A-POLITICE // Alegătorul, Măria Sa

Un prieten îmi aminteşte că în noaptea de 24 februarie (da, de Dragobete, sărbătoarea sfântului păgân al îndrăgostiţilor noştri ortodocşi) se vor înmâna premiile Oscar ale Academiei Americane de Film. Ceremonia cică nu va avea în acest an un prezentator (asta aşa, ca „noutate”). Bine, mi-am zis, oricum lumea de la noi nu va dormi: şi la noi se vor decerna în acea noapte „Oscarurile” politicii moldoveneşti. Tot pentru măiestrie artistică, da. Şi „prezentatorul” de asemenea va lipsi, monitorizând discret evenimentul de undeva din studio.

Până atunci însă partidele şi agenţii lor electorali mai bătătoresc cărări pe la porţile Măriei Sale Alegătorul. Curtându-l, menajându-l, promiţându-i, aducându-i daruri ori, mai nou, stricându-i lemne, adăpându-i vitele şi reparându-i grajdurile. Pentru că, deh, alegătorul nostru o merită! Ce să mai vorbim: subit, el a devenit personajul cel mai important de pe podiumul politic.

Mi-am amintit, în legătură cu alegătorul nostru răsfăţat, de un satiric, care descria epoca saltului epocal de la „socialismul dezvoltat” la capitalismul „prosperităţii şi bunăstării universale”. Trecând, brusc, de la tonalitatea ludică şi ironică, la un ton direct-publicistic, el deruta publicul care aştepta glume facile: eu doresc, zicea satiricul, ca oamenii nu doar să muncească, ci şi să fie remuneraţi pe potriva muncii lor, aşa cum sunt remuneraţi cei care muncesc în ţările dezvoltate; eu doresc ca tinerii să aibă o educaţie de calitate, ca să fie apreciaţi după merite, ca să fie examinaţi onest, să fie lichidat egalitarismul; eu vreau să nu mai fie promovaţi impostorii, vreau ca medicina să fie de calitate occidentală, medicii să fie bine remuneraţi, pensiile să fie suficiente pentru un trai decent, drumurile să fie ca în Europa, asfaltul să nu se mai fărâme la prima zăpadă; doresc ca toţi să aibă şanse egale şi propriul succes să depindă de fiecare; să fie susţinute performanţele, hoţii să stea la puşcărie, iar oamenii oneşti să fie promovaţi etc.

Singurul lucru pe care eu nu vreau să-l fac, zicea satiricul – şi abia aici lumea înţelegea că el şi-a cam bătut joc de public, pentru că viza cam toată lumea prezentă –, e că nu vreau să fac nici cel mai mic efort, nu vreau să mişc un deget pentru ca toate astea să se întâmple. Să se întâmple, dar fără să pun eu osul la bătaie pentru asta.

Mi-am amintit de acest neobişnuit (până atunci) discurs în legătură cu dorinţele alegătorului nostru. Ele nici măcar nu sunt atât de multe! Obişnuit să fie corcolit în campania electorală, el se lasă ademenit de promisiuni şi, fireşte, începe să viseze. Mai ales că cineva îi mai şi aduce dovada materială a visului, fie şi una de râsul curcilor, dar, deh, tot e înainte: un spor la pensie (ca bătaie de joc, pentru că adevărata grijă e pensia normală, permanentă!), un „kuliok” cu „tuşonkă” sau alţi cârnaţi (cumpăraţi din banii furaţi, tocmai cei lipsa cărora în vistieria statului i-a devalorizat pensia!), nişte concerte sau alte daruri otrăvite (m-am mirat să aud de la un politolog că aceste cadouri ar fi noi „tehnologii electorale”). Consecutiv, alegătorul nostru nu face niciun efort ca să înţeleagă (dar e obligat să înţeleagă, altfel degeaba îl implicăm la luarea deciziilor), votează darurile, fără să bănuiască că nimic nu se va schimba dacă nu va mişca şi el ceva, dacă nu-şi va pune în acţiune neuronii. Şi dacă nu se va lua la harţă cu vecinul, îndemnându-l să nu fie prost şi să nu se lase prostit.

Am mestecat, în tinereţe, glodurile multora dintre satele noastre, încercând să conving lumea să voteze altceva decât oferta puterii. Am fost bucuros să întâlnesc oameni care îşi puneau întrebări, care voiau să schimbe lucrurile, care voiau să trăim într-o ţară prosperă, democratică, împreună cu lumea civilizată. Oameni care nu aşteptau pomeni şi care se bucurau de venirea noastră, fără să spere prea mult că vom izbândi, ştiind ce maşină infernală lucra împotriva noastră. Poate că adevăratul nostru merit acesta era: să susţinem acea mână de oameni de bună credinţă, nonconformişti, care doreau o schimbare adevărată, nu mimată. Unele schimbări s-au şi produs, în timp, dar prea târziu şi doar parţial.

Nu e cazul să ghicim acum ce ar fi fost dacă ai noştri (într-un sens mai larg decât lista unui partid) ar fi fost cu adevărat majoritari. E suficient, cel puţin, să urmărim destinul ţărilor baltice ale fostei URSS, ca să ne imaginăm câtuşi de puţin ipoteza respectivă. Oamenii de la noi, majoritatea, au preferat însă osul aruncat de putere, indiferent cum se numea aceasta.

Dorinţele alegătorului nostru (dacă le excludem pe cele incompatibile în esenţă, cum ar fi: să lucrăm de mântuială, ca în Uniunea Sovietică, dar să primim salarii bune, ca în Uniunea Europeană) sunt cam aceleaşi. Rămâne doar ca el să înţeleagă – să ghicească, dacă vreţi – care sunt echipele care îi vor asigura viitorul râvnit. Pe riscul lui, desigur. Pe responsabilitatea lui.

P.S. Apropo, „referendumul” privind „revocarea” deputatului tocmai aici îşi divulgă nocivitatea. Omul crede că îl alege pe cel care îi dă ceva, concret, azi, iar când îi va închide robinetul – îl va revoca. Doar că în realitate nu va fi aşa, o ştie cel mai bine chiar guvernarea de azi (alias partidul care a lansat fumigena). Şi mai ştie că Oscarul, în formă de mandat, odată înmânat, nu poate fi retras: nu permite constituţia! Iată de ce actorii, îndrăgostiţi peste urechi de alegătorul nostru ca de o prinţesă din basme, transpiră prin sate, ducând pungi cu merinde şi tăind frunze electorale la toţi câinii. În obiectivul camerei de filmat, desigur. Pentru certificare.

P.P.S. Cu stea în frunte ori cu trandafiri în piept; cu secera şi ciocanul pe steag ori înfăşurat în tricolor; fluturând drapelul siniliu al Uniunii Europene sau unul mai deschis la culoare; zâmbind alegătorului ori certându-se cu el; mituindu-l cu daruri ori provocându-l să gândească şi să decidă singur – oricare ar fi visele tale, candidaţii sunt aşa cum sunt şi nu trebuie să te superi pe ei, oricare le-ar fi strategiile şi şmecheriile. E treaba lui cum încearcă să te convingă, să te seducă ori să te manipuleze.

Dar e treaba ta, ca alegător, să nu-l crezi, să decizi, să alegi, da. Din ofertele propuse, nu din lista ta de idealuri. Demonstrând că eşti liber şi conştient de alegere. Şi responsabil de ce ni se va întâmpla tuturor după 24 februarie.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu