„12, Doamne, şi toţi ai mei”

MATERNITATE // Elizaveta, cel de-al doisprezecelea copil al familiei Ciobanu, face primii paşi în ziua în care JURNALUL sărbătoreşte 12 ani

La 12 ani ai JURNALULUI, batem la uşa unei familii cu 12 copii. Elizaveta, mezina, abia a învăţat să facă primii paşi. Asemenea ei, acum 12 ani, JURNALUL a pornit la drum. Elizaveta încă nu ştie să ţină un ziar în mână. Părinţii ei rareori îşi pot permite să se aboneze, de aceea nici ceilalţi copii nu prea au posibilitatea să ne citească.

Svetlana COROBCEANU

Ziua se împart la lucru prin gospodărie, seara scriu o listă, după care fiecare se aşază la computer. Nu prea ştiu nici ce se întâmplă în politică, cine e la guvernare şi în ce măsură li s-ar putea schimba viaţa în funcţie de partidele care se perindă la vârf. Tot ce au le-a fost dat de Dumnezeu!

Vacanţă amânată de 22 de ani

Batem la uşa familiei Ciobanu din Condrăteşti, Ungheni, într-o zi însorită de octombrie. Ne întâmpină două moţate de fetiţe, sfioase, cu ochi de veveriţă care ne poftesc să intrăm. Sunt Elena şi Olga, copilele care încă nu merg la şcoală. Din spatele lor se iţeşte mezina Elizaveta. În ochii ei albaştri se citeşte curiozitate cât ar încăpea în zece oameni. Din spatele unei uşi îşi fac apariţia părinţii Vasile şi Maria care ne poftesc în camerele unde se încălzeşte cu ajutorul unei sobe. Capul familiei este preot. Mama copiilor, până a avea propria ei grădiniţă de copii, a lucrat educatoare.

Trei din cei 12 copii ai familiei Ciobanu sunt la studii la Ungheni şi Chişinău, ceilalţi, la şcoală. „Am fost la mare acum 22 de ani, când l-am adus pe lume pe primul copil, ni se confesează femeia întrebată când reuşeşte să se odihnească, „după aceea au început să vină unul după altul ceilalţi şi am uitat şi de mare, şi de sanatoriu, şi de o haină mai potrivită pentru noi”, ne spune ea.

Când merg la piaţă la Ungheni, soţii Ciobanu cumpără orez, zahăr, hrişcă şi alte produse cu sacul. Când se mai adună ceva bani în chimir, femeia se duce la Iaşi. De acolo cumpără îmbrăcăminte şi încălţăminte mai ieftină. „Vameşii se uită chiorâş când văd genţile pline cu haine. Şi eu le spun: «Am mai mulţi copii». Ei deschid imediat la pagina respectivă din paşaport. Se miră… «Sunt toţi ai matale?», mă întreabă. «Păi, ai cui să fie, dacă nu ai mei.12, Doamne, şi toţi ai mei!»”, ne spune plină de mândrie femeia.

Obişnuiţi de mici cu munca

Ultimul copil a venit pe lume acum un an. Îmi imaginez gurile flămânde, vraful de rufe murdare, certurile iscate din cauza dorinţelor greu de realizat, bolile fiecăruia. „Nu v-a fost teamă să aduceţi pe lume tocmai 12 copii?”, mă încumet să-i întreb. „N-am crezut că vom avea atât de mulţi, dar probabil că aşa a vrut Dumnezeu. Cu răbdare şi dragoste, le reuşim însă pe toate”, ne spune părintele Vasile. „Niciodată nu am aşteptat nimic de la nimeni, ne descurcăm cu propriile puteri”, ţine să precizeze soţia.

Reuşesc să facă faţă dificultăţilor şi cu ajutorul a 6 ha de pământ. Au vaci, oi, păsări. Copiii sunt obişnuiţi de mici cu munca. Doi se duc să adape calul, alţii – vaca, cei mai mici fac lucrul mai uşor prin gospodărie. În loc de un caz social, în familia Ciobanu am găsit o lecţie de viaţă. Observăm pe dulapurile din salon şase rânduri de perne brodate şi plapume – zestrea pentru cele şapte fete. „Continuăm să strângem lâna, o spălăm, coasem plapume pentru toţi”, ne spune mama copiilor .

În timpul discuţiilor asistăm la unul din jocurile preferate ale copiilor. Unul dintre ei joacă rolul unui mort, iar altul, rolul de preot care oficiază prohodul. În loc de cadelniţă, cea mică mişcă o frânghie pe care stau înşiruite cleştele de prins rufe ale mamei. „Îl imită întru totul pe tatăl lor”, ne spune cu o notă de mândrie în glas mama fetelor. La despărţire, gazdele ne urează cât mai mulţi cititori. JURNAL îi oferă familiei Ciobanu un abonament la ziar pentru anul 2012.

The following two tabs change content below.