A-POLITICE // Anul calului troian

Zăpezile de altădată ale lui Villon au venit la noi abia în ajunul noului an chinezesc. Un motiv (sentimental) în plus ca lumea să înceapă numărătoarea de aici (politicienii noştri, abia acum revenind din vacanţă, chiar de aici îşi încep activităţile). Şi să asocieze anul cu simbolistica şi cu horoscopia orientală, în care omul nostru crede mai mult decât în stat, biserică şi poliţie.

În lectura amestecată a calendarelor şi horoscopurilor, anul acesta („al calului de lemn”), dacă ar trebui să poarte un nume (un singur nume, vorba poetului), ar trebui numit – poate – Anul Calului Troian. Cel mai celebru cal de lemn din istorie. Ni se cam potriveşte, chiar dacă nu suntem nici chinezi şi nici greci. Un an potrivit tacticii infiltrării sub pielea cetăţii inamice. Anul agenţilor sub acoperire.

Cine sunt caii noştri troieni, de unde pot să vină, unde să-i aşteptăm, cum să ne ferim de ei? Am putea să lărgim avertizarea bietului preot Laocoon („Temeo danaos et dona ferentes…”) şi să ne temem de toţi cei care ne aduc daruri. De la cele geopolitice, gaz la preţ redus, uniuni fără vămi şi până la elementarele cadouri electorale. Dacă nu mă credeţi, recitiţi Iliada. Sau Eneida.

Numai conducerea RM mai creditează Rusia cu rolul de „garant”

Eminescu are o pagină tradusă din epopeea lui Vergiliu, adevărat, o traducere cam mecanică şi cam plată: „Din calul acel mare elinii se coboară,/ Cu pază ei prin uliţi în pândă se strecoară;/ Cum văd că mic şi mare căzuse-n somn ca morţi,/ Ei gâtuie străjerii, ce stau lungiţi la porţi…” etc. Sau: „Când peste lumea toată domnea a nopţii slavă/ Ei prea cu molcomişul şi fără de gâlceavă/ Intrară în cetate…” Versurile finale sunt însă memorabile: „Ard turnurile-n vânturi ¬ de vaietele mumii/ Nu se vedea de flăcări nici marginile lumii.”

Primul loc în care căutăm, de obicei, caii troieni, este herghelia neînfrânată de peste Nistru. Într-un anume sens, este aşa, numai că un cal troian se asociază cu cineva despre perfidia căruia nu bănuieşti. Iar Transnistria de mult nu mai este imprevizibilă. Adevărat că noi ne comportăm acolo ca nişte naivi, crezând că transnistrenii îşi doresc independenţa. Pe când ei nu-s decât un instrument de şantaj şi de presiune al Rusiei. Asta o ştie Tiraspolul şi Moscova, asta o cunosc europenii şi americanii. Numai conducerea RM mai creditează Rusia cu rolul de „garant”.

În acest sens, dacă timiditatea nu le-o permite, eu i-aş face atenţi la disponibilitatea preşedintelui Băsescu (dar şi a României – şi nu numai) de a contribui la schimbarea formatului de negocieri. Înainte de semnarea documentelor de aderare la UE, e bine să se desemneze un alt garant decât Rusia, care nu e arbitru, ci un activ jucător. Unul foarte interesat, fapt pe care ea nici nu-l mai ascunde în ultimul timp. Singurul lucru pe care Moscova îl „garantează” este acoperirea totală acordată administraţiei tiraspolene, ca să-şi facă de cap, în măsura în care provocările ei împotriva cetăţenilor RM din zonă sunt în interesul Rusiei.

podul lunga,f.n.roscovanuTransnistria, enorma spărtură în cetatea numită Republica Moldova

Dar Transnistria e mai curând Cuiul lui Pepelea, un pretext de a intra oricând, cu ciubota nespălată, în casa omului, lărgind tot mai mult spaţiul ocupat, invocând o înţelegere anterioară, pe care omul a acceptat-o… parcă nesilit de nimeni. Având în vedere că statutul actual al Transnistriei este şi opera primului preşedinte moldovean, iar Natalia Gherman (fiica) e actualul ministru de Externe, am ajuns să vedem cum o greşeală a părinţilor complică viaţa urmaşilor.

Din toată mitologia calului troian, Transnistria se potriveşte mai mult – ca semnificaţie – în versiunea legendei care spune că darul grecilor pentru asediaţii din Troia era atât de mare, încât troienii au făcut o spărtură în zidul cetăţii, ca să poată aduce în oraş enorma statuie de lemn. Prin această spărtură, noaptea, grecii au pătruns în cetatea inamică, pe care nu au putut-o cuceri în zece ani de război. Şi i-au învins pe naivii troieni, tari de virtute, dar slabi la minte.

Ei bine, în acest sens, Transnistria chiar ne este enorma spărtură în cetatea numită Republica Moldova. Care, din acest motiv, nu mai poate fi asociată cu o cetate – suflă vânturile siberiene prin gospodărie şi intră aici cui nu i-i lene. Mai rău e că acest vânt pătrunde prin coridorul nostru nu numai la Chişinău, ci şi până la Bucureşti şi la Bruxelles, îngheţând mereu orice idee de primăvară a schimbării…

URSS în miniatură, ce poate exploda la timpul oportun

Un cal troian al nostru, perfect corespunzător mitului, e Găgăuzia. Acest teritoriu chiar se află, formal, în perimetrul cetăţii noastre, în componenţa controlată (ca şi cum) de autorităţile de la Chişinău. Acolo oamenii trăiesc (parcă) după legile RM, beneficiază de toate serviciile statului, uneori în detrimentul altor regiuni. Există o viaţă politică racordată la evenimentele din întreaga RM. Fruntaşii politici de acolo fac parte din partide importante: PCRM, PLDM, PD. Guvernatorul e membru al guvernului.

Dar, câteodată, cetăţenii din Găgăuzia ne bagă sula în coaste. Se comportă ca nişte cetăţeni străini acestui stat. Nu e vina majorităţii oamenilor de acolo, dar culpa liderilor politici găgăuzi este enormă. Ei nici nu-şi închipuie cât de mult dăunează acestei entităţi. Niciodată de la 1990 încoace moldovenii nu au fost atât de revoltaţi de comportamentul acestei minorităţi. Moldovenii văd în găgăuzi nişte trădători, gata să vândă ţara vecinului (îndepărtat) de la răsărit. Cineva detonează pacea interetnică, stabilită de câtva timp. În acest sens, pedeapsa pentru cei care au organizat „referendumul” şi continuă să creeze starea de psihoză, lărgindu-i aria pe alte teritorii locuite de minoritari, trebuie să fie dură.

UTA Găgăuzia e o formaţiune gândită în laboratoarele geopolitice moscovite. Un cal troian de rezervă. O Uniune Sovietică în miniatură, conservată în burta unui mecanism, care trebuie să explodeze la timpul oportun. Cine a fost atent la vorbele cetăţenilor intervievaţi pentru ce au votat şi de ce au votat la refendum, au putut să depisteze un fel de explicaţie absolut anacronică: vrem să trăim ca mai înainte, în URSS. Nimeni nu le-a explicat că este imposibil, că lumea e alta şi chiar Rusia de azi e alta. Dimpotrivă, le-au alimentat această naivă încredere, pentru a obţine detonaţia necesară.

Mata Harele noastre

Isteriile proeuroasiatice sunt pentru cei cu nervii slabi şi cineva chiar asta aşteaptă – să ne provoace. Adevărul simplu e că în toate cazurile – uniune estică sau vestică, ori independenţă absolută – nu vom pleca de aici. Iar uniunea euroasiatică (asta trebuie s-o ştie în primul rând cei care au votat-o la „referendum”) nu e altceva decât acest status quo, pe care îl avem azi. Nu e nimic altceva decât uniunea-nu-vrem-în europa…

Mai nou, dar deloc imprevizibil, rolul de cal troian îl joacă, a câta oară, absolut făţiş, preoţii subordonaţi Mitropoliei Moldovei (adică, Patriarhiei Ruse). Asta nu că trebuie să ne pună pe gânduri – e prea puţin spus, pentru că de mult era cazul să mai şi gândim uneori – ci trebuie să ne trezească definitiv şi să vorbim la modul serios cu cetăţenii moldoveni în sutane, care fac jocul forţelor străine. Perfidia, în cazul folosirii religiei/ credinţei în scopuri geopolitice, întrece orice limite. Ale bunului-simţ, ale canoanelor religioase şi ale drepturilor cetăţeneşti.

Alţi mânji troieni sunt agenţii străini… Mata Harele noastre. Cazul tipic e al unui ex-lider de partid, care nu avea o altă apreciere pentru oricine nu-i plăcea, decât să spună că e KGB-ist. Ca s-o sfârşească şi el ca Beria, fiind taxat, într-un final, nu altfel decât spion rus. Intermitent, apare câte o polemică între alţi patrioţi, cu aceleaşi capetele de acuzare reciprocă: oponentul e securist! Senzaţia de suprasaturaţie de spioni e alimentată de alţi mari luptători, care îşi divulgă misiunea nocivă prin demagogie şi patriotism de grotă. De parcă ar fi agenţi ruşi, vorba vine. Constructorii de cai troieni chiar pe asta mizează: crearea unei cvasigenerale bănuieli de trădare.

Atenţie la daruri!

Un veritabil cal troian este impostorul. Un om care se dă drept cine nu este. Aici nu trimişii serviciilor străine sunt duşmanii, ci colegii de alături, pe care i-am promovat din bunăvoinţă, dar care ne trădează zilnic prin lucrul făcut de mântuială. Impostorii în politică, amatorii în economie şi în domeniile de producere, cârpacii, neisprăviţii, diletanţii, leneşii, indiferenţii, invidioşii, nepricepuţii şi răuvoitorii constituie hergheliile noastre de cai troieni. Fie că se ocupă de problemele manageriale, fie că sunt executori tehnici, fie că sunt din domeniul culturii sau educaţiei, fie că sunt lăcătuşi-instalatori, medici sau scriitori. Nu permiteţi darurilor false să pătrundă pe teritoriul vieţii voastre!

Există (şi) o mângâiere… mitologică: troienii, învinşi de perfidia duşmanului, au fondat, mai târziu, Roma. Au pus de o altă istorie şi mitologie, vorba vine. Ai noştri, sărmanii, refugiaţi (şi) din cauza invaziei intruşilor, s-au retras, în căutarea supravieţuirii, chiar în vechea peninsulă a latinităţii originare. Nu disperaţi, miturile nu se încheie cu Iliada, mai vin şi alte Eneide…

Iar ca un sfat general, eu vă zic să fiţi atenţi la darurile care vi se aduc în acest an!

The following two tabs change content below.