„A cânta pe Stradivarius e ca şi cum ai fi la volanul unui Ferrari”

Interviu cu violonistul român Alexandru Tomescu, câştigător a numeroase premii internaţionale, care a susţinut 200 de concerte în 26 de ţări

 

– Stimate dle Alexandru Tomescu, ce vă leagă de Chişinău?

 

De Chişinău mă leagă multe amintiri, de la primul concert pe care l-am cântat la Filarmonică, până la recentele mele apariţii în festivalurile organizate aici. Am întâlnit de fiecare dată o atmosferă foarte caldă, foarte apropiată – mă simt ca făcând parte dintr-o mare familie. De asemenea, cunosc mulţi muzicieni moldoveni excepţionali: Patricia Kopacinskaia, Ilian Gârneţ, Valentina Naforniţă ş.a. Ei cultivă de mulţi ani gustul publicului pentru muzica de bună calitate.

 

– Ce părere aveţi despre sălile de concert de la noi?

 

Sunt o mulţime de săli de concerte splendide, de o mare valoare. Cred că dacă ar fi restaurate şi puse în valoare, R. Moldova nu ar trebui să aibă nicio reţinere în a sta alături de orice alt stat european, la capitolul săli de concerte. În acelaşi timp, acolo unde există plăcerea de a asculta muzică nu contează atât de mult sala. În România am cântat într-o pădure pentru voluntarii unei asociaţii şi, credeţi-mă, a fost unul dintre cele mai frumoase momente.

 

– Aţi deschis Festivalul „Regina Vioara” din Chişinău cu un spectacol muzical intitulat „Stradivarius-Obsesii”, prezentat la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”. De ce spectacol, şi nu recital?

 

Acest spectacol, semnat de Oana Drăgulinescu, a fost pregătit pentru cea de-a cincea ediţie a Turneului Naţional Stradivarius, care a avut loc în luna mai a acestui an. Premiera a avut loc în 7 mai la Braşov.

 

„Stradivarius-Obsesii” este un spectacol sincretic, o îmbinare unică de muzică şi teatru non-verbal. Mai ales în ultimii doi ani mi-am dorit să surprind scena concertistică din România cu o serie de proiecte inovatoare, din dorinţa de a atrage cât mai mulţi oameni în sălile de concert. Asta pentru că eu unul cred cu tărie în faptul că muzica ne face mai buni. Anul trecut, am cântat în cadrul Turneului Stradivarius Integrala Capriciilor de Paganini.

 

Anul acesta, am ales cele Şase Sonate de Eugène Ysaÿe, un set de lucrări superbe, profunde şi rafinate. Ele nu se cântă foarte des, constituie o provocare şi pentru violonist, dar şi pentru public. Pentru a le prezenta în toată splendoarea lor, am vrut să le asociem o latură vizuală, concepută de Oana Drăgulinescu. Împreună cu Ana Pepine şi Paul Cimpoieru, doi actori extrem de talentaţi, am reflectat cu toţii la cum se poate aduce la viaţă povestea acestor Sonate. Am dorit să înfăţişăm lumea interioară a unui Muzician, cu obsesiile sale: teama de eşec, visul la glorie şi nemurire, lupta pentru perfecţiune, chinul creaţiei, relaţia de iubire şi ură dintre el şi instrument.

 

– În curând va expira termenul de cinci ani pentru care v-a fost oferită vioara Stradivarius Elder-Voicu. O să rămâneţi fără Stradivarius?

 

Sper să pot cânta în continuare pe el. Curând se va organiza un nou concurs la care voi participa pentru a putea redobândi dreptul de a cânta pe vioara Stradivarius Elder-Voicu.

 

– Cum puteţi caracteriza această vioară Stradivarius?

 

Nu este un Stradivarius obişnuit, ci este unul dintre cele mai bine conservate instrumente create de Maestrul de la Cremona. Acest lucru a fost stabilit de specialiştii care au lucrat la întocmirea unui catalog în care figurează toate viorile Stradivarius din lume. Toate sunt reproduse în imagini la mărime naturală.

Am recurs de multe ori la comparaţia aceasta: a cânta pe Stradivarius este ca şi cum ai fi la volanul unui Ferrari. Poţi demara cu 100 de km/h, ai toate facilităţile necesare, ajungi mult mai repede la rezultatul pe care ţi-l doreşti. Dar aşa cum trebuie să stăpâneşti viteza unei maşini cu mulţi cai putere, aşa trebuie să controlezi şi vioara Stradivarius. Mie îmi este uşor, m-am obişnuit repede cu ea, tocmai pentru că se potriveşte foarte bine stilului şi temperamentului meu.

 

– Unde exersaţi la vioară? Cât timp vă iau aceste exerciţii?

 

De obicei studiez la sediul Radio România, întrucât sunt solist al Orchestrelor Radio din Bucureşti. Sincer, nu mă uit întotdeauna la ceas când studiez, depinde mult de concertele pe care le am şi de programele pe care trebuie să le repet. Chiar şi la piesele pe care crezi că le stăpâneşti perfect, poţi aduce mereu o schimbare de viziune. În plus, vioara pentru mine este în primul rând o vocaţie, ceea ce presupune automat că e o plăcere să cânt. Or, ştim cu toţii cât de repede trece timpul atunci când facem ceva ce ne place.

 

– Întors acasă după studii şi turnee în Occident şi în SUA, nu aveţi senzaţia că aici e prea puţin oxigen pentru artă? Cum există un artist într-un mediu ostil culturii?

 

„Ostil culturii” e prea mult spus. Din contră, aş crede că în România există o foarte mare disponibilitate pentru cultură, lucru care mi-a fost demonstrat de diferite proiecte în care m-am implicat.

Am revenit în România tocmai pentru că mi-am dorit să schimb ceva. Tinerii muzicieni au nevoie să vadă că dacă te implici suficient de mult în ceea ce crezi, nu ai cum să nu izbândeşti. România ar putea oferi mai multe decât în Occident, pentru că e o „piaţă de desfacere” cu totul nouă pentru proiecte culturale, ceea ce îţi dă o mare libertate de exprimare şi de experimentare.

E o prejudecată faptul că nu poţi avea succes în spaţiul estic. Când am început să mă implic în organizarea turneelor MusicOn şi Stradivarius, era greu să găseşti sponsorizări, pentru că mulţi erau sceptici în privinţa reuşitei unui astfel de demers. Am stăruit însă pe lângă sponsori, i-am convins, iar succesul a fost unul extraordinar.

 

– Aţi cântat într-o staţie de metrou din Bucureşti şi aţi adunat 4 milioane de lei vechi. Cum erau trecătorii care vă dădeau bani ca unui muzicant ambulant?

 

Erau… grăbiţi, cred… Aşa cum sunt oamenii în general când se îndreaptă dimineaţa spre serviciu. Dar experimentul a fost conceput tocmai pentru a arăta că frumuseţea muzicii clasice rezonează în orice spaţiu. În urma evenimentului acestuia am putut stabili fără putinţă de tăgadă că există o mare disponibilitate pentru muzica de calitate în România.

 

– Vioara chiar e Regină şi la Chişinău?

 

Da, până în 3 Octombrie, vioara este regină la Chişinău, iar noi toţi, supuşii ei.

 

A dialogat Irina Nechit

 

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit