potriviţi acolo Iurie Leancă sau Natalia Gherman. Agenda externă ocupă atât de mult activităţile partidului şi guvernului, încât nu mai are cine să se ocupe de problemele de acasă (şi aici avem probleme!). Am vorbit cu alte ocazii despre riscurile unui interes excesiv doar pentru relaţiile externe. Dacă liberalii democraţi au făcut un fel de diviziune a muncii cu democraţii şi le-au cedat acestora din urmă problemele interne, ei focalizându-se pe relaţiile externe, sub aspect strict electoral, au pariat greşit.

Trupe ambulante

Se părea că evenimentele din Ucraina vor tempera susţinerea partidelor proruse (şi ideile de asociere euroasiatică). Dar nu e atât de simplu. În primul rând, s-au activat structurile speciale ale vecinului din Est. În al doilea rând, la noi partidele slujesc finanţatorul, nu pe alegător. Atunci când finanţarea şi, implicit, existenţa partidului o determină nu susţinerea în societate, ci necesitatea stabilită de experţii şi guvernul ţării care acordă suport formaţiunii, nimeni nu mai cere eficienţă, ci doar prezenţă cât mai vizibilă. Chiar dacă forma de activitate este nu numai puţin productivă, ci şi în dauna cauzei. De regulă, aceste partide chiar au o prezenţă gălăgioasă. Ca nişte trupe ambulante, de teatru sau de circ.

Mişcările de pe tabla politică, etalate sau discrete, dovedesc că toate partidele, fără deosebire, îşi caută alegătorul, inclusiv, pe alte paliere. Încearcă să-şi lărgească aria de influenţă. Nu ştiu însă dacă s-au gândit tot atât de bine la cum să-şi păstreze (dacă nu e târziu) felia de electorat pe care au avut-o cândva. Oameni care i-au votat cândva, între timp, s-ar fi putut dezamăgi. Pe aceştia cum îi întorci? Cum îi convingi să nu rătăcească şi ei pe drumuri, în căutarea partidului ideal sau, cel puţin, a partidului care îi reprezintă?

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)