A-POLITICE // Anul 2018: Tot ce rămâne e literatura

Oricât de convenţională data trecerii în alt an, nu putem evita inventarierea performanţelor. Ce am reuşit să facem pe parcursul unei rotaţii a Pământului în jurul Soarelui (cca un miliard de kilometri – pentru cine a observat –, deplasându-se cu peste 100 000 km pe oră)? Cât ne-am mişcat noi în acest timp? În ce direcţie?

Centenarul Unirii a fost tema frecventă în acest an, deşi lecţiile istoriei nu par a fi însuşite. Dar anul îşi are contribuţia sa pentru ştiinţa istoriei: s-au tipărit cărţi-document (investiţii în studiul disciplinei). Iată că se conturează şi criteriul de performanţă: care este efectul real al celor făcute?

Nu am găsit pe cine să propun pentru clasamentul „cel mai bun politician al anului”. Nu l-am avut! Ne-am certat definitiv cu Uniunea Europeană. Mai rău, nici nu încercăm să reparăm defecţiunile, dând-o pe demagogia „căii a patra” şi pe populism. Nu avem nicio performanţă economică remarcabilă. Birocraţia şi corupţia au omorât în faşă posibilele investiţii în afaceri. Merele se strică în livezi. Drumurile sunt de cea mai proastă calitate posibilă, inclusiv cele electorale, din programul – ce ironie acră! – „drumuri bune pentru Moldova”. Cine are senzaţia că drumurile ne sunt bune să ridice mâna!

În domeniul social lucrurile degradează, previzibil: în lipsa unui salt economic, reformele sociale eficiente sunt pur şi simplu imposibile. „Programele” şi sporurile vizează exclusiv tratamentul preferenţial al „oamenilor noştri”, fortificarea sistemului existent, nicidecum reformarea şi eficientizarea acestuia întru binele contribuabilului. Singurul exerciţiu reuşit al actualei guvernări a fost, în acest an, golirea vistieriei. Iar pentru asta multă minte nu trebuie. Astfel, căutând (fără pretenţii) ce avem construit, ce avem bine făcut (nu promis, proiectat, declarat) în acest an – obiecte care să dăinuie, care să rămână şi să creeze impresia că nu am trăit anul degeaba –, constatăm că nu avem ce să raportăm posterităţii! Ne-am cam mâncat degeaba pâinea acestui an!

Cei care au ce să raporteze sunt din zona spiritualului (într-un veac structurat pe priorităţi materiale e cam oximoronică această constatare). Singurele performanţe – particulare – le-au obţinut câţiva oameni de ştiinţă, scriitori, editori şi artişti. Altfel spus, tot cu ce ne-am ales din acest an sunt cărţile. Literatura – în sens larg – e cam tot ce rămâne!

Are Paul Verlaine o artă poetică ce începe cu un omagiu adus armoniilor: „Muzica înainte de toate!” („De la musique avant toute chause!”) şi se încheie cu surprinzătorul: „[tot] restul e literatură” („Et tout le reste est littérature”). Am putea să traducem şi uşor parafrastic: „Tot ce rămâne («tout ce qui reste») e literatură”, justificând vorba altui simbolist francez: „Lumea există ca să sfârşească într-o carte”. Or, până şi din toată activitatea (partinică!) a guvernării (ca să întorc puţin altfel perspectiva) rămâne doar… tot un fel de literatură. Fantasy.

Enumerând câteva titluri din acest an, vom înţelege că [doar aşa] ne putem prezenta la raportul anual cu capul sus. Salvând, astfel, onoarea comunităţii. Reamintesc criteriul de performanţă: e vorba de obiecte reale, care vor dăinui, care vor putea fi solicitate, oricând, ca produse de calitate, utile şi neperisabile.

Anul editorial a debutat cu albumul Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918, realizat la Ştiinţa de istoricul Ion Ţurcanu, cercetătorul Mihai Papuc şi pictorul Romeo Şveţ, carte ce a devenit deja un bestseller pe ambele maluri ale Prutului. Acelaşi istoric a mai lansat la Arc o monografie intitulată Sfatul Ţării. Istoria instituţiei politice basarabene din anii 1917-1918. Editura a continuat tema cu volume semnate de Octavian Ţâcu, Nicolae Enciu şi Sergiu Musteaţă. Cartier a scos o carte polemică la acest subiect: Dificila unire. Basarabia și România Mare, 1918-1940, de Alberto Basciani, iar Litera şi-a finalizat un proiect al ultimilor ani: Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova, o ediţie coordonată de academicianul Ioan-Aurel Pop.

Ştiinţa a editat şi alte cărţi-document: Sfatul Ţării. Documente (II). Procesele-verbale ale Comisiei agrare; Basarabia în presa anului 1918; Basarabia în Parlamentul Marghiloman; Basarabia. Populaţia. Istoria. Cultura (de Ştefan Ciobanu). Colecţia „Moştenire”, coordonată de Mihai Papuc, una durabilă (de bibliotecă!), s-a completat cu operele lui Nicolae Bălcescu, Dimitrie Cantemir (Divanul), dar şi cu scrierile lui Alexandru Robot şi Andrei Ciurunga. Solitar în tot ce a scris, un reper sigur în demersul critic al literaturii române din „RSSM”, Vasile Coroban revine în spaţiul bibliotecilor cu Studii. Articole. Eseuri. Iar G. Călinescu este revizitat/ re-comentat, deja în a treia ediţie, de reputatul critic Mircea Martin (G. Călinescu şi complexele literaturii române, Ed. Arc).

Monumentală e seria „Cartier de colecţie”/ „Cartier clasic” (aş adăuga tot aici antologiile generaţioniste alcătuite de Andrei Ţurcanu şi Lucia Ţurcanu), completată cu textele unor scriitori remarcabili din literatura română vie, selectate şi comentate de maeştri ai scrisului contemporan: Em. Galaicu-Păun ni-l reciteşte pe Eugen Cioclea, Robert Şerban pe Şerban Foarţă, Claudiu Komartin pe poeţii din generaţia războiului, Bogdan Creţu pe Grigore Vieru, iar Matei Vişniec pe Nichita Stănescu. Cărţi „de autor” (nu „de editură”), demne de reţinut, au scos în acest an Silvia Caloianu, Leo Butnaru, Val Butnaru, Constantin Cheianu, Ana Rapcea, Silvia Goteanschi (ş.a., voi reveni, pe alte pagini).

Lista, improvizată, incompletă, nestructurată, gândită iniţial ca dovadă (ca justificare!) a trecerii noastre prin timp, e şi un îndemn la lectură, dar şi o sugestie pentru cei care vor să se îmbogăţească la intersecţia anilor. Cărţile bune, ca şi vinul, cu fiece an se fac tot mai bune, mai scumpe. Deschideţi site-urile editurilor & librăriilor. Lecturi agreabile!

The following two tabs change content below.