A fost finalizat proiectul investițional destinat îmbunătăţirii cooperării transfrontaliere între R. Moldova şi România

Ambasada_Romana2_noi1

Ambasada României în R. Moldova salută finalizarea proiectului investiţional „IMPEFO – îmbunătăţirea cooperării transfrontaliere între R. Moldova şi România privind produsele petroliere şi alimentare”, se spune într-un comunicat al Ambasadei României la Chişinău.

Proiectul, în valoare de circa 3,45 mil. EUR, a fost finanțat prin intermediul Instrumentului European de vecinătate și Parteneriat (ENPI). Acesta reprezintă unul dintre cele opt proiecte mari de investiții implementate prin Programul Operațional Comun România – R. Moldova – Ucraina 2007-2013 și destinate interconectării Chișinăului la infrastructura europeană și alinierii R. Moldova la standardele și normele UE. Printre proiectele transfrontaliere similare, implementate prin același mecanism financiar, se regăsesc și investiția pentru construcția gazoductului Iași-Ungheni și crearea Serviciului SMURD în nordul Republicii Moldova.

Proiectul finalizat astăzi a vizat construcţia şi dotarea cu echipament modern a Laboratorului Serviciului Vamal al Republicii Moldova, precum şi achiziţia a două laboratoare mobile destinate produsele petroliere şi alimentare, care au fost dotate cu utilaj performant. Scopul final al acestui proiect a constat în îmbunătăţirea calităţii controlului mărfurilor accizabile importate în Republica Moldova şi securizarea comerţului internaţional al acestor tipuri de mărfuri.

De asemenea, în cadrul proiectului a fost aprofundată cooperarea dintre autorităţile de frontieră din România şi Republica Moldova, în vederea asigurării respectării reglementărilor privind importul, exportul şi tranzitul produselor petroliere şi alimentare. În acest context, au fost organizate vizite de studiu şi schimburi de experienţă între experţii vamali din ţările partenere în vederea preluării celor mai bune practici, ce ţin de cercetarea/expertiza mărfurilor în scopuri vamale, instruirea colaboratorilor vamali privind metodele de prelevare a probelor pentru supunerea acestora testărilor de laborator, precum și elaborarea, în comun, a unui Manual de proceduri privind Calitatea şi Sistemul de Management (ISO).

Ambasada României reamintește că instituțiile publice și neguvernamentale din Republica Moldova pot continua implementarea bunelor practici instituite în cadrul acestui proiect, aplicând, și în anul 2016, la mecanismele viitorului Program Operaţional Comun transfrontalier România-Republica Moldova 2014-2020. Acest Program a fost adoptat de Comisia Europeană, la data de 18 decembrie 2015, informează un comunicat al Ambasadei României la Chişinău.

The following two tabs change content below.