A adunat o colecţie de obiecte arheologice aparţinând primului preşedinte al Parlamentului României Mari

foto central2Simfonia lui Ion Bajureanu // Un tânăr din Trinca, Edineţ, a reuşit să adune o colecţie impresionantă de obiecte arheologice şi lucruri aparţinând primului preşedinte al Parlamentului României Mari

Am mers la Trinca, Edineţ, împreună cu scriitorul Vladimir Beşleagă şi istoricul Ion Negrei, pentru a vizita ctitoria lui Vasile Stroescu, monumentul funerar al acestei familii de nobili şi pensiunea. După ce am vorbit cu un primar PD, care ne-a abandonat foarte repede, am ajuns pe mâinile lui Ion Bajureanu, un tânăr împătimit de opera lui Vasile Stroescu (1845–1926), un mare militant pentru România Mare.

În această regiune, mulţi au moştenit lucruri care au aparţinut familiei Stroescu – unul are un clopot de la sanie, altul – piese de veselă, fotografii etc. Ion Bajureanu este unul dintre puţinii oameni căruia i-a venit ideea de a strânge aceste lucruri la un loc. Este vorba de o colecţie impresionantă de unelte preistorice: topoare din piatră, cioplite şi şlefuite, lame de silex şi obsidian, unelte de os, arme albe şi, evident, obiecte şi fotografii ce au aparţinut familiei Stroescu.

Un foarfece cât o sabie

În opinia sa, colecţia pe care o deţine reprezintă „un tot întreg”. Ţine în aceeaşi măsură la toate piesele şi le compară cu sunetele ce alcătuiesc „o simfonie”. Împarte colecţia în două părţi: „prima parte o constituie piesele arheologice, cele medievale şi moderne; şi a doua – amintirile oamenilor locului despre Stroescu”.

„Primele investigaţii arheologice s-au efectuat la Trinca în anii 1960. Au fost descoperite aşezări ale omului de neandertal, aşezări din eneolitic (Cultura Cucuteni), precum şi o necropolă tracică. Tatăl meu a reuşit să colecteze de la elevi unele piese. Astfel a ajuns în colecţia mea un fragment dintr-o mandibulă de mamut… Aici am un foarfece, care, la origine, era o sabie din secolul XIX, bunicul meu şi-a făcut din ea o pereche de foarfece”, spune râzând tânărul. „Ioane, ia adă farfuria ceea din care mânca Stroescu!”, Ion Bâlba, unul din însoţitorii noştri, o îmbie pe gazdă să mai scoată ceva din ce are ascuns. Ar vedea toate piesele sale în cadrul unui muzeu sau casă memorială „Vasile Stroescu”, „însă primăria are proiecte mai importante”.

Fotografii găsite la servitoarele conacului

Trebuie să spunem că la Trinca multe familii au păstrat câte ceva de la Stroeşti. „Şi asta pentru că Vasile Stroescu a avut o atitudine deosebită faţă de ţărani. Ceea ce a văzut în Occident a aplicat pe moşiile tatălui său. Avea o nouă viziune asupra economiei, a atitudinii faţă de ţărani. De aceea, ţăranii au o amintire frumoasă despre el, cei care au avut contacte cu el au păstrat câte o amintire”, ne explică ghidul nostru.

„În timpul regimului sovietic, sătenii vorbeau în şoaptă despre Stroescu. Tatăl meu, fiind profesor de istorie, a început să colecteze amintirile sătenilor. Vorbea cu oamenii care l-au cunoscut şi care, datorită acestui fapt, au păstrat piese de harnaşament, veselă. Unele fotografii au fost găsite la servitoarele conacului.”

„Harry Potter” şi „Codul lui Da Vinci”, nişte valori false

Ion Bajureanu a absolvit Şcoala medie Trinca, apoi şi-a continuat studiile la Colegiul de medicină din Chişinău. Iniţial, voia să intre la Universitatea de Medicină, însă a renunţat la idee din cauza necazurilor, şi-a pierdut mama la 11 ani.

„În timp ce semenii mei erau interesaţi de Harry Potter şi Codul lui Da Vinci, nişte valori false, eu eram absorbit de trecutul satului meu. A nu şti despre trecutul tău este ca şi cum nu ţi-ai cunoaşte părinţii”, spune tânărul, parafrazându-l pe Nicolae Iorga. „Tata era învăţător de istorie la şcoală şi nu m-am gândit că ar putea să mă susţină în anii de studii”, îşi aminteşte Ion.

S-a întors în sat şi a încercat să se descurce. După ce s-a căsătorit, a redobândit cetăţenia română şi a plecat în Franţa, la Paris, „pe urmele lui Stroescu”, cum îi place lui să spună.

La Paris, pe urmele lui Stroescu

Meseria sa este „să facă aşa ca familia sa să trăiască cât mai bine posibil, pentru asta am fost obligat să merg la Paris”. „Lucrez cu ingineri, jurişti din Republica Moldova, muncim la construcţii fiind constrânşi de realităţile în care trăim. În timpul liber, ne asociem pentru a discuta despre Republica Moldova, despre motivele pentru care ne aflăm la Paris şi nu avem un loc acasă”.

Cu toate acestea, nu uită de pasiunea sa, Stroescu. „Am căutat în presa epocii ştiri despre consăteanul meu şi, din fericire, am găsit un articol în ziarul ‚Le Temps’! E o plăcere să-ţi dedici timpul liber unei cauze nobile”, spune el.