„Hai, cuscră, să ne luăm, să nu mai alergăm de la unul la altul, să trăim împreună şi să fim fericiţi aşa cum sunt copiii noştri”

sunset_lovers_by_dayther

Violeta nu a avut noroc de tată. S-a înecat sărmanul când ea încă nu văzuse lumina zilei. În durerea ei nerostită, mama sa, de numai 23 de ani, i-a jurat atunci pe mormânt că îi va păstra amintirea frumoasă şi nu se va recăsători niciodată, se va ruga lui Dumnezeu să îi dea putere ca să împlinească tot ce au vrut şi gândit împreună pentru copilul lor.

Dar nenorocirile stau una lângă alta ca umbra şi lumina. Când micuţa încă nu împlinise trei luni, a decedat bunicul ei pe linia tatălui, iar peste câteva săptămâni s-a stins şi bunica sa pe linia mamei. Fără niciun ajutor de nicăieri, cu punga deşartă şi sufletul necăjit, mama Violetei, adică Parascovia, căci aşa îi este numele de botez, nu ştia ce să facă. În disperarea ei se ruga lui Dumnezeu să o ajute. Şi Dumnezeu nu a lăsat-o să se prăpădească. I-a îndreptat paşii spre biserică, unde s-a prins să facă curăţenie şi să aranjeze totul pentru sfintele slujbe. De aici se hrănea, aici se reculegea în faţa icoanelor. Din rugăciunile ei zilnice nu lipseau cuvintele: „Doamne, odinhneşte pe răposatul meu soţ şi ocroteşte-mi copilul!”.

Model de frumuseţe sufletească, Parascovia a rămas să facă curăţenie în biserică şi după ce şi-a reluat munca ei de contabilă la fabrică, unde lucrase până la venirea pe lume a Violetei. A trecut prin multe şi crunte încercări, dar s-a făcut luntre şi punte numai ca fiica să poată termina o facultate şi să-şi găsească un rost în viaţă.

Rugăciunea mamei a însoţit-o întotdeauna pe Violeta şi Dumnezeu a ocrotit-o peste tot, iar lipsurile şi nevoile din casa părintească i-au fost un bun învăţător. Ori omul pricepe cel mai bine înţelepciunea când trece prin momente grele. Cu voinţa călită de acasă, Violeta a avut o reuşită foarte bună la carte pe tot parcursul anilor de studii şi la universitate.

Flăcăii se depărtau de ea

După facultate, fiica Parascoviei a ajuns cu funcţie importantă la procuratură. Vorbele mamei despre faptul că lucrul e întotdeauna un prilej de bucurie pentru cel care îl face şi cine nu lucrează păcătuieşte greu prindeau acum conturul. Pentru prima dată în viaţă, Violeta simţea gustul dulce al unei munci pe care o faci cu drag. Parcă le avea pe toate: serviciu pe plac, era frumoasă, harnică şi deşteaptă.

Un lucru însă o neliniştea: anii treceau şi nimeni nu o cerea în căsătorie. Nu-i vorbă, flăcăii roiau în jurul ei. Dar cum îşi făceau vânt să îi cucerească inima aşa şi se dădeau îndărăt. Nu le plăcea că era prea directă. Spunea în faţă tot ce avea de spus. Violetei însă îi sfârâiau călcâile după măritat. Avea 30 de ani şi îşi dorea cu tot dinadinsul un copil. Cineva i-a spus că i-o fi legată cununia, altfel de ce o fată cum nu mai e alta pe lume nu îşi poate găsi sufletul-pereche? O colegă a sfătuit-o să meargă la preot. A mers pe la mai mulţi preoţi, dar degeaba. Au trecut câteva toamne şi câteva ierni, a venit o nouă primăvară, dar logodnicul nu-i şi nu-i.

Şi-a întâlnit dragostea la cimitir

Se apropia Paştele Blajinilor. În această săptămână, Violeta, de când se ţinea minte, mergea cu mama ei la cimitir şi făcea ordine la mormintele celor dragi. Cu aceeaşi bucurie tristă, care o copleşea ori de câte ori se apropia de mormântul tatălui, a sărutat şi de această dată crucea. După ce îşi înăbuşi în piept un oftat, a căzut cu faţa în jos pe mormânt. Plângea şi îl ruga pe tăticul ei să o ajute de acolo de unde se află să-şi găsească un soţ înţelept cu care să poată împărţi şi tristeţile şi bucuriile vieţii de familie. Tot acolo, pe mormânt, s-a rugat foarte fierbinte şi la Maica Domnului. După ce au adus în ordine toate mormintele, mama şi fiica le-au atămâiat. Colacul şi lumânarea cu care au înconjurat de trei ori fiecare mormânt, Violeta s-a dus să-l dea de pomană bărbatului, care trebăluia puţin mai încolo la un mormânt. Nu îi venea să creadă ochilor – era Nicolae, un fost coleg de şcoală, cu patru ani mai mare decât ea, care plecase de mulţi ani din sat. Din vorbă în vorbă a aflat că nu este căsătorit, munceşte la un institut de cercetări ştiinţifice în domeniul fizicii şi matematicii din Sankt Petersburg. Nicolae i-a mai spus că, absorbit de munca ştiinţifică, nu a avut timp să se gândească la căsătorie. Violeta, la rândul ei, i-a povestit despre preocupările sale. Această întâlnire a fost o surpriză neaşteptată şi fericită pentru amândoi.

În ziua următoare, s-au văzut din nou, iar duminică Nicolae i-a spus că în momentul în care s-au întâlnit la cimitir a încercat sentimente de bucurie şi mulţumire, pe care nu le-a mai încercat demult şi pe care nu le va uita niciodată. Peste câteva zile, Violeta a fost cerută în căsătorie.

La cununie, mireasa s-a apropiat de preot şi l-a rugat să îi binecuvânteze căsătoria cu un copil. Peste un an, visul i s-a împlinit – a născut un băieţel. A fost momentul cel mai fericit din viaţa ei şi a lui Nicolae. Au trecut mai mulţi ani de atunci. Fericitul cuplu locuieşte şi se bucură de viaţă în oraşul de pe Neva. Au doi copii mari şi îl aşteaptă pe al treilea.

Cuscra şi cuscrul se căsătoresc

Multe, mari şi încurcate mai sunt lucrurile pe lumea aceasta! Peste câţiva ani după ce Violeta şi Nicolae au făcut nunta, s-a stins din viaţă mama lui Nicolae. Cuscra Parascovia, bună şi milostivă, mergea din când în când la cuscrul său Ion să-i pregătească o mâncare, să-i mai spele nişte rufe, să-i facă curăţenie prin casă. Iar duminica, după sfânta slujbă din biserică, cuscra îl poftea pe la ea ca să stea amândoi la masă. Pentru că oricât de bună ar fi mâncarea, parcă nu merge să iei masa singur, pentru că se opreşte în gât. Uitasem să vă spun că şi cuscrul ei este foarte credincios, nelipsit de la toate slujbele din biserică. Azi aşa, mâine aşa, până când cuscrul i-a zis într-o zi cuscrei: „Dumnezeu să o ierte pe Ileana mea căci am făcut copii cu ea şi am trăit în înţelegere, Dumnezeu să-l ierte şi pe Pavel al tău şi să mă ierte Dumnezeu şi pe mine pentru că vreau să-ţi dezvălui un secret: Să ştii cuscră că mi-ai plăcut de când erai fată mare şi dacă nu se băga răposatul Pavel înaintea mea, poate că mi-ai fi devenit soţie de pe atunci. Şi să mai ştii că merg la biserică nu numai pentru Slava lui Dumnezeu, dar şi de dragul tău. Nici nu ştii cât de frumos îţi stă la strană şi cât de mult îmi mângâie sufletul glasul tău argintiu!”.

Şi, căzând în genunchi, sărutându-i mâinile i-a şoptit Parascoviei: „Nici dumneata, nici eu încă nu avem 60 de ani. Iar dragostea nu are vârstă. Hai, cuscră, să ne luăm, să nu mai alergăm de la unul la altul, dar să trăim împreună şi să fim fericiţi aşa cum sunt copiii noştri”. „Dar ce-o să zică Pavel că m-am jurat pe mormântul lui, că nu o să mă mărit a doua oară? Ce-o să zică copiii? Ce-o să zică satul?” „De sat să-ţi pese mai puţin, pe copii îi vom întreba, iar Pavel cred că te va înţelege”, i-a spus cuscrul. Copiii au încuviinţat căsătoria părinţilor. Preotul care ştie că singurătatea e ucigătoare, căci, de câţiva ani, preoteasa l-a lăsat şi a plecat în Italia, a zis că nu e păcat să alungi urâtul din două singurătăţi şi să faci să se nască o dragoste nouă.

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce

Nina Neculce

Ultimele articole de Nina Neculce (vezi toate)