A început marea goană după cele mai râvnite şcoli şi licee

Din acest an, copiii vor merge în clasa întâi doar la instituţiile de învăţământ din sectorul lor

19 central foto nadea roscovanu

Noul regulament al Ministerului Educaţiei cere, din acest an, ca în şcoli şi licee să fie admişi doar copiii din sectorul în care locuiesc, iar dacă vor mai rămâne locuri, vor fi primiţi şi copii din alte sectoare. Acest lucru a dat peste cap planurile părinţilor care îşi aleseseră din timp liceele pentru odraslele lor. Deoarece în Chişinău locuiesc şi lucrează mii de familii care nu au aici viză de reşedinţă sau au viză, dar nu îşi doresc să meargă la şcoala din sector, părinţii recurg la diferite şiretlicuri. Cu cel puţin 100 de euro îşi cumpără viză de reşedinţă temporară, deoarece directorii instituţiilor de învăţământ se conformează strict noului regulament.

Peste şapte mii de copii din municipiul Chişinău vor merge în acest an în clasa întâi. Înscrierea elevilor a început de la 1 mai şi va continua până la 25 august. Dacă la sate părinţii nu au de ales, iar copiii lor merg la singura instituţie de învăţământ din localitate sau chiar din satele vecine, la Chişinău a început marea goană după cele mai râvnite şcoli şi licee. Unii părinţi şi-au înscris copiii încă de la începutul anului 2015 la instituţiile de învăţământ pe care doresc să le frecventeze, iar acum au fost anunţaţi că vor fi primiţi doar dacă vor mai rămâne locuri. „Încă din iarnă mi-am înscris fetiţa la Liceul Teoretic Dante Alighieri, ne-au spus că ne vor anunţa în luna mai ce avem de făcut, însă acum directoarea ne-a comunicat că, dacă nu suntem din sectorul lor, nu ne poate înscrie. O stradă ne desparte de liceul la care dorim să mergem. Să înţeleg că această dispoziţie îi lezează dreptul copilului meu la învăţământ? După părerea mea, toate aceste directive nu fac decât să complice lucrurile şi să sporească şi mai tare corupţia”, se revoltă Marcela Carbut, Chişinău.

În acest an, copiii nu vor trebui să susţină teste, cu excepţia celor care merg la şcoli cu profil. Va exista doar o convorbire cu directorul instituţiei, în prezenţa psihologului. În 2015, de la bugetul de stat, municipiul Chişinău a primit, prin transferuri speciale, peste 1 miliard 200 de milioane de lei pentru sfera învăţământului.

Vize de reşedinţă de vânzare

Directorii instituţiilor de învăţământ respectă noul regulament şi spun că vor primi elevi doar din sectorul în care sunt arondaţi. „În acest an vom avea doar două clase de-a întâia, deoarece nu sunt mulţi copii, cât despre cei care nu au viză de reşedinţă în sectorul nostru, chiar nu este problema mea”, explică Grigore Vasilache, director la Liceul Teoretic „Mircea Eliade”. Directorul adjunct al Liceului Teoretic „Dante Alighieri”, Ludmila Mazilu, ne comunică că au doar 90 de locuri planificate în acest an, dar cereri sunt mai multe, din diferite sectoare, şi chiar din diferite raioane ale RM. „Cred că vom merge cu un demers la doamna Tverdohleb, pentru a soluţiona această problemă, orice copil are dreptul la educaţie”, menţionează aceasta.

Dezamăgiţi de noul regulament, părinţii sunt nevoiţi să cumpere vize de reşedinţă în sectorul instituţiei de învăţământ dorite. „Am dat 100 de euro şi mi-am făcut viză de reşedinţă temporară, numai ca copilul meu să fie acceptat la liceu”, ne mărturiseşte Igor Bacinschi, Chişinău. „Toţi îşi fac viză de reşedinţă de scurtă durată pentru a depune actele la şcoli. Chiar diriginta mea nu poate să-şi înmatriculeze copilul la şcoala la care predă şi a recurs la aceeaşi metodă”, ne spune Sergiu Danu, Sângera.

Copiii fără viză se vor înscrie în etapa a doua

Chiar dacă părinţii se revoltă şi nu sunt de acord cu noul regulament, vor fi nevoiţi să se conformeze. Directorul general al Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport a Consiliului municipal Chişinău, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, a declarat pentru JURNAL de Chişinău că îi înţelege pe părinţi, dar regulamentul trebuie respectat. „Nu trebuie nimeni să-şi facă griji, mai ales că până în ziua de azi sunt foarte puţine înscrieri la licee. Nu e corect ca la un liceu să fie admişi copii din alte sectoare, iar cei din sectorul respectiv să rămână fără locuri”, explică aceasta. Responsabili din cadrul Ministerului Educaţiei ne-au declarat că pentru copiii din afara districtului școlar, stabilit de către comisia raională/municipală de școlarizare în colaborare cu autoritățile administrației publice locale fondatoare ale instituțiilor de învățământ, înscrierea se va realiza conform orarului, adică în cea de-a doua etapă, care va avea loc în perioada 18-25 august.

Cei mai norocoşi sunt copiii care îşi vor face studiile la liceele de profil deoarece aceştia nu au nevoie de viză de reşedinţă, însă vor susţine câteva probe pentru a-şi demonstra abilităţile. „Pentru acest an am planificat patru clase, dar vom vedea câte vor fi. Elevii vor susţine probe la coregrafie, arte plastice şi proba vocală, avem şi o clasă simplă, aici vom primi doar copiii din sector”, ne spune Elena Cernei, director al Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu”.

The following two tabs change content below.
Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu