A plecat Braghiş. Se duce şi PSD?

Partidul Social Democrat (PSD), condus acum de omul de afaceri Victor Şelin, a obţinut un rezultat lamentabil la alegerile din 28 noiembrie curent – 0,6 la sută, fiind votat de numai 10 136 de oameni. Asta după ce în 2009, când la cârma partidului se afla ex-premierul Dumitru Braghiş, PSD obţinea la alegerile din aprilie votul a 3,7 la sută din alegători sau 56 866 de oameni.

Solicitat de JURNAL, fostul preşedinte al PSD, Dumitru Braghiş, care nici măcar nu a figurat în lista electorală a social-democraţilor, nu a vrut să comenteze eşecul partidului pe care l-a condus până în aprilie 2010, cand preşedinte al formaţiunii a devenit Şelin. „Eu nu o să comentez acest lucru, este preşedinte de partid… Noi suntem o echipă şi ne-am înţeles cine şi ce declaraţii să facă”, a declarat Braghiş care afirmă că mai e membru de partid şi ocupă funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al PSD. Braghiş nu a vrut să răspundă nici la întrebarea dacă intenţionează să revină la conducerea PSD, după ce „reformarea” anunţată de Victor Şelin nu a dat roade.

Amintim că Şelin, care făcea întâlniri electorale în remorci de tractoare, ca pe timpurile sovietice, a învinuit alegătorii de scorul mic obţinut în alegeri de PSD. Acesta a comentat pentru JURNAL: „Recentele alegeri au demonstrat că cetăţenii sunt mai preocupaţi de lupta dintre anumite partide decât de progresul economic al statului”. Planurile de viitor ale lui Şelin, care a propus legalizarea limbi ruse în R. Moldova şi apropierea de Uniunea Rusia-Belarus, vizează alegerile locale din anul viitor.

Raisa Lozinschi-Hadei

The following two tabs change content below.
Raisa Lozinschi-Hadei

Raisa Lozinschi-Hadei

Raisa Lozinschi-Hadei

Ultimele articole de Raisa Lozinschi-Hadei (vezi toate)