2018. Unirea Inteligentă // Basarabia e România

Mesagerii Unirii

foto realizata la Tighina

Fotografie realizată la Tighina în 2015

Timp de zece ani au promovat mesajele de unificare a Basarabiei cu România prin inscripţii stradale afişate atât în localităţi din R. Moldova, cât şi din România. De la un timp inscripţiile „Basarabia e România”, „Moldoveni, deci români”, „Basarabia, pământ românesc” şi altele, sunt înlocuite de mesaje care scot în evidenţă avantajele unirii. JURNAL de Chişinău a încercat să afle detalii despre campanie şi să discute cu autorii ei.

Tudor J., un tânăr de 22 de ani, din Chişinău, este student în anul IV la Facultatea de Urbanism şi Arhitectură a UTM. Ai crede că duce o viaţă dublă din moment ce ziua e ocupat de proiecte care ar da un aspect nou, modern localităţilor, iar în timpul liber e pasionat de graffiti. Adept al mișcării unioniste, Tudor face parte dintr-un grup de 15 tineri care promovează metodic şi permanent mesajele unioniste. Numărul voluntarilor care recurg la această formă de exprimare este însă mult mai mare, spune tânărul.

Peste 20 de mesaje despre Unire

„Unirea înseamnă viitor mai bun”, „Unirea înseamnă Justiție eficientă, mafia la închisoare”, „Unirea înseamnă putere” sunt câteva dintre mesajele care apar nopţile pe gardurile şantierelor de construcţii ori pe zidurile unor clădiri vechi. „În total, avem vreo 20 de astfel de mesaje pe care le promovăm. Nu ne apropiem de clădirile istorice”, precizează Tudor. Un graffiti are în spate multe ore de muncă. Din grup fac parte şi câteva fete care au absolvit Colegiul de Arte. Împreună au conceput trafaleturi pentru o parte din mesaje. Cele mai multe însă sunt inscripţii de mână. Procură spray-urile din magazinele specializate din Chişinău, dar şi din România. „Cele din România sunt un pic mai costisitoare, dar sunt de o calitate mai bună, nu pot fi şterse uşor şi, în medie, rezistă 5 – 10 ani. Folosim culoarea neagră, dar dacă graff-ul e mai mare, îmbinăm culorile tricolorului”, ne spune Tudor.

„Chiar credeţi că se va produce unirea?”

De regulă, desenează noaptea pentru a evita problemele cu poliţia. Graffiti depăşeşte limita legalităţii şi este considerat un act de vandalism care se sancţionează contravenţional. „Personal, am fost observat de politie la intersecţia străzii Korolenko cu strada Gh. Asachi. Inscripţionam un mesaj cu spray-ul pe un gard când m-am trezit cu maşina poliţiei în preajmă. Am fugit vreo 500 de m şi până la urmă am scăpat. Câte odată prietenii îmi telefonează şi mă previn: „În direcţia ta vine o maşină a poliţiei”.

Când ne prind, poliţiştii ne întreabă: „Chiar credeţi că se va produce unirea? Credeţi că va fi mai bine?”. Şi nu în ultimul rând ne interoghează: „Cine vă plăteşte?”. Dar de ce nu le-ar pune această întrebare politicienilor care fac jocul Moscovei de la tribuna Parlamentului, fac jocul celor care ne-au deportat bunicii, celor care distrug şi omoară în Ucraina, iar cu ajutorul clasei politice de aici ne-au prădat ziua în amiaza mare?”, se întreabă revoltat tânărul.

Dacă sunt prinşi, poliţiştii le întocmesc procese-verbale, iar în unele cazuri îi obligă să restabilească aspectul estetic al porţiunii „vandalizate” de imobil. Recent, Judecătoria Botanica s-a pronunţat pe marginea cazului unui graffer unionist care a fost sancţionat cu o amendă de 400 de lei.

„În fiecare sat există simpatizanţi ai mişcării unioniste. Recent, ne-a contactat un tânăr de la Bălţi, care ne-a spus că nu ştia că există o astfel de mişcare, dar a văzut mesajele „Basarabia e România” şi au decis să le preia şi să le multiplice. Într-un fel suntem nişte mesageri ai libertăţii”, se autodefineşte tânărul. Cert e că percepţia oamenilor faţă de aceşti artişti clandestini încă mai are nevoie de înţelegere şi flexibilitate.

basarabia

Mesaj unionist în stânga Nistrului

Lucia T., 19 ani, este o tânără originară din Tighina. Este unul din puținii grafferi care s-au aventurat să lase un mesaj unionist în stânga Nistrului. „Politicienii spun ceea ce vrem să auzim, nu cred că ne vor integra în UE. Vedem cât de corupţi sunt şi cât de greu o duc părinţii noştri. Noi, tinerii, suntem mai informați, preţuim adevărul istoric și cred că e timpul ca și cei mai în vârstă să vadă și să analizeze mesajele unioniste”, spune tânăra.

Cu câţiva ani în urmă, la iniţiativa autorităților separatiste, vizavi de cetatea Tighina a fost instaurată o placardă pe care scria în limba rusă: „Rusia – garantul stabilității”. „Un coleg de-al nostru a scris alături „Basarabia e România”. Spre surprinderea noastră, mesajul nu a fost şters”. Lucia a mai scris câteva astfel de mesaje prin oraşul Tighina şi, alături de fratele ei, a participat la câteva marşuri unioniste. Şi-a mai pierdut din avânt după ce a fost chemată într-o zi la Procuratura Militară din Tighina, unde a fost avertizată că ar putea avea probleme dacă nu se linişteşte. Şi-a restrâns cercul prietenilor, dar convingerile i-au rămas aceleaşi.

Oponenţi statalişti

Mesajele unioniştilor de la Chişinău sunt o adevărată sfidare aruncată stataliştilor. Aceştia le şterg ori le schimonosesc inscripţiile. Numărul stataliştilor potrivit lui Tudor e în descreştere odată cu scăderea popularităţii PCRM-ului. „Mai activi sunt tinerii proruşi din anturajul lui Grigore Petrenco şi cei din Federaţia de lupte „Voievod”. De asemenea, se manifestă activ reprezentanţii Partidului Comunist Reformator al lui Ruslan Popa. Aceştia îşi lasă „amprenta” cu mesajul „împotriva tuturor”.

Mesajele care scot în evidenţă avantajele unirii sunt relativ noi. Mult înaintea acestora au fost promovate mesajele „Basarabia, pământ românesc”, „Moldoveni, deci români”, „Basarabia e România” şi altele.

„Mesajele au rămas în mare parte aceleaşi. Singura deosebire e că, în ultima vreme, au început să capete mai mare răspândire mesajele care subliniază avantajele practice ale Unirii: „Unirea înseamnă Justiţie pentru toţi”, „Unirea înseamnă drepturi egale” ş.a.m.d. În condiţiile în care o bună parte din presa din Republica Moldova este sub controlul unor oligarhi – care, în mod evident, nu sunt interesaţi de ideea Unirii, e cazul ca oamenii să fie informaţi prin orice altă metodă alternativă cu privire la acest subiect. Una dintre aceste metode este afişajul stradal”, ne-a spus Cristian D., unul din reprezentanţii Acţiunii 2012. Din momentul în care Unirea a fost scoasă din zona politicului şi a fost preluată de societatea civilă, tema a redevenit mult mai actuală, spune el, iar numărul simpatizanţilor unionişti e în creştere.

Scopul campaniei este de a căpăta vizibilitate, dar şi de a atrage atenţia asupra subiectului unirii Basarabiei cu România.

The following two tabs change content below.