A-POLITICE //24 august 1944 versus 27 august 1991 sau Bornele istorice ale lunii august

Cică preşedintele Dodon organizează o serbare fastuoasă pe data de 24 august. Cuvântul „preşedintele” aici e o explicaţie necesară (nu o reverenţă sau titlu de nobleţe). Cetăţeanul Dodon e în drept să-şi cânte nostalgiile sovietice (precum alţii, din aceeaşi casetă culturală, îşi umflă pieptul şi se scaldă, beţi, în havuzuri, de ziua „desantnicilor”), îl priveşte. Bine, ar zice lumea, dar el îşi anunţase intenţia cam de pe la începutul anului curent.

Aşa e, doar că între timp, odată cu formarea coaliţiei de guvernare, chiar el, preşedintele – care a acceptat, până la urmă, coaliţia dintre ACUM şi PSRM (deşi el însuşi negocia intens cu Vlad Plahotniuc o altă alianţă) – declarase un fel de moratoriu personal asupra problemelor de limbă, istorie, identitate naţională, abandonând până şi baricadele luptei cu unionismul.

Lupul însă, zice un proverb rus, oricât l-ai hrăni, tot cu gândul la pădure-i. Evenimentul propriu-zis, legat de data de 24 august, ar merita mai curând o conferinţă a istoricilor decât o „serbare”, cu surle şi trâmbiţe. Şi poate că nu e târziu de organizat o asemenea conferinţă.

Ce este incontestabil în Operaţiunea Iaşi-Chişinău din vara lui 1944? Este, da, una dintre secvenţele celui de al Doilea Război Mondial. Nici pe departe cea mai importantă (o cunoaştem noi, pentru că ne-a afectat). Finalul ei era previzibil nu graţie cercetaşilor sovietici sau eroismului „eliberatorilor”, ci redislocării, în ajunul evenimentelor, a unor importante forţe ale Wehrmacht-ului pe sectorul central al frontului germano-sovietic, care se apropia ameninţător de Berlin.

Superioritatea numerică în forţă vie, blindate şi aviaţie a armatei roşii era considerabilă (dublă şi chiar triplă) şi fără şanse pentru puterile Axei. Consecinţa acestei operaţiuni a fost ieşirea României din război (de partea Axei) şi ulterioara ei aderare la coaliţia antihitleristă.

Formula propusă de preşedinţia moldovenească (în căutarea unui eufemism) „eliberarea Moldovei de fascism” e niţel idioată: de parcă o bătălie militară – oricare ar fi ea – ar putea conduce la o victorie ideologică. Dar azi ar fi de comentat ceva tocmai în legătură cu valoarea simbolică a evenimentului şi cu încărcătura ideologică a „serbării”.

Mai întâi, câteva date de istorie pură. Pe 23 august 1939 fusese semnat, la Moscova, „Pactul de neagresiune” dintre Germania lui Hitler şi Uniunea Sovietică a lui Stalin (numit şi pactul Ribbentrop-Molotov). Consecinţa directă a acestuia a fost declanşarea de către ţările pactizante, la doar zece zile de la semnarea lui, a celui de al Doilea Război Mondial. Printre primele victime au fost Polonia, ocupată de Germania şi URSS în septembrie 1939, apoi câteva state occidentale, precum Belgia, Olanda, Franţa, invadate de Germania în 1940, iar în estul continentului – ţările baltice şi Basarabia, ocupate de sovietici în acelaşi an.

Pe parcursul războiului (când foştii aliaţi care l-au declanşat deveniseră deja duşmani), după retragerea, în 1941, din Basarabia, armata roşie revine aici în 1944. La 24 august ruşii re-ocupă Chişinăul, care fusese cedat, pentru trei ani, autorităţilor române. Aşadar, 24 august 1944 este varianta repetată a lui 28 iunie 1940.

Iar după aproape o jumătate de secol de „putere sovietică”, la 27 august 1991, Republica Moldova îşi declară independenţa. Nota bene: independenţa faţă de URSS, deci faţă de actele injuste, de o c u p a ţ i e, din 28 iunie 1940 şi din 24 august 1944. Dacă interpretăm altfel lucrurile (şi declarăm evenimentele din aceste zile drept „eliberări”), atunci data de 27 august 1991 îşi pierde orice semnificaţie şi orice raţiune de a fi notată în calendar.

Consecutiv (în cazul recunoaşterii actului „eliberării” din 1944), Republica Moldova de azi ar fi trebuit declarată inexistentă. Respectiv, nu ar mai avea valoare şi putere juridică parlamentul ei. Şi, bineînţeles, nu ar mai exista nici preşedintele ei (!). Respectiv, nici acţiunile acestuia din ziua de 24 august nu pot să fie acţiuni ale preşedintelui.

Dacă însă cetăţeanul – simplul cetăţean – Dodon, împreună cu ortacii săi, crede cu fermitate că destrămarea URSS a fost o eroare şi că în 1940 şi 1944 sovieticii ne-au eliberat (pe noi, românii, de români), atunci nu are decât să serbeze. Cine i-ar interzice unui cetăţean simplu să-şi chiuie nostalgiile? Atât timp însă cât iniţiatorul serbării este preşedintele RM (şi programul e anunţat pe site-ul preşedinţiei), el trebuie admonestat de către coaliţia de guvernare.

Pentru că prin aceste acţiuni Igor Dodon încalcă principiile puse la baza formării acestei coaliţii şi propriile angajamente. Admonestat, inclusiv, de la tribuna parlamentului, nu doar în cadrul întâlnirilor „intime la nivel înalt”. Dacă însă colegii de coaliţie vor trece cu vederea această paradă care sfidează existenţa Republicii Moldova, vom avea toate motivele să-i bănuim de complicitate la dodonizarea (recte: re-sovietizarea) Republicii Moldova.

P.S. Pentru mine, o imagine emblematică a lui 24 august 1944 e următoarea. Doi fraţi din nordul Basarabiei au fost „luaţi la armată” în timpul războiului. Niciunul dintre ei nu a mers voluntar, dar ambii şi-au făcut onest datoria faţă de „patrie”. Am luat cuvântul între ghilimele dintr-un fel de derută ontologică, deoarece armatele care i-au recrutat, respectiv, ţările care i-au mobilizat şi care le-au solicitat eroism au fost diferite (fără ca satul lor să se mute cu vreun centimetru spre Est sau Vest).

Mezinul a supravieţuit, cel mai mare a murit însă în lagărul de prizonieri de la Bălţi. Oricât a încercat mezinul, „eroul sovietic”, să-şi vadă fratele (ostaş român şi prizonier la ruşi), nu i s-a permis nicio vizită (cu atât mai puţin eliberarea lui, fiind grav bolnav). Întrebarea mea, în context, cam asta ar fi: pentru supravieţuitor (am învăţat într-o clasă cu fiul său, el mi-a povestit istoria), adică pentru „învingătorul” şi „eliberatorul” de ieri, ar fi o mare sărbătoare şi prilej de bucurie un 24 august cu cântece şi dansuri? Dar pentru întreaga lor „familie de eroi”?

E ca şi cum Dresda, vechiul oraş al culturii europene, şi-ar serba ziua bombardării ei de către aviaţia americano-britanică (în acest carnagiu au murit de trei ori mai mulţi civili decât la Hiroshima!) drept „zi a eliberării de fascism”! Americanul (de origine germană) Kurt Vonnegut, prizonier de război la nemţi, a simţit pe propria piele fascinaţia acestei strălucite „eliberări”. Citiţi-i Abatorul Cinci. De altfel, că tot am pomenit de ficţiuni, cea mai inspirată operă artistică de la noi, din Basarabia, despre evenimentele din august 1944 este ultimul roman al lui Aureliu Busuioc Şi a fost noapte

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)