13 milioane pentru 308 voturi

Nu s-a ales nimic din marele tam-tam al comuniştilor care timp de câteva săptămâni au speriat alegătorii cu probe despre „masiva” fraudare a alegerilor.

Renumărarea voturilor asupra căreia au insistat liderii PCRM şi pentru care s-au cheltuit tocmai 13 milioane de lei le-a adus comuniştilor doar 308 voturi în plus. Ce-i drept, PLDM, PL şi PD au avut de pierdut câteva voturi în urma renumărării (PLDM – a pierdut 112 voturi, PL – 98 de voturi, iar PD – 227 voturi – n.r.). Aceste diferenţe nu au influenţat însă scorul final al partidelor şi nici numărul de mandate în Parlament. PCRM rămâne cu 42 de fotolii în Parlament, PLDM – cu 32 de mandate, PD – cu 15 mandate şi PL – cu 12.

Eroarea de la Soroca

În cele mai multe raioane, rezultatele renumărării au fost aproape identice cu cele anunţate după alegerile din 28 noiembrie. Excepţie face doar r. Soroca, unde în s. Rubleniţa, din cauza unei erori umane, au fost încurcate pachetele cu buletine de vot. Aici diferenţele în urma renumărării au fost de + 395 voturi pentru PCRM, – 129 voturi pentru PLDM, – 160 voturi pentru PD şi – 34 voturi pentru PL.

Potrivit secretarului Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, acest caz a fost transmis spre examinare Procuraturii Generale.

De asemenea, în urma renumărării voturilor s-a stabilit că la votare au participat cu 107 cetățeni mai mult decât se calculase iniţial, adică 1 733 051, și nu 1 732 944, așa cum au arătat datele din 28 noiembrie.

Mofturile comuniştilor devin tot mai scumpe

Puşi în faţa situaţiei de a recunoaşte că au cheltuit aiurea peste un milion de dolari din banii publici, comuniştii nu cedează. Ei susţin că renumărarea a fost o farsă, pentru că nu s-a făcut şi verificarea și confruntarea listelor electorale. Totuşi, susţine juristul PCRM, Sergiu Sârbu, cele 308 voturi recuperate de formaţiune demonstrează că voturile comuniştilor au fost furate şi atribuite altor partide.

Amintim că PCRM nu este la prima experienţă de acest fel. Tot comuniştii au cerut renumărarea voturilor şi după alegerile parlamentare din aprilie 2009. Atunci pentru moftul comuniştilor s-au cheltuit 3,68 milioane de lei.

Ieri, CEC a transmis documentele cu privire la renumărare Curţii Constituţionale. Vineri aceasta va lua decizia de validare a rezultatelor alegerilor şi a mandatelor viitorilor deputaţi.

M.R.