2 Plus îşi bate joc de TVR

Interviul pe care preşedintele României Traian Băsescu l-a acordat în direct postului de televiziune TVR1 joi seara nu a fost retransmis şi de 2 Plus.

Deşi Băsescu a făcut declaraţii importante pentru Republica Moldova, cum ar fi înlocuirea trupelor ruseşti din Transnistria cu forţe ale Uniunii Europene, făcând referire la „semnale de la Moscova”, responsabilii postului moldovenesc care au anunţat cu surle şi trâmbiţe retransmiterea TVR1 au şi început să-l cenzureze. În locul interviului amintit, difuzat în jurul orei 21.00 pe 18 noiembrie, 2 Plus prezenta un film documentar preluat tot de la TVR.

La o săptămână de la revenirea TVR în R. Moldova pe frecvenţa de stat, administrată de o companie proprietate a controversatului Vlad Plahotniuc, s-a produs ceea ce a prevăzut anterior JURNALUL – postul public românesc de televiziune va fi ciopârţit. Prima „rândunică” a fost interviul lui Băsescu.

Asta s-a întâmplat după ce proaspătul candidat al Partidului Democrat la alegerile din 28 noiembrie, Vlad Plahotniuc, şi-a asumat pe deplin meritul revenirii TVR în Republica Moldova. Acesta avea, cică, „nostalgie” după vedetele şi emisiunile postului public românesc de televiziune. Mai puţin îl interesează, însă, interesul publicului basarabean pe care a anunţat că-l va „mulţumi” numai cu 65 la sută din programele TVR, după ce până în 2007 acesta îşi difuza intergral programele în partea stângă a Prutului.

Iată ce nu a permis Plahotniuc să se ştie în Republica Moldova:

„Este evident că în ultimele luni Moscova a dat semnale foarte serioase că este dispusă să discute cu UE problematica legată de soluţionarea problemei transnistrene”, a spus Băsescu la TVR. Întrebat dacă aceasta înseamnă retragerea trupelor, el a spus că e vorba de „cel puţin înlocuirea acestora cu forţe ale UE în Transnistria. De ce nu? De ce să nu avem voie să gândim îndrăzneţ?”. Preşedintele român a atras atenţia că nu se referă la trupe româneşti şi că, de altfel, nici nu ar fi bine ca România să fie implicată în acest subiect. „Atenţie, nu vorbesc despre trupe româneşti. Nici nu ar fi bine ca România să fie implicată cu forţe de securitate în Transnistria exact pentru a da credibilitate unei înlocuiri a forţelor Federaţiei Ruse din Transnistria cu forţele UE”, a mai declarat Traian Băsescu.

Raisa Lozinschi-Hadei

The following two tabs change content below.
Raisa Lozinschi-Hadei

Raisa Lozinschi-Hadei

Raisa Lozinschi-Hadei

Ultimele articole de Raisa Lozinschi-Hadei (vezi toate)