27 şi 31 august, la Chişinău şi la Bălţi


Pe 27 august, ora 9.00, acţiunile consacrate celei de-a 21-a aniversări de la proclamarea Independenţei R. Moldova vor începe cu o depunere de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, urmată de evoluarea formaţiilor artistice ale Centrului Republican pentru Copii şi Tineret ARTICO, Centrului Naţional de Creaţie Populară, Colegiului de Muzică „Ştefan Neaga”, Biroului de Relații Interetnice ş.a.

La ora 18.00, la Palatul Naţional va avea loc un concert festiv cu genericul „Dincolo de Timp”, tot aici vor fi decernate premiile naţionale pentru anul curent. Seara, în Piaţa Marii Adunări Naţionale va avea loc spectacolul musical-poetic „Inima mea e Moldova”, la care vor participa vedete ale muzicii populare şi uşoare.

Acţiunile consacrate Limbii Române vor începe la Chişinău pe 29 august, cu un concert la Palatul Naţional, susţinut de o orchestră simfonică formată din tineri instrumentişti din şase ţări: Polonia, R. Moldova, Belarus, Ucraina, Georgia şi Armenia. Acest proiect este iniţiat de Institutul Cultural Polonez.

Pe 30 august, pe scena Palatului Naţional se va desfășura concertul „O, libertate, sfântă libertate”, în cadrul acestuia artişti cunoscuţi din R. Moldova vor prezenta piese ale autorilor autohtoni. Vor evolua soliştii Operei din Viena Valentina Naforniţă şi Mihai Dohotaru, Andrei Jilihovschi, solist al Teatrului Bolşoi din Moscova, toţi originari din R. Moldova; Cristi Aldea-Teodorovici, Cătălin Josan, Cristina Pintilie, trupa „Akord” ş.a.

Pe 31 august, la Centrul Expoziţional „C. Brâncuşi” vor fi inaugurate Saloanele Moldovei, ediţia a XXII-a. În Piaţa Marii Adunări Naţionale, Orchestra „Lăutarii” va prezenta un concert extraordinar cu participarea unor vedete din R. Moldova şi România. La concert a fost invitată şi trupa „Vunk” din România.

Manifestările consacrate Zilei Independenţei vor demara la Bălţi pe 26 august, când  vor fi inaugurate mai multe expoziţii de carte. Astfel, la Biblioteca municipală „Eugen Coşeriu”  va fi deschisă expoziţia cu genericul „Atât mi-e de-ajuns pentru trai – o ţară, o casă, un grai” şi cea intitulată „Inima mea e Moldova”.

Pe 31 august bălțenii vor depune flori la busturile scriitorilor din Complexul „Aleea Clasicilor”, iar seara va avea loc spectacolul „Cântecul şi voia bună ne adună împreună”.

I.N.

Text foto: Semne, Mihai Ţăruş, Premiul Ministerului Culturii al RM, Saloanele Moldovei–2012 (vernisajul va avea loc pe 31 august)

The following two tabs change content below.