2018. Unirea Inteligentă // „Frate, ne întâlnim Acasă!”

frate  ludmila nimerenco si fiica.f.nadea roscovanu

Ludmila Nimerenco şi fiica ei, Rita. Foto: Nadea Roşcovanu

De câte ori se întâlnesc în vacanţe, fraţii compară învăţământul, dar şi atitudinea pedagogilor de pe cele două maluri de Prut. Diferenţa este mare

În faţa Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chişinău e multă presă, reporterii aşteaptă cu camerele îndreptate spre uşa clădirii elevii claselor a Xll-a, care ies pe rând de la examenul de limba română pe uşa ce-o descuie de fiecare dată un agent de pază. Pe scaunele din scuarul liceului, câţiva tineri îşi beau cafeaua, printre ei, o mamă, cu privirea aţintită spre uşă, îşi aşteaptă fiica de la examen. Priveşte insistent în ochii fiecărui copil ce iese din clădire, testându-le parcă emoţiile ce ar trăda gradul de dificultate a examenului.

Câţiva reporteri o abordează, o jurnalistă o roagă să-i citească de pe o foaie prognoza meteo, amabilă, Ludmila Nimerenco le răspunde. A venit la Chişinău ca să-şi susţină odrasla tocmai de la Popeasca, r. Ştefan-Vodă. Are, probabil, mai multe emoţii decât fiica, spune, dar le ascunde insistent ca să n-o influenţeze negativ pe fată. Vara aceasta, acele emoţii dinainte de examene, pe care nu le-a trăit demult, sunt duble, ambii ei copii trec prin examenele de bacalaureat.

Casa care îi aşteaptă

La Popeasca, casa i-a rămas pustie, băiatul învaţă la un colegiu din Bacău, fata urmează un colegiu din Chişinău, iar bărbatul nu se mai ţine de casă, din tinereţe, tot numai pe la munci prin ţări străine umblă, ca să asigure cumva prezentul şi viitorul familiei. Numai Ludmila îi aşteaptă acasă, de sărbători măcar să se strângă cu toţii în cuibul familiei, cât încă mai sunt bunicii. Munceşte din greu şi ea la o brutărie, dar munca nu-i este răsplătită pe măsură, nici pe departe de cum câştigă soţul. Dacă ar termina copiii de învăţat, ar porni din urma bărbatului, în Franţa, fiindcă nu vede viitorul acestui stat numit „Republica Moldova”, unde salariul nu-ţi ajunge nici pentru existenţă, iar siguranţa şi independenţa statului (pentru care a luptat şi fratele ei cu arma în mână) e permanent ameninţată. „Ca stat mic independent ce suntem, nu avem nici o şansă de supravieţuire, decât unirea cu România”, consideră femeia, „poate s-or opri de furat, s-ar mai dezrădăcina corupţia şi la Chişinău”, oftează ea.

Pentru ca să reîntregească familia, ca să revină soţul definitiv în sat, calculează Ludmila, le-ar trebui să câştige fiecare măcar vreo 8000 de lei, pentru viaţa de zi cu zi şi pentru investiţiile în şcolirea copiilor. Aşa cum nu vede prezentul şi nici viitorul lor aici, îşi îndrumă odraslele să-şi continue studiile în România.

DSC_8818bac 2016nadea roscovanu photoCu sufletul şi inima împărţite

„Aici, sunt alături de fiică, cu inima şi gândul sunt şi alături de băiat”, spune mama. Îmi povesteşte, în timp ce îşi aşteaptă fata să iasă din examen, despre copii. Acum patru ani, Stas, feciorul Ludmilei, a decis să plece la studii în România. A intrat la Colegiul „Grigore Antipa” din Bacău, unde a urmat clasa a lX-a încă o dată. La sfârşit de an, când deja şi Rita, sora lui, termina clasa a lX-a şi intenţiona să aplice şi ea pentru o bursă de studii la o şcoală dincolo de Prut, Stas a sfătuit-o să rămână la Chişinău. Un an de zile i-a fost puţin băiatului să se adapteze departe de familie, ca s-o încurajeze în acel moment şi pe soră să plece mai departe de mama. Acum, după ce şi Rita a studiat câţiva ani la Chişinău (învaţă amândoi aceeaşi meserie, domeniul turistic), iar Stas la Bacău, le pare rău la toţi că nu a plecat şi fata la o şcoală în România. De câte ori se întâlnesc în vacanţe, fraţii discută şi compară învăţământul, dar şi atitudinea pedagogilor de pe cele două maluri de Prut. Diferenţa este mare, spune mama celor doi – de la materia pe care o învaţă, obiectivitatea şi atitudinea (im)parţială a multor profesori, până la faptul că Stas face gratis studiile şi mai are şi o bursă de 65 de euro, pe când Rita învaţă cu plată.

„E foarte bine că examenele sunt monitorizate de camere video, datorită lor, poate, copiii care învaţă vor avea alte şanse în faţa celor ce cumpără notele”, spune Ludmila, în timp ce ochii îi fug de fiecare dată spre uşa liceului care se tot deschide.

În fine, iese şi Rita din clădirea Liceului „Gheorghe Asachi”, unde s-au mai strâns câţiva părinţi în aşteptarea copiilor. Paşii o duc grăbiţi spre mama, care o îmbrăţişează şi îi şopteşte ceva la ureche. O întreabă, probabil, cum a decurs examenul. Emoţionată, fiica îi răspunde că bine, a fost uşor testul. Şi mama parcă răsuflă uşurat, pentru acest copil, pentru un examen. Îi spun fetei că mama ei a fost cea mai devotată, că a stat de la bun început sub uşa liceului aşteptând-o şi fata izbucneşte în plâns. Ludmila o cuprinde şi-i zice: „ Mama te iubeşte!”. După ce-i mai trec emoţiile, Rita îmi spune că, chiar dacă nu va încheia colegiul aici, la Chişinău (încă un an de studii), dar o să obţină o medie bună la examenele de bacalaureat, o să plece poate chiar anul acesta să-şi continue studiile în România, alături de Stas, fiindcă el termină vara aceasta colegiul. „Succese şi ţie, frate, la examene!”, îi transmite Rita, „Te susţinem şi te iubim!”, îi spune mama.

The following two tabs change content below.
Nadea Roşcovanu

Nadea Roşcovanu

Nadea Roşcovanu

Ultimele articole de Nadea Roşcovanu (vezi toate)