OAMENI ŞI CĂRŢI // Ceea ce-l caracterizează este iubirea adevărului

gaudeamus20cluj-napoca202504201520ora2018

„Am avut privilegiul de a-l auzi pe Paul Goma vorbind normal sau iritat sau ironic – şi ce farmec au ironiile rostite de Paul Goma! –, vorbind în şoaptă, ridicând tonul, oftând, râzând” (din cartea Marianei Sipoş „Destinul unui disident: Paul Goma”, ed. a II-a, Bucureşti, 2014).

Cartea aceasta este scrisă de un om care a ştiut să fie mai întâi eficace prin reacţii imediate ce au luat forma unor anchete de presă, a cercetării arhivelor Securităţii (43 de dosare de urmărire informativă) şi, nu în ultimul rând, a convorbirilor cu Paul Goma. Scriitorul şi publicistul Mariana Sipoş a realizat la Tele7abc, în 1994, prima emisiune de televiziune cu Paul Goma. Au urmat patru emisiuni la TVR, după ce l-a intervievat la Paris în 1997, când se împlineau 20 de ani de la momentul de referinţă numit „Mişcarea Goma pentru drepturile omului”. Cititorii interviurilor, documentelor de arhivă şi răspunsurilor la anchetă cuprinse în această carte se vor convinge că Goma are argumente pentru atitudinea sa.

Mariana Sipoş nu permite să se prindă de Paul Goma etichetele „controversat”, „nimeni nu se poate înţelege cu el” şi alte judecăţi cu prejudecată. Conştientă că publicul român nu are toate datele să poată înţelege în mod corect ceea ce scrie Goma, jurnalista îl imploră: „Eu sufăr când oamenii nu sunt informaţi. Am venit să-mi explic întâi mie ce se-ntâmplă cu dvs”. Sau: „Eu sufăr când văd casetele pe care le înregistraţi. Sunt un monolog în 12 episoade; dvs vorbiţi singur în faţa camerei. Aţi avut vreodată prilejul unui dialog?”. Goma răspunde cu candoare: „Ar fi într-adevăr o premieră” sau „M-am obişnuit să nu fiu perceput. Să nu fiu auzit”.

Ce memorie formidabilă are Paul Goma!

În 1994, după ce Tele7abc a difuzat timp de două seri la rând un interviu luat lui Goma la Paris, Mariana Sipoş i-a invitat în seara următoare la o dezbatere pe intelectualii acuzaţi de inactivitate vinovată. S-au prezentat doar doi. Liviu Antonesei găsea încă din 1992 explicaţia pentru care Goma era marginalizat şi contestat fără a se intra în dialog cu el: faptul că între cei 200 de semnatari ai scrisorii de protest iniţiată de el în 1977 erau numai doi scriitori. Un intelectual din altă generaţie, care poate întruni mai multe condiţii ale obiectivităţii, Ion Bogdan Lefter, exprima în acea seară, în 1994, un mare adevăr: „ Goma este un foarte bun scriitor (…) În Occident Goma a fost receptat cu romanul „Ostinato” ca un fel de Joyce al disidenţei Estului, ca un prozator experimental, un prozator extrem de novator, de modern în mijloacele cu care tratează temele respective. „Ostinato” e o mare carte, care dă imaginea unui prozator foarte important. Şi dacă în România nu are parte de receptarea pe care o merită, atunci eu cred că Goma are tot dreptul să se simtă nedreptăţit. Dacă mai socotim că, politic vorbind, civic vorbind, el a etalat o radicalitate morală excepţională, atunci cred că are toată îndreptăţirea să critice şi să condamne pe toată lumea”.

Am fost prezentă la o întâlnire a soţiei lui Aurel Covaci cu publicul cititor al Bibliotecii Naţionale din RM. A fost întrebată de ce Goma are atât de mari rezerve faţă de colegul său de facultate. Doamna a răspuns prompt: „Nu ştiu”. Dar am citit pe chipul ei groaza că cineva dintre basarabeni ar fi putut citi romanul „Justa”, în care Paul Goma, cu memoria lui formidabilă, nu-l uită şi nu-l tace.

Cred că, personal, am câştigat mai mult din lectura „Jurnalelor” şi „Scrisurilor” lui Goma decât din multele Istorii ale Literaturii Române contemporane. Confruntând informaţiile despre Goma întocmite de Securitate sub numele de cod „Bărbosul”, Mariana Sipoş constată că Goma, fără posibilitatea de a fixa imediat pe hârtie, a descris totul cu exactitate. Nouă generali se luptau cu un singur om (la 10 ianuarie 2005 Goma înregistra o plângere penală, chemând în instanţă 13 securişti). Unele documente care lipsesc din cele 43 de dosare sunt aduse în carte cu comentariul istoricului Marius Oprea: „Studentul Goma nu era, cred, mult diferit de colegii săi. Confruntarea din tinereţe a lui Paul Goma cu duritatea anchetelor, cu puşcăria, cu josnicia delatorilor şi laşităţile prietenilor a lăsat urme de neşters. Goma pe care-l cunoaştem astăzi s-a născut atunci (…) Abia de atunci încolo Paul Goma a devenit un pericol pentru regim”. Am putea adăuga şi că abia după ce mama lui a fost supusă de securişti la un experiment inuman, ca femeie, fiul ei Paul a hotărât să nu-i ierte. Citiţi ce scrie Goma despre iertare – e foarte bine spus şi în spirit creştin. „Foarte mulţi indivizi murdari au fost iertaţi şi chiar spălaţi, prea des memoria s-a lăsat condamnată la tăcere”, scrie Radu Portocală răspunzând la ancheta iniţiată de dna Sipoş, care a reacţionat în ianuarie 2005, când Generalul Nicolae Pleşiţă apărea la postul de televiziune OTV şi se lăuda că în 1977 l-a bătut pe Goma.

Inspirată de această carte, sunt tentată să depun mărturie despre cele mai recente viclenii pe care le-am observat la basarabenii care-l etichetează pe Paul Goma drept „controversat”, dar se prefac a-l sărbători cu ocazia zilei sale de naştere.

Dar, având în vedere numeroasele referinţe critice despre Paul Goma (le puteţi găsi în cartea drd Mariana Pasincovschi, „Paul Goma. Biografie şi literatură”, Floreşti-Cluj, 2012), cred că dosarul receptării normale a acestui scriitor constituie un motiv să ne bucurăm: intoxicările securistice au din ce în ce mai puţine şanse de a prinde mintea oamenilor.

The following two tabs change content below.