A decis să-şi dea virginitatea lui Dumnezeu

Călugăriţa Eugenie Blancharda a fost femeia care a primit titlul de cea mai bătrână persoană din lume. Ea a decedat joi, la 114 ani, într-un spital de pe insula Saint-Barthelemy, situată la 250 km nord de Guadalupe.

Femeia a decedat acolo unde s-a şi născut acum mai bine de un secol, pe 16 februarie 1896. Strănepotul său, Daniel Blanchard, fost primar al insulei Saint-Barthelemy, teritoriu francez Caraibe, a declarat că mătuşa sa a trăit atât de mult pentru că a decis să-şi dea virginitatea sa lui Dumnezeu. Potrivit „Realitatea”, Eugenie Blanchard a fost călugăriţă catolică şi, după ce şi-a exercitat vocaţia în Indiile de Vest Olandeze, în colonia Curacao, a revenit pe insula Saint-Barthelemy, unde a şi trăit în ultimii 30 de ani.

Ea a devenit cea mai vârstnică persoană din lume pe 4 mai 2010, după moartea japonezei Kama Chinen care a murit la scurt timp după ce împlinise 115 ani. După dispariţia Eugeniei Blanchard, cea mai bătrână persoană din lume este tot o femeie, Eunice G. Sanborn, din Jacksonville (Texas, SUA), născută pe 20 iulie 1896.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău