28 de ani de la tragedia de la Cernobâl

By Editor

În urmă cu 28 de ani, s-a produs cel mai mare dezastru nuclear, după ce un reactor de la Centrala nucleară de la Cernobîl a explodat. Cu această ocazie, azi la Chișinău, Asociaţia “Uniunea Cernobîl din Moldova” va organiza mai multe manifestaţii de comemorare a victimelor catastrofei.

De dimineață au fost depuse flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. După care, activitățile au continuat cu un marş spre memorialul victimelor catastrofei care se află pe strada Trandafirilor din Capitală. La ora 12.00, urma mitingul comemorativ, notează Publika TV.

Pe 26 aprilie 1986, la 01.23 noaptea, reactorul numărul patru de la Centrala de la Cernobâl a explodat. Explozia puternică a fost urmată de contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare. Un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice și părțile estice ale Americii de Nord.

Suprafețe mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane. Circa 60% din precipitațiile radioactive cad în Belarus, conform datelor post-sovietice oficiale. Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare.

Din Republica Moldova, la lichidarea avariei au participat peste 3 mii de persoane, acum în viaţă mai sunt circa 2 300.

În Raportul Forului Cernobâl din anul 2005, condus de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), au fost confirmate 56 de decese directe, (47 de lucrători și 9 copii cu cancer tiroidian). S-a estimat că mai mult de 9.000 de persoane, dintre cele aproximativ 6,6 de milioane foarte expuse radiației, pot muri din cauza unei forme de cancer. Raportul a citat 4.000 de cazuri de cancer tiroidian între copiii diagnosticați în 2005. Incidența cancerului tiroidian a rămas însă ridicată chiar și în 2013 în anumite regiuni din Rusia, Ucraina și Belarus, asta la mai bine de două decenii de la accident.

Sursa: diaspora.moldova.org

The following two tabs change content below.
Jurnalul Natiunii

Jurnalul Natiunii