13 iunie 1941 // Ivdel-lag – locul fatidic pentru mii de basarabeni // George Mârzencu

Untitled-1

Intrarea într-un lagăr sovietic. Pe frontispiciu este afișat sloganul „Munca este faptă de onoare, slavă, eroism…” (Aproape identic cu lozinca nazistă din Auschwitz „Munca te face liber”.)

Peste nouăzeci la sută dintre basarabenii închiși în Ivdel-lag au rămas să zacă pentru vecie în morminte necunoscute

Sistemul de exterminare al Germaniei naziste în perioada celui de al Doilea Război Mondial, cu holocaust şi alte forme de genocid, n-a fost singurul. Condițiile de întreținere a condamnaților în Gulalagul sovietic se dovedeau mult mai nemiloase. O soartă de sclavi în secolul 20 au avut-o și miile de basarabeni ce au nimerit sub violența organelor de opresiune (NKVD) după trâmbițata „eliberare” sovietică din 1940. Vom exemplifica prin destinele unor oameni din satul Tătărești, Strășeni, prinse și ele între cuțitele malaxorului de la răsărit.

În Uniunea Sovietică, din care făcea parte și Basarabia ocupată la 28 iunie 1940, stilul de tocat carne omenească era mult mai fioros. URSS întrecea regimul hitlerist prin numărul, dimensiunea și durata activității lagărelor și pușcăriilor. Per total, în lagărele, penitenciarele și în alte forme de privare a libertății cetățenilor din URSS, se aflau închiși concomitent, după unele surse, până la șaisprezece milioane de oameni.

Și condițiile de întreținere a condamnaților la sovietici se dovedeau mult mai nemiloase. Ca rezultat, în lagărele URSS, rata anuală a mortalității ajungea uneori până la 25-30 de procente. În fond, deținuții Gulagului efectuau cele mai grele munci pentru „construcția socialismului” în URSS. Prevala lucrul manual necalificat și de mare efort, în condițiile cele mai dificile, fără alimentarea și îngrijirea medicală necesare supraviețuirii.

Motivul arestării: țărani înstăriți, activiști de partid în România Regală

În noaptea de 13 iunie 1941 organele de opresiune ale statului sovietic au operat arestări în masă împotriva populației pașnice din ținut. Peste 30 mii de oameni, inclusiv femei, copii, bătrâni, bolnavi etc., au fost ridicați de la casele lor și deportați în diverse regiuni siberiene. Este cunoscut, de asemenea, că în gări bărbații (capii familiilor) au fost smulși prin forța armelor din sânul celor dragi și expediați în lagărul de exterminare Ivdel-lag, din nordul munților Ural.

Acesta s-a dovedit a fi ultimul drum pentru circa șase mii de bărbați basarabeni, printre care patru gospodari din Tătărești: Tenuță Cucereanu (născut în 1880), Petrea Țârdea (n. 1892), Ion Mârzenco (n. 1884) și Tudorache Focșa (n. 1897). Tuspatru au nimerit în vârtejul sinistru doar pentru că în anii interbelici fuseseră primari ai localității, au reprezentat diverse partide românești și au muncit mai cu osârdie, agonisind mai mult decât alții.

De altfel, printre capetele de acuzare aduse lui Tenuță Cucereanu se găsește și „dovada” că l-a avut de mai multe ori în calitate de oaspete pe Ion Inculeț, ilustru om politic din România. Acelaşi lucru i s-a incriminat și lui Petrea Țârdea, doar că acesta fusese onorat de vizitele lui Pan Hallipa, alt renumit om politic al României.

Untitled-2

Robii gulagului sovietic

Ivdel-lag, un Auschwitz al basarabenilor

Infernul celor arestați a început odată cu închiderea lor în vagoane de marfă suprapopulate. Sub cerul de vară cu arșiță, interiorul vagoanelor s-a transformat în cuptor adevărat. Întemnițaților nu li se dădea îndeajuns apă de băut, chiar dacă erau hrăniți mai mult cu pește sărat.

Nu se știe însă de ce sovieticii au ales pentru basarabeni lagărul din Ivdel, situat la peste patru mii de kilometri depărtare. Este evident că, pe o asemenea distanță, cei mai slabi au murit până a ajunge la destinație. Ce-i drept, unii istorici afirmă că basarabenii arestați în iunie 1941 au fost expediați mai întâi în lagărele Putivl și Kozelsciansk din Ucraina, tocmai în locul foștilor prizonieri polonezi, executați de NKVD ceva mai devreme. Se presupune că și conaționalilor noștri, plasați și ei în categoria de „prizonieri”, li se pregătea aceeași soartă: un glonț în ceafă. Doar că între timp a pornit războiul și sovieticii și-au schimbat planurile.

Lagărul din Ivdel număra pe atunci peste douăzeci de mii de deținuți. După sosirea unor contigente noi, inclusiv cel din Basarabia, precum și al nemților deportați din Povoljia rusească, numărul deținuților a ajuns să depășească treizeci și două de mii. La sfârșitul anului respectiv, Ivdel-lag avea o populație de două ori mai mare decât a lagărului de exterminare nazist de la Auschwitz și mai numeroasă chiar decât cea a orașului Ivdel.

Untitled-6

Condițiile de întreținere a deținuților în lagărele naziste nu se deosebeau cu nimic de cele din gulagul sovietic

Comunismul şi nazismul, fraţi de sânge… străin

Apropo, istoriografia sovietică a condamnat în permanență, și pe bună dreptate, modul nazist de extragere a dinților de aur și confiscarea altor obiecte de pe cadavrele deținuților. Dar a făcut-o ca de obicei ipocrit. Or, în lagărele sovietice, extragerea oficială a aurului din gura morților a început mult mai devreme, în toamna anului 1941 și anume în Ivdel-lag. O directivă secretă a conducerii Gulagului din 17 noiembrie anul respectiv impune formarea comisiilor locale anume pentru evidența aurului scos în mod organizat din gura celor morți.

În context, se mai cere o paralelă importantă între cele două regimuri antiumane: nazist și comunist. În timp ce deasupra intrării la Auschwitz atârna lozinca în germană „Arbeit macht frei” (Munca te face liber), la Ivdel-lag deținuții sosiți erau întâmpinați cu sloganul în rusă „Bine ați venit!”. Intrați în zonă, aceștia erau siliţi să cânte zilnic în cor imnul sovietic „Ia drugoi takoi stranî ne znaiu, gde tak volno dîşit celovek”…

Cei patru tătăreșteni au ajuns în Ivdel-lag pe la începutul lunii august. Și ne grăbim s-o spunem, până la sfârșitul lui martie anul următor toți au decedat în chinuri groaznice. Iar cine a avut dinți de metal în gură a rămas fără ei până a ajunge în groapă.

Untitled-4

Sentința anunțată la Moscova (!) lui Petrea Țârdea din Tătărești, Strășeni, după trei luni de la decesul său: ”Privațiune de libertate în lagăr de muncă pe o perioadă de 8 ani.”

Prima atestare documentară a contactului celor patru cu această groaznică zonă o găsim în dosarul lui Petrea Ţârdea. Există un certificat medical pe numele respectivului, întocmit la punctul medical al lagărului. În el se spune, precum că arestatul Petrea Țârdea „a fost supus examenului medical și se declară apt pentru prestarea oricărei munci grele”. Formal, el, ca și ceilalți tovarăşi de suferință, se afla în proces de anchetă penală. Însă, până în decembrie, sătenii  n-au mai fost invitați la anchetator.

Untitled-3

Robii gulagului sovietic

 Scoteau dinții din gura morților pe care apoi… îi judecau

Tenuță Cucereanu, om cu multă demnitate, a încercat să pună întrebări temnicerilor. Drept răspuns, aceștia l-au aruncat în mijlocul gloatei de criminali de drept comun, iar asta însemna grăbirea sfârșitului. Se știe că aceștia cooperau cu autoritățile penitenciare și erau de fapt stăpânii gulagului. Trecut de șaizeci de ani, fără hrană suficientă și batjocorit de adunătura hoților, inima lui Tenuță n-a rezistat decât până la 24 octombrie același an. Certificatul lui de deces găsit în dosar indică drept cauză a morții „atacul de cord”. Acest gospodar din Tătărești reușise în viață să-și instaleze o coroană dentară din aur. Doar după ce i-au smuls-o din gură, l-au aruncat la o margine de lagăr, alături de alți nenorociți decedați.

În scurt timp, a plecat în lumea celor drepți și Tudorache Focșa. Despărțit de casă în acel iunie nefast, pe când cântărea 90 de kilograme și era plin de sănătate, iată că în jumătate de an îl găsim numai schelet. Un certificat medical din 2 decembrie 1941 al aceluiași an atestă că Tudorache Focșa, „într-o consumare fizică totală, este invalid de gradul doi”. Nu s-a mai mișcat până și-a dat și el sufletul peste zece zile. L-au aruncat în groapa comună și au uitat de el până la 20 februarie, când un anchetator a încercat să-l cheme la interogatoriu. Nemaigăsindu-l, doar i-a scris certificatul de deces și i-a închis dosarul.

În cazărmile întemnițaților din lagărele sovietice, fie ele chiar și siberiene, nu se făcea focul. După o zi de muncă istovitoare, care dura 12-14 ore, oamenii nu aveau unde se încălzi. Cu atât mai mult cu cât prin multiplele găuri din pereții cazărmilor de lemn șuiera permanent vântul. În aceste condiții, bolile provocate de hipotermie accelerau moartea oricui. Astfel, până în primăvara anului următor, au decedat peste un sfert din deținuții lagărului Ivdel. Este de mirare cum doi dintre conaționalii noștri, oameni de vârsta a treia, au ajuns până în acea primăvară.

Petrea Țârdea a supraviețuit cel mai mult dintre cei patru tătăreșteni – până la 28 martie 1942, cu o zi mai mult decât Ion Mârzenco. Și în dosarele acestora însă nu lipsesc certificatele medicilor despre totala extenuare fizică.

De notat însă că batjocura sovietică a continuat să danseze pe cadavrul acestui creștin. Mai întâi temnicerii i-au extras și lui cei doi dinți de metal ce-i avea în gură, apoi l-au judecat… așa mort, cum era. Deci, Petrea Țârdea, din Tătărești, Strășeni, mort la 28 martie 1942 în Ivdel-lag, a fost condamnat trei luni mai târziu, la 24 iunie 1942, de către organul extrajudiciar ”Osoboie Soveșcianie NKVD SSSR”, la opt ani privațiune de libertate…

Din sursele de arhivă se cunoaște că peste nouăzeci la sută dintre cei peste șase mii de basarabenii închiși în Ivdel-lag au rămas să zacă pentru vecie în morminte siberiene necunoscute.

Untitled-5

Robii gulagului sovietic