A-POLITICE // Business & politică sau Afacerea „Republica Moldova”

parlament.f.nadea roscvovanuPuţină lume a remarcat – şi e păcat, e de luat aminte! – ce efect benefic a avut în lume schimbarea la faţă a politicii moldoveneşti. Am devenit credibili, în primul rând, în faţa partenerilor europeni. Vârful piramidei politice, de unde au debarcat câteva personaje indezirabile, arată bine. Pentru prima dată de la independenţă lumea are senzaţia că cei sus-puşi (preşedinte, prim-ministru, speaker, dar şi unii miniştri) nu văd ţara ca pe o afacere a familiei. Sau a „Familiei”. De aici şi succesele internaţionale, în lanţ. Dar s-o luăm de departe…

***

…Să zicem că odată, demuuult, în zorii nebuloşi ai tranziţiei, era un bun meşter tipograf (eu i-aş zice chiar Mare Maestru), care fabrica lucruri frumoase: calendare, agende, albume, cărţi… Dar şi caiete: astea se vând cel mai bine, niciun elev nu poate fără ele. Maestrul făcea caiete deosebite, conforme standardelor aplicate la cele mai înalte curţi!

Copiii însă, deh, ca toţi copiii din tranziţie: scriau, uneori, pe foi rupte de prin caiete vechi. Cei mai mulţi scriau pe caiete simple, ieftine, aduse dintr-o ţară înapoiată. Un caiet de al Maestrului costa… cât 10 caiete „simple” (aşa le zicea lumea, din veche obişnuinţă).

Acum închipuiţi-vă că tipograful avea cantităţi industriale de caiete scumpe şi bune. Toate frumoase, unul ca unul, având imprimate pe copertă elene-cosânzene în blugi sau feţi-frumoşi călărind mustangi marca Yamaha. Numai că aceste caiete costau scump şi erau vremuri de criză. Maestrul a mers atunci la Cel-care-răspunde-de-şcoale: aşa şi aşa, nu se poate să intrăm în lumea civilizată cu caiete de două capici… Există standarde înalte, până la urmă!

Cel-care-răspunde-de-şcoale l-a trimis la Cel-care-răspunde-de-cărţi-şi-caiete. Acesta din urmă era prea mic ca să-l mai trimită şi el undeva şi i-a spus simplu: criza-i crâncenă, le permitem învăţăceilor să scrie pe orice, numai să scrie. Pot să dau sfoară-n ţară că există un Maestru care face caiete ca la curţile mari. Însă nu pot interzice caietele ieftine! „Dar cine poate?” „Nu ştiu. Poate doar Cel-de-Sus…”

Maestrul a înţeles sfatul în felul său şi, în câteva minute, era câteva etaje mai sus, în Cel-mai-Înalt-Cabinet. Stăpânul Înaltului Cabinet l-a ascultat atent, apoi l-a rugat să repete povestea, întrerupându-l pentru detalii. Standarde înalte, zici?… Şi lumea – nimic? Cumpără, zici, în nebunie, numai caiete vechi şi ieftine? Aduse de vânzătorii de la piaţă, cu torbele, din ţara ceea înapoiată? Caiete de trii capici? De două?! Şi lumea se dă în vânt după ele? Interesant…!

…Audienţa nu a avut nici aici vreun efect. Mai precis, niciun efect pentru Maestru. În schimb, a doua zi, firma şefului de Înalt Cabinet (el era şi şeful Marii-Firme!) a început să importe, din ţara ceea înapoiată, caiete de două capici (adevărat, el le vindea cu trei). Lumea se dădea în vânt după ele! Le cumpăra ca pâinea caldă. Deh, vremuri de criză…

***

…Chiar dacă nu se învaţă în mod special, politica e o meserie demnă de respect. Dacă nimeresc în ea mulţi intruşi şi chiar impostori, se explică simplu: hotarele ei, ca şi ale artei, sunt permeabile, incerte. De aici, mitul că „oricine poate”. Teza leninistă că „la noi orice bucătăreasă poate conduce statul” fusese pusă în aplicare literalmente. Poate că nu s-a ajuns chiar la bucătărese, dar spunea cineva că fostul speaker comunist – de pe timpul primei lor guvernări – era ceva în acest gen: brutăreasă sau vânzătoare. Fiţi de acord că a fi mulgător-politician e o ofensă adusă în primul rând meseriei de îngrijitor de animale. Care este obligat să devină saltimbanc într-un joc străin.

Principiul „reprezentativităţii”, absolutizat, poate să ne conducă la concluzii periculoase. Dacă într-un proces judiciar, de exemplu, sunt implicaţi procurorul, avocatul, inculpatul şi judecătorul, cineva ar putea deduce că şi în parlament ar fi bine să fie prezente toate aceste categorii. Adică, nu numai avocaţi şi judecători. Deşi… dacă îi asculţi pe deputaţii din opoziţie, reiese că aşa şi este: puterea o deţin nişte criminali. Iar dacă-i asculţi pe majoritari, deduci că toţi bandiţii sunt în fracţiunile opoziţiei. QED!

Aşadar, aţi înţeles unde bat: chiar dacă şi repetentul face parte din sistemul educaţional, totuşi, atunci când îl alegem pe cineva să ne reprezinte, e de dorit să selectăm dintre profesori şi încă dintre cei buni. Cu juriştii aţi prins aluzia: ei sunt necesari în politică, dar înţelegeţi că nu oricine se potriveşte. Un consultant juridic e prea puţin. Un procuror e bun la locul lui şi e potrivit, cel mult, pentru vreo „mişcare populară anti-toţi”. Iar un avocat talentat e priceput în a-şi apăra clientul, nu în a face dreptate poporului.

O categorie necesară politicii este cea de economist. Dar se cere o precizare: e nevoie de un om care a studiat şi a practicat anume economia, nu afacerile! Oricât de bun, un businessman va folosi orice situaţie, inclusiv una de criză, pentru a prospera personal. Un om de afaceri talentat va specula lucrativ situaţiile neordinare, cu energiile lor imprevizibile. Va crea criza şi va beneficia de ea, pentru a obţine profit. Omul de afaceri prosperă pe fundalul depăşirii concurenţilor. Această concurenţă eternă este motorul progresului umanităţii. Într-o perpetuă luptă acerbă, nu e timp şi loc pentru amabilităţi. Dimpotrivă, ghionturile şi piedicile reciproce sunt obişnuite în acest sport dur. Ah, da, zâmbetele de serviciu, amabilitatea afişată şi respectul (uneori sincer!) reciproc sunt şi ele parte a spectacolului. Este tabloul – simplificat demonstrativ – al relaţiilor de piaţă.

Uneori, însă, văzând cum cineva prosperă, lumea crede că tocmai acesta s-ar potrivi să salveze ţara, mai ales într-o situaţie de criză. Dacă el (fie liberal, democrat sau comunist) distribuie pomeni electorale generoase, dacă el a putut să-şi adune nişte proprietăţi pe care le administrează cu succes, dacă şi-a pus pe roate o afacere prosperă, de ce să nu credem că şi noi îi putem fi o afacere, ca să prosperăm şi noi? Răspunsul (negativ) e simplu: mentalitatea omului de afaceri e să-şi devanseze concurenţii, nu să salveze lumea. Bine, într-o campanie electorală, el îşi distruge oponenţii cum poate şi aici experienţa îi prieşte. Dar cum să-şi construiască el afacerea pe nume „ţară”? Pe cine să distrugă, pe cine să înşele, pe cine să dea la o parte, ca să-şi aburce afacerea mai sus decât alţii? În cel mai bun caz, el poate fi un filantrop, nu şi un manager al vieţii sociale. Care nu(-i) aduce profit. Datele de input şi output politic sunt altele decât cele ale afacerilor.

Politicianul este puţin altfel construit. Este chiar cu totul altfel! El posedă arta compromisului, arta lucrului în echipă, arta comunicării şi relaţiilor interumane. El îi tolerează pe adepţi şi pe oponenţi, coagulează comunitatea, îi susţine pe toţi neisprăviţii, incomozii, insuportabilii şi pe cei care niciodată nu îi vor aduce profit.

El trebuie să ştie să convingă şi să fie carismatic. El trebuie să zâmbească, nu să umble încruntat. El nu trebuie să creeze impresia permanentă că lumea îi datorează ceva. El trebuie să-şi facă o meserie din a oferi servicii manageriale comunităţii, calm, convingător, fără a ascunde greutăţile cu care se confruntă. El nu trebuie să dea motive omului simplu să creadă că politicianul îl jecmăneşte în permanenţă, că îl amăgeşte.

Sigur că sunt un naiv. Cine va fi atent la spusele mele? Lumea, care nu îl va mai vota vreodată pe un businessman? Să fim serioşi! Încă şi mai improbabil e că businessmenii-politicieni vor citi acest text şi vor renunţa la politică, din ruşine, să zicem. Sau pentru a păstra puritatea meseriei.

Presupun că totul va rămâne pe vechi. Şi noi vom mai rămâne o afacere a cuiva. Una falimentară, dar care va aduce dividende vânzătorilor, pentru că vom fi scoşi la licitaţie la preţ redus. Noi am trecut deja prin faza patriotismului, ca afacere falimentară pentru popor, dar profitabilă pentru cei care au practicat-o, avem experienţă! Mai ales că sloganele electorale (urmăriţi-le stilistica şi vă veţi convinge că e posibil) pot evolua lesne în ceva de genul: „Republica Moldova – o afacere bună!”

***

P.S. Morala parabolei de la începutul textului (este o parabolă şi orice coincidenţe cu realitatea sunt întâmplătoare!) e la suprafaţă: omul a găsit o soluţie. Numai că, într-o situaţie de criză, omul de stat se gândeşte care e procedura corectă, omul de afaceri se gândeşte care e procedura profitabilă. Eroul basmului nostru, după cum spun analele istorice, nici măcar nu s-a supărat. Dimpotrivă, i-a devenit şefului de Înalt Cabinet şi de Mare Firmă partener de afaceri. Şi s-au încuscrit, şi copiii lor sunt fericiţi. Şi au trăit cu toţii veacuri nenumărate în pace şi bună înţelegere. Şi vor mai fi trăind şi astăzi, prosperând, că… ce mai au de făcut?

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)