174, babele şi rasismul

Lilia Foalea poza mica blog

Nu-mi venea să cred! Am mai calculat o dată. Deci, am petrecut în autobuzele de pe ruta 174 cel puţin o lună şi jumătate! Pe lângă faptul că mă duce la lucru şi mă aduce acasă, 174 mai are o mulţime de avantaje. Circulă la fiecare 15 minute, iar în orele de vârf până la şapte. Este condus de şoferi (şi şoferiţe, bineînţeles) frumoşi, zâmbitori şi atenţi. Care te salută când urci în autobuz şi îţi urează „passez une belle journée” când cobori. Şi îţi amintesc – dacă uiţi – că trebuie să validezi tichetul. Sau abonamentul, sau ce ai.

174 duce o viata destul de intensă. Într-o oră beneficiază de o ascensiune socială rapidă şi în acelaşi segment de timp ajunge… voiam să scriu „în infern”, dar aş greşi, nu mai este dracul atât de… Continuaţi voi zicala, eu nu pot, cuvântul ce ar trebui să urmeze e proscris în societatea franceză. Risc să fiu numită hm… continuaţi voi.

Şi uite aşa, după geamurile lui 174 se perindă o viaţă. Cu toate injustiţiile ei. Şi care continuă în interiorul autobuzelor. Dimineaţă tare, vine primul val de pasageri, femei şi bărbaţi, care fac ordine în birouri. Apoi, de la 7 până la 10, urmează angajaţi de diferite niveluri şi copiii acestora care se grăbesc (sau nu) la locul de muncă şi la şcoală. Şirul se încheie cu oameni de afaceri şi de creaţie cu un program de lucru personalizat. În general, menajul la birouri e efectuat de emigranţi magrebieni sau africani fără studii. Ei se salută, discută, râd, bârfesc. „Yalla”, adică să începem/să purcedem/să avansăm, în stânga; „Inch Allah”, un fel de cu voia lui Alah, în dreapta.
La o staţie urcă un pasager rătăcit. Un tânăr cu plete blonde şi toată panoplia de „fils à papa” (băiat de bani gata – n.r.): blugi şifonaţi şi tricou spălăcit. E obosit în toate sensurile şi se vede de la o poştă că vine de la o petrecere ce a durat toată noaptea. S-a aşezat pe un scaun, s-a fâţâit niţel pentru a se instala mai confortabil şi se pregăteşte să tragă un pui de somn până ajunge aproape de casă, dar… pălăvrăgeala babelor nu-i permite. Atunci băiatul le roagă „curajos şi politicos” să tacă!

Revoltate, femeile încep a discuta şi mai tare şi mai repede. Vorbesc în arabă şi doar din când în când aud la adresa intrusului: „conar” şi „rasist”. Nu ştiu dacă e conar (prost şi nesimţit), dar rasist la sigur nu e. Prietenii lui, de la care tocmai îşi luase rămas bun în staţie, erau fete şi băieţi de toate originile şi culorile…
Uneori e mai simplu să ne îndoim de reputaţia altora decât de-a noastră.

Lilia Foalea

The following two tabs change content below.