A descoperit molecula care ucide cancerul

1aurelian gulea.foto www.e-sanatate.mdProfesorul Aurelian Gulea a identificat moleculele capabile, în cantităţi infime şi cu o nocivitate minimă, să omoare celulele de cancer

În urma unor investigaţii desfăşurate în decurs de 20 de ani, a reuşit să creeze moleculele capabile să omoare celulele de cancer. „S-a pus problema de a crea substanţe care să omoare numai celulele de cancer, nu şi cele normale. În mare măsură, aceasta ne-a reuşit”, a declarat pentru JURNAL cercetătorul Aurelian Gulea.

Preparatul ar putea contribui la crearea medicamentului împotriva bolii incurabile. Investigaţiile sale au început acum 20 de ani, în timpul aflării cercetătorului la un stagiu la Universitatea Laval din Quebec, Canada. „La Chişinău sintetizăm substanţe, însă la Quebec am făcut primele testări pe celule de cancer. Am stabilit de atunci o colaborare durabilă cu un profesor canadian. În Republica Moldova, am continuat să descoperim molecule de nouă generaţie, care să aibă acţiuni antiproliferative la celulele de cancer”, relatează chimistul.

Molecule de nouă generaţie

Au fost testate circa 600 de substanţe create de către chimiştii moldoveni. Astfel, până la urmă, a fost descoperit tipul de molecule capabile, în cantităţi foarte mici şi cu o nocivitate foarte mică, să omoare celulele de cancer, ne spune cercetătorul. „Mai mult, în investigaţiile noastre, am urmărit obiectivul de a crea substanţe care să omoare numai celulele de cancer, dar nu şi pe cele normale. În mare măsură, ne-a reuşit acest lucru”, a precizat omul de ştiinţă.

Potrivit cercetătorului, au fost efectuate testări pe celule de cancer mamar, cancer de ficat şi cancer de col uterin, însă nu şi pe om. Testările au fost efectuate în străinătate, deoarece în Republica Moldova nu există un asemenea laborator.

Testările pe organisme vii, următorul pas

Urmează efectuarea cercetărilor pe organismele vii, pe celule vii, de exemplu, pe şobolani. „Astfel vom vedea dacă nu sunt reacţii adverse, „ca, în etapa finală, experimentele să fie făcute pe organismul uman”. În următorii trei ani, sperăm că vom ajunge şi la cercetările clinice, când preparatul va fi experimentat pe om”.

Demersul lui Aurelian Gulea are nevoie de susţinere financiară. „Ar fi bine dacă am avea un centru de testare la Chişinău, ca să nu fiu obligat să merg în Canada. Testările preclinice sunt costisitoare”, spune profesorul.

O nouă facultate la USM

A fost cel care a propus să fie deschisă, începând cu 1 septembrie 2014, o nouă specialitate la Facultatea de Chimie a Universităţii de Stat din Moldova: biofarmaceutică. Această secţie va forma specialişti în domeniul construirii moleculelor cu proprietăţi medicamentoase anticancer, antituberculoză, antimicrobiene. Consideră că la USM există potenţial uman şi aparataj pentru a construi molecule cu anumite proprietăţi.

„Noi, chimiştii moldoveni, ne propunem să facem aceste molecule, medicamente produse în Republica Moldova”, spune Aurelian Gulea.

Aurelian Gulea, omul

Când vorbeşte despre priorităţi, consideră că acestea trebuie să fie sănătatea şi securitatea alimentară, iar „pentru aceasta ar trebui alocaţi mai mulţi bani ştiinţei. „În Republica Moldova, se dezvoltă multe domenii, dar mai puţin ştiinţa. Domeniul ştiinţific poate oferi rezultate palpabile atunci când are măcar 4 la sută din PIB. Noi avem circa 0,3”, spune doctorul Honoris Causa al universităţilor din Bucureşti şi Iaşi.

Crede că medicamentul ar putea ajunge în farmacii în trei ani, dacă se va lucra intens şi va fi susţinut. Împreună cu Aurelian Gulea, mai lucrează biochimistul Valentin Gudumac. Omul de ştiinţă Aurelian Gulea a fost distins cu peste 100 de medalii de aur, argint şi bronz ale saloanelor mondiale şi internaţionale de inventică.