Nu a acceptat umilinţa

Povestea unui tânăr basarabean, plecat la studii în România, care a parcurs calea de la muncitor de şantier la proiectant de drumuri

 

eugen2

Eugen Crăciun din Budeşti, mun. Chişinău, a fost unul dintre tinerii în care a dat cu piciorul statul R. Moldova. După ce a absolvit Politehnica din Iaşi, fiind al treilea din promoţia sa, a venit la Chişinău cu ideea cultivată la alma mater să facă ceva pentru statul în care s-a născut, însă acesta l-a trimis ca muncitor pe şantier. Nu a acceptat această umilinţă, s-a întors în România şi a acceptat cea mai bună ofertă pe care o avea în domeniul construcţiilor de drumuri. Acum este patronul unei societăţi de proiectări din Iași, nu a uitat de Republica Moldova, este sigur că doar integrarea europeană o poate aduce la normalitate.

Aventura sa a început în 1996, când a decis să meargă la studii în România, ţara pe care nu o vizitase niciodată până atunci. „La acea vreme, nu erau atât de populare bursele în România, era chiar o campanie împotriva lor. De altfel, și mie mi-au spus niște ‚binevoitori’: ‚Băi, nu te duce acolo, că e rău!’ La care, mi-am spus: fie ce-o fi, vreau să încerc!”

A optat pentru Iaşi pentru că era oraşul cel mai aproape de R. Moldova. „Am luat harta, am văzut cel mai apropiat punct şi… pac, merg acolo!” Consideră plecarea tinerilor la studii în România elementul determinant în schimbarea mentalităţii celor din stânga Prutului.

„Băi, nu te duce în România, că e rău!”

A ales Politehnica din Iaşi, Facultatea de Construcţii, specializarea căi ferate, drumuri, poduri şi aeroporturi. „Era profilul meu pentru care optasem şi la Politehnica din Chişinău”, precizează bărbatul. Se consideră norocos că a prins la Iaşi „generaţia de aur”, „profesori bătrâni, care aveau principii morale, lucru care lipseşte în momentul de faţă, cu părere de rău. Ne-am modernizat atât de mult încât am exploatat conceptul ăsta al libertăţii în mod eronat. Îmi amintesc de un profesor de la matematici speciale, a murit, Dumnezeu să-l ierte, care ne spunea: ‚întâi, omul, şi după aia, inginerul’.

„În România, ca să ai o firmă de proiectare, este suficient să ai un inginer cu diplomă în domeniul respectiv, pe când în R. Moldova trebuie să îndeplineşti mult mai multe condiţii legate de anumite instituţii ale statului. Moldova a început să atragă fonduri de preaderare şi, deocamdată, acolo nu există premisele unei concurenţe reale, cel puţin în acest domeniu, dar lucrurile uşor-uşor se vor schimba”, încheie optimist antreprenorul.

Petrecea verile pe şantier, „aveam nevoie de bani, maică-mea avea un salariu echivalentul a 10 euro, iar eu, o bursă în valoare de 45 de euro. Nu aveam cum să-i cer bani, iar necesităţile erau mari. Şi atunci, căutam alte surse de venit, printre care şi concursurile de la facultate. În anul trei, am prins un proiect de cercetare în domeniul drumurilor. Având o recomandare bună, directorul zonal de drumuri m-a ajutat să-mi găsesc un serviciu pe timp de vară pe şantierul Iaşi–Sculeni. Lucram în fiecare vară ca să-mi consolidez bugetul pentru următorul an de studii”.

„Întâi, omul, şi după aia, inginerul”

A terminat facultatea în 2001, cu diploma de inginer, media 8,75, fiind al treilea în promoţia respectivă. Având experienţa necesară, a avut o tentativă de a se întoarce la Chişinău. „Profesorii mei m-au convins să mă întorc, spunându-mi: ‚Dle, dumneata trebuie să înveţi mai bine decât ceilalţi, pentru că trebuie să te întorci în ţara ta şi să creezi ceva’. Acesta era scopul meu.”

Acasă însă un director de la o mare întreprindere, i-a explicat regula: „Primii ani, vei lucra muncitor, după aia, maistru, şi, în vreo cinci-şase ani, vei deveni inginer”. A rămas dezamăgit şi s-a întors în România. „Aveam două oferte destul de bune, bineînţeles incomparabile cu cele din Moldova, am acceptat-o pe cea mai bună. În 2001, odată cu fondurile de preaderare la UE, a început dezvoltarea infrastructurii, în special a arterelor principale, de la Iaşi la Bucureşti, prin Bacău. Am avut norocul să lucrez încă din studenţie ca şef de punct în cadrul acestui proiect, pe drumul dintre Sculeni şi Iaşi.”

De la un salariu de 150 de euro la 1200

A lucrat şapte ani în cadrul aceleiaşi companii, având cel mai mare salariu dintre foştii colegi: „M-am angajat cu 150 de euro şi am plecat de acolo cu 1200”. Potrivit lui Eugen, aderarea României la UE a însemnat un progres semnificativ. „Încerc să-i conving şi pe cei de la noi că intrarea în UE semnifică asimilarea unor reguli de progres, intrarea într-o normalitate pentru toată societatea. Bineînţeles că şi în România au existat multe impedimente, a existat corupţie, însă aceste piedici se diminuează pe măsura asimilării valorilor occidentale”.

În 2008, a primit o ofertă să administreze o firmă de proiectare în domeniul drumurilor. „Am plecat la ceva mai bun. Am lucrat director general la acea firmă, am pus-o practic pe picioare.” A lucrat împreună cu angajaţii Primăriei Iaşi la scrierea proiectelor pentru finanţare pentru municipiu, la elaborarea studiilor de fezabilitate, care se implementează şi acum, de altfel, „pentru că, odată cu intrarea României în UE, s-au deschis finanţări pentru mai multe domenii”.

„În Moldova nu există premisele unei concurenţe loiale”

Fiind director de companie, a constatat că ar fi mai bine dacă ar lucra pentru sine. Şi atunci, s-a asociat cu un coleg de facultate şi a deschis o afacere în domeniul proiectării drumurilor, însă, în cele din urmă, s-a separat, „pentru că aşa e în parteneriate”. Acum are propria firmă, între timp, şi-a susţinut şi doctoratul în ştiinţe inginereşti.

Cea mai importantă modificare în România, în opinia sa, a fost liberalizarea pieţei şi eliminarea monopolurilor. „Existau şi aici anumite domenii monopolizate, cum există în prezent în R. Moldova, dar prin intrarea în UE au fost eliminate. Au început să apară pe piaţă companii din Franţa, Italia, Germania şi, în momentul în care întâmpinau îngrădiri, făceau reclamaţii la Consiliul Concurenţei de la Bruxelles şi atunci statul român era penalizat, fiind lipsit de finanţare pe diverse domenii.”