7 euro pentru regimul fără vize: când și cum vor fi modificate regulile de intrare în spațiul Schengen

Ambasadorii Uniunii Europene au elaborat un mecanism special pentru permisiunea de a intra în spațiul Schengen. Uniunea Europeană va elabora o permisiune specială pentru intrarea în spațiul Schengen pentru cetățenii statelor cu care a încheiat UE acorduri de regim fără vize, inclusiv cu Republica Moldova. O asemenea decizie au adoptat ambasadorii Uniunii Europene, pe care trebuie să o confirme Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Pentru a primi permisiunea pentru a călători pentru început în spațiul Schengen, conform acestui proiect, va trebui să plătim 7 euro. Se subliniază de asemenea că cetățenii statelor din afara UE care vor vrea să călătorească în spațiul Schengen vor fi obligați să treacă o verificare, care are drept scop sporirea nivelului de securitate internă și prevenirea imigrării ilegale, precum și reducerea reținerilor la frontieră.

Pentru asta, va trebui completată din timp o cerere online în valoare de șase euro. După verificarea datelor în registrele de date ale UE și Interpol și dacă nu vor fi descoperite încălcări, călătorul va avea permisiunea pentru intrarea în spațiul Schengen.

Termenul de examinare a cererii și comunicarea rezultatului nu va depăși 96 de ore. În cazul în care vor apărea suspiciuni sau informația va necesita o analiză suplimentară, cererea va fi verificată manual de către organele competente. Permisiunea va fi valabilă trei ani sau până la expirarea termenului de valabilitate a pașaportului sau al altui document.

Bruxelles-ul a vrut ca sistemul de autorizare să funcționeze din 1 ianuarie 2020, însă acest termen nu a fost acceptat. Planurile recente prevăd lansarea sistemului din 2021, doar în aeroporturi și porturile maritime. În primii ani de funcționare a sistemului, va fi posibilă intrarea în spațiul Schengen fără autorizație – cu automobilul, autocarul și trenul.

Doar peste trei ani înregistrarea va fi obligatorie pentru cei care merg în statele UE din afara Schengen.

The following two tabs change content below.
Ilie Gulca

Ilie Gulca

Ilie Gulca

Ultimele articole de Ilie Gulca (vezi toate)