7 aprilie: Apel la conciliere

REMEMBER // Cu 15 minute înainte de moarte, Valeriu Boboc zâmbea

Politicieni, oameni simpli, tineri care au participat la protestele din 7 aprilie 2009 au ieşit ieri în Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru a-l comemora pe Valeriu Boboc, tânărul ucis în noaptea de 7 spre 8 aprilie. Alături de ei, au aprins candele şi au depus flori părinţii lui Valeriu, Ala şi Victor Boboc, liderul PL, Mihai Ghimpu, parlamentara Corina Fusu, primarul capitalei Dorin Chirtoacă ş.a.

„Acum doi ani, în dimineaţa acestei zile, fiul meu încă era în viaţă. Se afla la lucru, la piaţă. Îmi amintesc că mi-a cerut bani de drum la plecare. A ajuns până la uşă, s-a întors şi s-a uitat la noi, şi gata. Numai aşa mi-l amintesc. A fost ultima privire aruncată spre noi”, rememorează lăcrimând mama băiatului.

Ala Boboc: „Perju minte”

Ala Boboc ne mai spune că a memorizat pe de rost imaginile  surprinse de camerele video de pe clădirea Guvernului. „El este în toate imaginile în faţa Guvernului, şi când îl ucide acest lucru se întâmplă în faţa Guvernului, l-am recunoscut. În imaginile celea părea fericit. El era bucuros cu o oră înainte de a fi ucis, cu jumătate de oră  şi cu 15 minute înainte de a fi ucis. Cum poate să afirme Ion Perju că acela nu-i Boboc, căci eu îmi cunosc copilul şi chiar când stă în genunchi l-am recunoscut?…”, ne mai spune femeia revoltată de ultimele declaraţii ale poliţistului lansate în presă, precum că nimeni nu a stabilit cu certitudine că cel care apare în imaginile din PMAN este anume Valeriu Boboc.

În certificatul de deces al lui Valeriu Boboc rămâne să fie scris că a murit intoxicat de un gaz necunoscut.

„Mă întreb din ce cauză a fost omorât? Din imaginile video se vede clar că stă pe scările Guvernului, râde, discută – a fost ales special, sau a fost omorât întâmplător?… Oare Valeriu a fost ţinta urii şi a revoltei, acumulată peste zi de poliţiştii bătuţi cu pietre şi descărcată într-un mod atât de barbar asupra lui? Sper că jertfa lui nu va fi în van, că lucrurile se vor schimba în mai bine”, afirmă tatăl băiatului.

Tot ieri a avut loc o întâlnire la Guvern între participanţii la acţiunile de protest din 7 aprilie cu premierul Vlad Filat, procurorul general, ministrul Justiţiei şi ministrul Sănătăţii. Vanu Jereghi, directorul Institutului pentru Drepturile Omului, a ţinut să atragă atenţia ministrului Sănătăţii, Andrei Usatâi, prezent la întâlnire, la încălcările admise de medicii legişti în acea perioadă. Deşi expertul britanic a stabilit în cadrul expertizei medico-legale efectuată după exhumare că moartea lui Valeriu Boboc a fost cauzată de lovituri, azi în certificatul de deces eliberat familiei mai este scris că el a decedat din cauza intoxicării cu un gaz necunoscut. „Mă întreb dacă vor fi traşi la răspundere medicii care au emis astfel de concluzii?”, a invocat Jereghi, întrebare rămasă – deocamdată – fără răspuns.

Celor maltrataţi la 7 aprilie li se interzice să iasă din ţară

Un alt tânăr care a avut de suferit în urma torturii aplicate de poliţişti, Iurie Crăciuneac, din Cahul, a remarcat că deşi Procuratura Generală a emis ordonanţe de încetare a urmăririi penale pe numele tinerilor de la Cahul, de doi ani Oficiul Stării Civile refuză să le perfecteze paşapoarte pentru străinătate. „Deja şapte persoane au fost refuzate. Nu ştim care e cauza, presupunem că PG nu a transmis informaţia la OSC că urmărirea penală a fost încetată, din care cauză ne confruntăm cu restricţii de acest gen”, a spus Crăciuneac solicitând sprijinul procurorului general în această situaţie.

Filat: „E timpul să distrugem baricadele”

Printre cei prezenţi la întâlnirea cu Filat au fost atât reprezentanţi ai tinerilor protestatari, cât şi ai poliţiştilor care au avut de suferit la 7 aprilie. „Nu vreau să arăt cu degetul, dar azi în sală sunt prezente persoane care au aruncat cu pietre. În astfel de situaţii nu aşteptaţi că voi sta cu bastonul în mână şi voi privi. Azi, când merg la o zi de naştere, rog gazda să nu mă prezinte în calitate de colaborator al poliţiei. Lucrez de 12 ani. N-am fost prins cu mită şi n-am maltratat pe nimeni. Personal, am fost lovit de către Anatol Mătăsaru, dar nu l-am acţionat în instanţă. Am înţeles situaţia care s-a produs atunci, societatea dorea schimbări. Noi toţi trebuie să înţelegem acest lucru”, a spus unul dintre poliţiştii prezenţi, specificând că în prezent angajaţii din poliţie activează în condiţii grele, cu salarii de până la 3000 de lei. Acesta a fost contrazis de un tânăr (care nu a dorit să se prezinte): „Nici eu după absolvirea facultăţii nu am un salariu mai mare, nimeni nu ne obligă să ne ţinem de profesie dacă aceasta nu ne place”, i-a reproşat el. În sală s-a rostogolit o rumoare de voci. „Ideea întâlnirii de azi a fost să avem o comunicare. Este timpul să distrugem baricadele, să nu ne separăm”, a fost îndemnul la conciliere, dintre protestatari şi poliţiştii care au avut de suferit, adresat de premierul Filat.

 

Svetlana Corobceanu

 

The following two tabs change content below.