20 de ani după gratii pentru că şi-a violat fiicele minore

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, tată a patru copii minori, va sta următorii 20 de ani la răcoare pentru că şi-a violat fiicele minore, informează site-ul Procuraturii Generale (PG).

Sentinţa a fost dată de instanţa de judecată după ce procurorii au reuşit să demonstreze că bărbatul, fiind în stare de ebrietate, îşi viola periodic fetiţele ameninţându-le cu răfuiala fizică.

Despre cele întâmplate, prima care a aflat a fost diriginta celei mai mari dintre cele trei surori, care au vârstele sub 14 ani. Învăţătoarea a fost şi cea care l-a denunţat pe suspect la poliţie. Potrivit serviciului de presă al PG, mama celor patru copii minori a plecat în Italia în 2007 şi nu s-a mai întors de atunci acasă. Tatăl copiilor nu şi-a recunoscut vina până în prezent. El este învinuit de viol şi ameninţarea cu omor.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)