20 de ani de la ultimul mondial câştigat de Germania!

După startul perfect reuşit de naţionala lui Joachim Low, 4-0 cu Australia, nemţii au toate şansele să ajungă cât mai departe la această ediţie a Campionatului Mondial.

Iar dacă e să ne luăm după tradiţie, aceasta spune că Germania nu a aşteptat niciodată mai mult de 20 de ani pentru a cuceri trofeul la un mondial. De la ultima ediţie câştigată de nemţi au trecut exact 20 de ani, 1990.
Klose: „Vom fi mult mai respectaţi de acum înainte”

Selecţionerul Joachim Low şi-a felicitat elevii pentru victoria clară, 4-0, în faţa Australiei. Miroslav Klose a susţinut că germanii vor fi mult mai respectaţi de adversari de acum înainte. „Sunt foarte fericit pentru această performanţă, am pasat bine şi am avut o circulaţie rapidă a balonului”, a spus Low la finalul partidei.

Klose, marcatorul golului de 2-0, crede că victoria categorică a echipei sale va face ca Germania să fie mai respectată de acum înainte: „Totul a mers bine şi e foarte important ca lucrurile să-ţi iasă în primul meci. Ne-am câştigat respectul. S-a văzut că ne-am distrat jucând fotbal. Eu ştiu de ce sunt în stare şi mă simt senzaţional”.
Cel mai bun marcator cu capul din istoria CM

Klose e unul dintre cei mai buni marcatori din istoria CM. Vârful de 32 de ani ai lui Bayern Munchen a marcat cel de-al doilea gol al germanilor în partida cu Australia. Klose e cel mai bun marcator cu capul din istoria acestui turneu. A înscris nu mai puţin de şapte goluri în acest fel. Totodată, e cel de-al şaselea german care marchează la trei campionate mondiale consecutive. Doi fotbalişti au marcat la patru mondiale: Pele şi Uwe Seeler.

The following two tabs change content below.