25 de ani pierduţi // Ion Hadârcă: „Atâta vreme cât nu ne-a dorit nici ţara, am fost obligaţi să păstrăm această independenţă ca pe un fatum”

În ajunul împlinirii a 25 de ani de la proclamarea independenţei R. Moldova, JURNAL de Chişinău continuă chestionarul cu oameni politici şi intelectuali în care aceştia sunt rugaţi să răspundă la următoarele întrebări:

1) Cum apreciaţi perioada scursă de la 27 august 1991 până acum?

2) Ce drepturi au dobândit în cei 25 de ani românii din R. Moldova?

3) Ce viitor întrevedeţi pentru entitatea statală R. Moldova?

În acest număr au răspuns la întrebările noastre scriitorul şi omul politic Ion Hadârcă, istoricul Octavian Ţâcu şi observatorul politic Anatol Ţăranu.

hadarcaIon Hadârcă: 1) Noi culegem de 25 de ani poama acră a independenţei care, de s-ar coace, cât s-ar coace, dulce n-are cum se face. 27 august 1989 este, în opinia mea, cea mai importantă acţiune politică după Actul Unirii de la 1918. Independenţa proclamată la 27 august 1991 a fost un protest faţă de acţiunea puciştilor de a instaura dictatura în spaţiul ex-sovietic, pentru a semna noul tratat unional, pentru a ne face robi. Or, până atunci, nu semnasem niciun document de aderare la URSS, am fost ocupaţi în iunie 1940.

Declaraţia de Independenţă legiferează desprinderea de spaţiul sovietic, de imperiul rus, eliberarea şi revenirea la matricea firească a devenirii noastre spirituale. Ce am devenit noi în timp? Am devenit români. Tocmai aceasta i-a speriat pe cei care au preluat puterea, agrarienii şi comuniştii. Ei au făcut tot posibilul ca să distrugă Declaraţia de Independenţă. Au băgat neutralitatea în Constituţie pentru a statornici acest echivoc cu o armată străină pe teritoriul nostru. Războiul de pe Nistru, semnarea documentelor CSI-ului sunt lucruri care au produs un efect amar de disperare, de dezamăgire, dezastru, sărăcie, exod etc.

În felul în care o vedeam noi, independenţa urma să fie tratată ca etapă de trecere, până la revenirea noastră la Ţară-mamă. Atâta vreme cât nici ţara nu ne-a dorit, am rămas sortiţi să păstrăm această independenţă ca pe un fatum.

2) Nu au dobândit drepturile proclamate în Declaraţia de Independenţă. Au dobândit libertatea de a păstra mentalitatea legată de spaţiul ex-sovietic, mulţi dintre ei considerându-se moldoveni, rătăciţi şi fără conştiinţa identitară. Au dobândit dreptul de a călători şi de a obţine paşapoarte româneşti, de a-şi redobândi cetăţenia, dar nu pentru a purta cu demnitate această cetăţenie şi a beneficia de privilegiile unui cetăţean european, ci pentru a pleca la muncă peste hotare. Iertaţi-mi lipsa de modestie, m-am sacrificat pentru această cauză şi mi-am riscat mult numele atunci când, acum trei ani, în 2013, când se punea problema semnării şi nesemnării Acordului de Aderare la UE şi pentru obţinerea regimului liberalizat de vize, a trebuit să fac acest efort ca să menţinem direcţia strategică. Aceşti mici paşi importanţi ne-au dat un nou statut politic.

Furtul miliardului, concesionarea aeroportului, subordonarea sau manipularea justiţiei au demonstrat Europei că nu suntem pregătiţi pentru a fi europeni. Până la urmă, chiar şi aceste importante realizări, semnarea Acordului de Asociere şi regimul liberat de vize, au fost compromise. În consecinţă, suntem acum trataţi ca ultima şi cea mai umilă ţară, care nu îndeplineşte condiţiile unui stat european.

3) Nu sunt oracol. Revin la Adunarea Naţională din 1989, noi vedeam atunci lucrurile simplist şi romantic, cum spun unii. Nu, nimeni nu-şi imaginase că va cădea Zidul Berlinez, dar acesta a căzut. Aşa credeam şi noi că va cădea sârma ghimpată şi ne vom reuni cu ţara. Şi credeam că lucrul acesta se va întâmpla în timpuri alerte, previzibile.

Condamnarea pactului Molotov-Ribbentrop la Congresul Deputaţilor din URSS ne deschidea porţile spre revenirea istorică pentru care ne-am pregătit. Ţara nu era pregătită să-şi revendice atunci drepturile ei fireşti. Astfel am fost condamnaţi să fim independenţi pentru o perioadă imprevizibilă. Da, se zice că e în creştere spiritul unionist. Dar, până nu vom atinge o cotă suficientă pe cale democratică, ca să obţinem schimbarea statutului prin referendum sau alegeri libere, pentru a schimba cursul acestei independenţe şi pentru a realiza reunirea cu Ţara, până la acel moment, statalitatea aceasta este sortită să existe. Paradoxul este că, pentru a fi cu adevărat independenţi, trebuie să ne reunim cu Ţara, nu există alternativă. Dacă la începutul anilor 90, noi tratam independenţa ca pe o alternativă, independenţa nu este astăzi o alternativă. Alternativa noastră este reunirea cu Ţara.

octavian tacuOctavian Ţîcu: 1) Există o percepţie personală şi de istoric. Pentru mine este o perioadă benefică, pentru că am avut parte de posibilitatea de a face studii în România, de a ajunge la Jocurile Olimpice şi de a dispune de burse şi posibilităţi de a mă afla în diferite ţări ale lumii. Există desigur reversul acestei monede. În ce priveşte statalitatea R. Moldova, a fost o perioadă a oportunităţilor ratate. După ce am pornit sub cele mai bune auspicii ale Renaşterii Naţionale, am ajuns într-un război impus din exterior, la politici care au dezbinat societatea şi au făcut ca R. Moldova să rateze nu numai posibilitatea creării unui stat unitar, ci şi traseul european, contracarat, pe de o parte, de alegerea unor partide de stânga neocomuniste, iar, pe de altă parte, de rămânerea în sfera de influenţă a Rusiei.

2) Am obţinut foarte multe drepturi. În primul rând, dreptul de a fi în mare parte stăpâni la noi acasă. Chiar dacă lucrul acesta este tratat cu scepticism, cred că după perioada de dominaţie sovietică, în care am avut un alt repertoriu al elitelor şi lingvistic, românii vorbesc totuşi limba română la ei acasă, îşi controlează viaţa politică mai mult sau mai puţin. Au dreptul să gândească româneşte, să se regăsească în spaţiul românesc şi european. Cele mai mari drepturi pe care le-au obţinut au fost dreptul opţiunilor şi cel al libertăţii.

3) Vom continua să trenăm între Est şi Vest, fiind marcaţi în continuare de această dezbinare din interior axată pe preferinţele civilizaţionale. Nu se întrevăd perspective de reintegrare între R. Moldova şi Transnistria, posibilităţile reunirii cu România, deşi sunt mai evidente, ridică oricum multe semne de întrebare. Nu s-a copt încă o clasă politică conştientă de misiunea istorică de a duce R. Moldova în spaţiul european. Sechelele de mentalitate şi comportamentul sovietic vor prevala în continuare în viaţa noastră politică.

taranuAnatol Ţăranu: 1) Din punct de vedere al afirmării statului moldovenesc, aceşti 25 de ani pot consideraţi în mare rataţi. R. Moldova nu şi-a găsit rostul printre statele lumii, nu am reuşit să restabilim integritatea teritorială a R. Moldova, instituţiile statului nu sunt eficiente. După 25 de ani, R. Moldova continuă să se afle în perioada căutării propriului rost şi, după toate probabilităţile, această perioadă de incertitudine va continua.

2) Românii au dobândit dreptul de a se simţi români, de a se numi români, de a se manifesta ca români, chiar dacă această manifestare nu poate fi astăzi considerată lipsită absolut de orice oprelişti. Însă, spre deosebire de perioada sovietică, în care a te declara român în societatea moldovenească echivala cu o crimă de stat, libertatea de a te identifica drept român este o realizare indiscutabilă. Însă există forţe politice care pun sub semnul întrebării această realizare, de exemplu, partidul lui Dodon, unul românofob cu şanse să vină la guvernare.

3) R. Moldova se găseşte în faţa a două mari probleme: una este să se afirme ca stat independent capabil să realizeze interesele propriilor cetăţeni şi, a doua, reîntregirea neamului, reîntoarcerea R. Moldova la matcă.

The following two tabs change content below.
Ilie Gulca

Ilie Gulca