Gelozia zdruncină Alianţa!

SUPĂRĂRI // Lupu prezice destrămarea AIE şi crearea unei alianţe de stânga dintre PLDM şi PCRM

La nici două luni de la creare, trăinicia şi temeinicia Alianţei pentru Integrare Europeană este pusă la îndoială de chiar liderii acesteia. Preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, dă alarma şi prevesteşte ruperea alianţei în vederea creării unei noi coaliţii între PLDM şi PCRM. Deşi în şoaptă, despre o posibilă coalizare a comuniştilor şi liberal-democraţilor vorbesc şi cei din Partidul Liberal.

Analiştii politici însă nu văd raţionamentul ruperii alianţei de centru-dreapta şi nu cred că PLDM ar risca să facă acest lucru, oricât de tentante ar fi propunerile opoziţiei.

Pe de altă parte, cel puţin în public, reprezentanţii de frunte ai PCRM se străduiesc să fie cât mai curtenitori cu peledemiştii. Cei din urmă afirmă însă că singurul lucru care îi interesează este găsirea unei soluţii pentru alegerea preşedintelui.

Ultima picătură

Despre o posibilă coaliţie roş-verde se vorbeşte tot mai des în ultimul timp. Bănuielile celor care prezic noul aranjament politic se bazează pe câteva evenimente întâmplate recent. Primul dintre acestea a fost dezvăluirea făcută de Vladimir Voronin că se întâlneşte periodic cu Vlad Filat şi discută despre posibilitatea găsirii unei „soluţii tehnice” pentru alegerea preşedintelui. Deşi au declarat că nu au nimic împotriva acestor discuţii, vestea despre faptul că Filat și Voronin se întâlnesc pe ascuns i-a deranjat pe Mihai Ghimpu și Marian Lupu. Supărarea şi gelozia celor doi este susţinută şi de relaţiile amicale stabilite în utima vreme între deputaţii liberal-democraţi şi cei comunişti. La şedinţa de vineri a Parlamentului, comuniştii Vladimir Voronin şi Igor Dodon au glumit şi s-au şuşotit cu peledemiştii Mihai Godea și Victor Bodiu. Picătura care însă a umplut paharul a fost votul comun de vineri al deputaţilor PLDM şi PCRM pentru scoaterea de pe ordinea de zi a unui proiect de lege care se referea la piaţa farmaceutică din R. Moldova. Şi toate acestea pe fundalul scandalului legat de „Moldtelecom” şi „Banca de Economii”.

Oracolul Lupu

„Ceea ce am văzut astăzi sunt devieri serioase de la normele fixate în Acordul AIE”, a declarat vineri jurnaliştilor liderul PD, Marian Lupu. Iar sâmbătă, după şedinţa Biroului executiv al partidului, Lupu a vorbit în termeni şi mai duri despre situaţia din alianţă. Potrivit lui, PLDM, care se arată nemulţumit de rezultatele negocierilor şi de Acordul de constituire al AIE, încearcă o presiune asupra PD pentru renegocierea unei părţi componente a acestui acord, inclusiv a celei care ţine de alegerea şefului statului. „Nu pot să susţin cu certitudine, dar am putea să admitem că este vorba de o tactică pentru distrugerea actualei alianţe şi formarea unei noi coaliţii”, a declarat Lupu.

Deşi în faţa presei liderul PL, Mihai Ghimpu, a calificat cochetăriile din ultimul timp dintre PLDM şi PCRM drept un joc, sursele noastre din interiorul formaţiunii ne-au comunicat că îşi fac, cu adevărat, griji pentru soarta de mai departe a alianţei.

Liderul PLDM, Vlad Filat, respinge însă categoric toate bănuielile. „De obicei, nu comentez tâmpeniile”, a răspuns el presupunerilor exprimate de Lupu.

„Soluţia tehnică”

Filat insistă că singurul motiv pentru care poartă discuţii cu Voronin este necesitatea găsirii unei soluţii pentru alegerea şefului statului. Liderul comuniştilor susţine că o „soluţie tehnică” este aproape identificată. În ce constă aceasta, Voronin şi Filat evită să spună, iar Igor Dodon afirmă că ne aşteaptă o surpriză şi că „va fi totul bine şi interesant”.

Îngrijorat de ce ar putea presupune această „soluție tehnică”, Lupu îi cere lui Filat detalii şi insistă ca rezolvarea problemei să fie discutată între AIE, pe de o parte, şi opoziţie, pe de altă parte. „Nu trebuie să fie o discuţie dintre opoziţia parlamentară şi o componentă a alianţei de guvernare. Altminteri, această soluţie tehnică se arată a fi ca o înţelegere politică”, a conchis liderul PD.

Potrivit unor surse, propunerea pe care o discută între ei Voronin şi Filat ţine de alegerea unui candidat neutru la funcţia de şef al statului. Votarea de către PCRM a acestui candidat nu este condiţionată de crearea unei noi coaliţii. Comuniştii sunt gata să îşi dea voturile doar pentru a se răzbuna pe Marian Lupu, care a respins alianţa de centru-stânga. Totuşi, afirmă sursele noastre, în asemenea condiţii AIE nu are cum să supravieţuiască.

Isterizat, Lupu adună ce a semănat

Analiştii politici sunt mai puţin alarmaţi. Potrivit lor, o alianţă verde-roşie nu are cum să se formeze în actualele condiţii. “Mai degrabă ar putea fi vorba despre o alianţă ad-hoc, în afara unor angajamente, pentru votarea unor legi concrete. Deşi nu este un partid anticomunist, PLDM nu va putea crea o alianţă cu PCRM pentru că europenii au impus condiţii dure în interiorul alianţei. În plus, denumirea de Partid al Comuniştilor provoacă probleme de imagine liberal-democraţilor. Dacă însă, printr-o minune, după alegerile locale comuniştii şi-ar schimba denumirea partidului, lui Filat i-ar fi mai uşor să justifice o alianţă cu ei”, este de părere Bogdan Ţârdea, director de programe al Fondului „Priznanie”. El crede că declaraţiile din ultimele zile ale lui Marian Lupu trădează isteria în care se află PD.

Pe de altă parte, analistul Vasile Botnaru susţine că astăzi Marian Lupu adună ceea ce a semănat. „Suntem martorii unei scene când componentele alianţei se ameninţă între ele pentru a obţine ceva. Să ne amintim de declaraţiile lui Vlad Filat că nu vrea să fie un premier marionetă. Probabil cineva vrea să-i impună un asemenea rol”, opinează Botnaru, precizând că nu vede totuşi motive de îngrijorare pentru soarta alianţei.

Cât priveşte „soluţia tehnică” la care se referă Filat şi Voronin, deşi susţine că nu cunoaşte ce ar presupune aceasta, Ţârdea bănuieşte două variate. Fie votarea unui preşedinte neafiliat politic care în turul doi să acumuleze mai multe voturi decât Lupu, fie modificarea Constituţiei astfel încât preşedintele să poată fi ales de popor. „Chiar dacă nu ar fi încântat de aceste soluţii, PD nu ar îndrăzni să părăsească AIE şi să provoace anticipate”, a spus analistul.

Mariana RAȚĂ