2018. Unirea Inteligentă // Analiză FUMN. Cât ne-ar costa unirea cu Republica Moldova

cms-image-000013534Departamentul geoeconomic al Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN), coordonat de Petrişor Peiu, a realizat o analiză a costurilor reunificării Republicii Moldova cu România, pe baza grilei germane de evaluare a costurilor reunificării.

Din anul 1990 există, din punct de vedere formal, două state româneşti, România şi Republica Moldova. Atunci când Republica Sovietică Socialistă Moldovenească devenea Republica Moldova, câştigându-şi formal independenţa faţă de vechea putere colonială rusească şi apoi sovietică, PIB-ul noii entităţi era de 3,5 miliarde USD, cu un PIB/capita de puţin sub 1000 USD (972) şi cu o populaţie de 3,7 milioane de locuitori.

Reunificarea României – obiectivul unei generaţii

 Tot atunci, în 1990, România avea un PIB de aproape 40 miliarde USD, cu un PIB/capita de 1650 USD şi o populaţie de 23 de milioane de locuitori.

Practic, performanţa economică a României (PIB/capita) se afla la 150% faţă de cea a celuilalt stat românesc. Evoluţiile economice, determinate în această regiune de către cele politice, au făcut ca România să ajungă la un PIB de aprox. 180 miliarde USD astăzi, având o populaţie de 21 milioane de locuitori cu un PIB/capita de puţin peste 8000 USD.

Tot astăzi, Republica Moldova a atins un PIB de 7,3 miliarde USD, având o populaţie de 3,5 milioane locuitori şi un indicator PIB/capita de 2000 USD. Referindu-ne la paritatea puterii de cumpărare, PIB/capita în România, respectiv în Republica Moldova, sunt cam în acelaşi raport, adică 16000 USD la 4000 USD (cifre Banca Mondială 2012).

În fapt, raportul dintre performanţa economică a României şi a Republicii Moldova a crescut în 20 de ani de la 1,5:1 la 4:1, adică, mai pe româneşte, Republica Moldova „merge” cu jumătate din viteza cu care merge România; problema este că acceleraţiile sunt diferite şi că acest raport dintre cele două performanţe economice creşte.

O concluzie importantă a experienţei germane de reunificare, precum şi a modelării integrării coreene este aceea că reunificarea are un cost determinat de trei factori:

– mărimea PIB-ului ţării „puternice”;

– diferenţa de performanţă economică de acoperit (PIB/capita).

Prognozele indică, la paritatea puterii de cumpărare, PPP, că în 2018 Republica Moldova va avea un PIB de 16 miliarde USD, iar România unul de 360 miliarde USD, adică un PIB/capita de 4600 USD în Moldova şi unul de 18000 USD în România.

Dar în 20 de ani, în ipoteza menţinerii actualei poziţionări geostrategice a ambelor ţări, România va atinge un PIB/capita de 32000 USD, iar Republica Moldova unul de 5000 USD, adică raportul va creşte la peste 6.

De aici se desprind următoarele concluzii:

– Reunificarea României ar urma probabil „scenariul german” din punct de vedere financiar, cifrele fiind comparabile, adică populaţia este în raportul 1:6 în cazul nostru şi 1:4 în cazul german, iar raportul între PIB/capita de 1:4 în cazul nostru şi de 1:3 în cazul german;

– Diferenţa de performanţă economică între România şi Republica Moldova „creşte cu pantă lină”, făcând posibilă reunificarea cam în orice moment din următorii 20 ani, dar asta numai în condiţiile în care Republica Moldova nu va avea accidente de parcurs gen „episodul Voronin 2001-2009”;

– În cazul repetării unui episod Voronin (cu o probabilitate de peste 50%), raportul de performanţă economică va creşte cu altă acceleraţie, putând atinge cifra 10.

Se observă că, pur aritmetic, dacă reunificarea ţării ar avea loc până în 2018 (intervalul acoperit de prognoza FMI), PIB-ul noii Românii l-ar depăşi pe cel al Norvegiei, Greciei, Cehiei, Kazahstanului, devenind comparabil cu cel al Austriei, Ucrainei sau Elveţiei.

Având în vedere coeficientul de accelerare a creşterii PIB ca urmare a investiţiilor masive în Republica Moldova, PIB /capita poate avea o creştere accelerată, dublându-şi valoarea globală (România+Republica Moldova) şi ajungând ca, în valori absolute, să devenim o economie în primele 40 de ţări de pe glob, concurând cu Belgia şi Suedia.

În valori nominale, respectând modelul german, am putea avea următoarele cifre:

  1. Dacă reunificarea s-ar face mâine şi dacă toate costurile asociate, adică 180 miliarde USD; probabil că cel puţin 20% ar reprezenta investiţii private, adică 36 miliarde USD; în acelaşi timp, în cazul României, probabil că o cifra chiar mai mare ar reprezenta contribuţia Uniunii Europene, adică încă 40-50 miliarde USD, mai ales că vorbim despre 20-25 de ani.
  2. Practic, România ar avea de cheltuit în jur de 90 miliarde USD din surse bugetare în următorii 20-25 ani, adică între 3,6 şi 4,5 miliarde USD/an. Acest lucru ar permite ca raportul între performanţele celor două economii să se reducă spre nivelul din anul 1990, adică 1 : 1,5, ceea ce ar reprezenta o uniformizare acceptabilă.
  3. Simplificând, am putea spune că, respectând „modelul german”, am avea un cost de 4 miliarde USD /an, timp de 20-25 de ani pe care să-l plătim pentru a avea o ţară reîntregită, uniform dezvoltată, fără dezechilibre majore.

 Este acesta un preţ prea mare pentru noi?

În primul rând, să fixăm contextual discuţia: Este indubitabil că reîntregirea unei ţări trebuie făcută, indiferent de raţiunile financiare sau de plusurile şi minusurile economice de moment.

Este, la fel de clar că, indiferent cât de mult va costa sau cât de mult va dura, o ţară va găsi suficiente resurse să-şi finanţeze reunificarea, aşa cum s-a întâmplat în cazul Germaniei sau aşa cum s-a întâmplat chiar în cazul României, după Unirea din 1918.

Este deja previzibil cursul „călduţ” pe care s-au încadrat economiile din România şi din Republica Moldova, cu creşteri anuale modeste, între 2 şi 3 procente, cu exod masiv de forţă de muncă calificată, cu plafonare a investiţiilor străine. În plus, nu există nicio iluzie privind parcursul modest, chiar cenuşiu, al economiei fostei republici sovietice: Republica Moldova nu va fi niciodată nici Austria, nici Elveţia, nici măcar Slovenia sau Croaţia.

Singurul „accident” care poate schimba panta creşterii performanţei economice în ţara noastră este reunificarea, care poate accelera creşterea medie anuală spre 5 procente.

Trecând la semnificaţia cifrelor, observăm că:

– Dacă vom continua să creştem în ritmul actual, atât România, cât şi Republica Moldova îşi vor dubla PIB-ul (în dolari 2013 şi la un curs neschimbat) în 24 de ani;

– Dacă se va realiza reîntregirea, PIB-ul cumulat va avea un coeficient de accelerare a creşterii care ar duce creşterea medie de la 3 la 5 procente anual, ceea ce ar permite dublarea PIB-ului în doar 14 ani, în aceleaşi ipoteze ca şi în cazul precedent;

– Adică, reunificându-ne, am câştiga, fiecare dintre noi, câte 10 ani din „vârsta economică”.

– Efectele ar fi şi mai puternic vizibile în zona companiilor:

– Indicele bursier, respectiv capitalizarea bursieră, îşi vor dubla rata de creştere, cvadruplându-şi valorile absolute în 20 de ani (conform răspunsului la modelul german);

– Cifra de afaceri a companiilor va creşte cu minim 15 miliarde USD/ an, ca efect al creşterii pieţei naţionale (conform răspunsului la modelul german);

– Astăzi, România alocă investiţiilor cam 6% din PIB, adică în jur de 11 miliarde USD, în condiţiile în care bugetul reprezintă 32% din PIB; investim, practic, o cincime din bugetul naţional; 4 miliarde USD alocaţi reunificării ar reprezenta cam 36% din investiţiile noastre, adică ar trebui să redirecţionăm 36% din investiţii către reunificare. Pare insuportabil? Drept comparaţie, în 2013 s-a restrâns bugetul de investiţii cam cu 11% (bani care au dispărut din zona de investiţii, nu s-au redirecţionat, ca în cazul reunificării).

– Dar, în condiţiile creşterii de PIB asociată reîntregirii, cele 4 miliarde vor reprezenta peste 14 ani numai 18% din investiţiile noastre, asta dacă nu schimbăm paradigma alocărilor bugetare; dacă am lua în considerare bugetul ţării reîntregite, nu doar cel al României actuale, suma ar reprezenta numai 15% din bugetul de investiţii, mai puţin de o şesime (ceea ce ar corespunde şi dimensiunii relative a Basarabiei în contextul României reunificate).

– Iată cum mai privim această cifră: dacă astăzi s-ar pierde o treime din corupţie şi „mismanagement”, banii alocaţi reîntregirii ar fi egali cu economiile realizate prin suprimarea corupţiei şi a greşelilor de alocare. Privit astfel, costul unirii pare chiar rezonabil.

– Precizăm că nu am luat în considerare, în cadrul acestui raţionament, ipoteza, absolut credibilă, a unei taxări suplimentare care să alimenteze un „fond de solidaritate”, ceea ce ar face şi mai accesibilă finanţarea reunificării.

  1. Concluzii
  2. Costurile reunificării se raportează întotdeauna la mărimea PIB-ului pentru că ele sunt asociate reducerii diferenţelor de performanţă economică;
  3. Modelul cel mai adecvat şi mai apropiat probabilei reunificări a celor două state româneşti este cel german (1990);
  4. Costul reunificării pare mare, dar, privit în contextul economiei unei naţiuni, este suportabil;
  5. Beneficiile reîntregirii sunt net mai mari decât costurile: în cazul României şi Republicii Moldova, evoluţia în următorii 25 de ani se comprimă în doar 15 (un plus de eficienţă de 40%);
  6. Există un plus de PIB, respectiv de PIB/locuitor, datorat creşterii dimensiunii pieţei şi a creşterii importanţei geostrategice a ţării.

Anexa nr. 1: Estimare globală a costurilor reunificării

În bugetul anului 2014, România are următoarea structură de cheltuieli publice (în lei):

grafic costuri unire 627x0Practic, în dolari, vom cheltui cam 69,69 miliarde USD. Considerând Republica Moldova ca fiind aproximativ o şesime din actuala Românie, vor trebui mărite cheltuielile publice cam cu a şasea parte (în cazul reunificării), adică cu 11,61 miliarde USD.

Scăzând din această sumă bugetul de cheltuieli tot pe 2014 al Republicii Moldova, în suma de 2,148 miliarde USD rezultă un cost anual suplimentar de acoperit de către România în valoare de 9,467 miliarde USD, ceea ce, pe un termen de 20 de ani, duce la o valoare de 190 miliarde USD, care reprezintă cam un PIB actual al României; sigur că această valoare va trebui corectată şi ponderată, ţinând cont de faptul că diferenţa de acoperit din bugetul noii provincii a României va scădea treptat, an de an.

Anexa nr. 2 Estimarea unor costuri specifice ale reunificării (cheltuielile cu pensiile şi salariile din sectorul bugetar

  1. Estimarea cheltuielilor suplimentare cu pensiile: în Republica Moldova există astăzi 670.100 pensionari, având o pensie medie de 82 de USD; dacă toţi ar fi pensionari ai României, ar trebui să aibă o pensie medie de 244 USD, adică statul român ar avea de plătit, în medie, fiecărui nou pensionar al său un plus de 162 USD, adică rezultă un efort financiar suplimentar de 1,3 miliarde USD / anual şi aproximativ 26 miliarde USD pe un interval de 20 ani.
  2. În mod similar, în sectorul administraţiei publice, cei 48.700 de salariaţi ai Republicii Moldova câştigă astăzi în medie 312 USD/lunar faţă de aproximativ 680 USD în România; cei 107.700 salariaţi din învăţământ câştigă în medie cam 227 USD/lună, faţă de 454 USD/lună în România; cei 60.800 salariaţi din sănătate şi servicii sociale au un salariu de 192 USD/lună, faţă de 440 USD/lună salariul mediu corespunzător acestei ramuri în România.
_DSC9377

Pensionari din Bucovina/Foto: Nadea Roscovanu

Rezultă de aici că, în cazul reunificării, ar trebui plătit acelaşi salariu mediu pe ramură bugetară, deci am avea următoarele costuri suplimentare:

– Administraţie publică: 48.700 salariaţi 368 USD = aprox 18 milioane USD/lunar;

– Învăţământ: 107.700 salariaţi x 227 USD = aprox. 24,5 milioane USD/lunar;

– Sănătate: 60.800 salariaţi x 249 USD = aprox. 15 milioane USD/lunar.

La nivel lunar, rezultă un cost suplimentar de 57,5 milioane USD sau 690 milioane USD/anual, ceea ce pe orizontul celor 20 de ani conduce la aproximativ 13 miliarde USD.

După www.adevarul.ro din 15 noiembrie 2014