20 de ani cu „Saloanele Moldovei”

Expoziţia de artă „Saloanele Moldovei” a ajuns la cea de-a XX-a ediţie. „Saloanele Moldovei” s-au desfăşurat recent în oraşul Bacău (Galeria de Artă Contemporană a Muzeului de Istorie, Galeria „Ion Frunzetti” şi Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”), reunind 420 de lucrări de pictură, grafică, sculptură, artă decorativă şi fotografică, semnate de 300 de artişti din România şi Republica Moldova.

Georgeta Barbu, şefa Secţiei Artă de la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, coordonator al „Saloanelor Moldovei”, a declarat la ceremonia de inaugurare: „După 20 de ani de organizare fără întrerupere a concursului, avem speranţa că artele vizuale şi comunitatea de artişti din România şi Republica Moldova vor avea şansa de a rămâne parteneri recunoscuţi şi necesari în societate şi vor juca rolul de martor la legitimitatea spiritualitaţii noastre comune. Expoziţia „Saloanele Moldovei” poate fi considerată Salon Naţional de Artă Românească”.

Un juriu profesionist, alcătuit din Mihai Ţăruş – preşedinte, Ilie Boca, Ecaterina Ajder, Eleonora Brigalda, Cristina Ciobanu, Carmen Poenaru, Tudor Fabian, Mariana Popa şi Georgeta Barbu, i-a desemnat pe învingători: Marin Gherasim („Pietre de hotar”) din Bucureşti, Viorica Zaharia („Semne creştine”) şi Luminiţa Radu („Plimbare”) din Bacău, Andrei Negură („Procesiune”) din  Braşov, Valeriu Vânagă („Dialog”) şi Vasile Grama („Planare”) din Chişinău.
Pe 31 august 2010, „Saloanele Moldovei” vor avea vernisajul la Chişinău.

The following two tabs change content below.