„Suntem trişti, am pierdut trei punte, dar aşteptăm Olanda”

PERSEVERENŢĂ // Tricolorii vor să se revanşeze pentru înfrângerea cu Ungaria în meciul de pe teren propriu cu Olanda

Tristeţe şi regrete pentru tricolori după cel de-al doilea meci din preliminariile Campionatului European din 2012. Echipa lui Gabi Balint a dominat meciul de la început până la sfârşit, dar – din cauza neşansei – a pierdut cu 2-1. Totuşi această înfrângere are partea sa bună. Fotbaliştii moldoveni au înţeles că pot juca de la egal la egal cu orice adversar şi că au puterea să revină chiar dacă sunt conduşi la două goluri diferenţă.Tricolorii aşteaptă cu nerăbdare meciul cu Olanda. Ei promit să pună probleme serioase vicecampioanei mondiale.

Moldova a jucat ofensiv în deplasare

Înainte de meci, Gabi Balint a spus că va juca cu un singur atacant, lucru care ne-a făcut să credem că ne vom apăra. Nici pe departe de aşa ceva, pentru că, din primele minute, am luat iniţiativa şi i-am înghesuit pe unguri în propria jumătate de teren. Mai mult, mijlocaşul ofensiv Igor Ţâgârlaş a îngheţat tribunele stadionului după ce a scăpat singur cu portarul maghiar. Din păcate pentru noi, Ţâgârlaş a trimis puţin pe lângă poartă. Prezent în tribunele stadionului, premierul R. Moldova, Vlad Filat, a fost cât pe ce să sară de bucurie, spre disperarea omologului său maghiar Viktor Orban.

Suvorov a marcat din nou

La pauză, Balint nu a avut ce le reproşa elevilor săi, ci doar i-a atenţionat să fie mai incisivi la finalizare pentru că asemenea ocazii ca a lui Ţâgărlaş au doar una sau două pe meci, iar dacă nu marchezi, atunci le dai încredere adversarilor. Balint a avut perfectă dreptate deoarece, la primul lor şut pe poartă, maghiarii au marcat pentru 1-0 (min. 50). Foarte pragmatice, gazdele i-au lăsat în continuare pe moldoveni să atace, dar tot ei au fost cei care au marcat în minutul 66. Intrat în repriza secundă, Anatol Doroş a dinamizat mai mult jocul echipei Moldovei, dar fără efect imediat pe tabela de marcaj. Tricolorii au marcat în cele din urmă prin Alexandru Suvorov care a fost servit perfect de pivotul Viorel Frunză. Era minutul 79 şi Suvorov a evitat să se bucure prea mult pentru golul marcat. A luat mingea din plasă şi a dus-o la mijlocul terenului pentru ca să fie reluat jocul cât mai rapid.

Anatol Doroş putea aduce bucuria pentru cei 20 de suporteri moldoveni prezenţi în tribune la Budapesta şi pentru cei de acasă, însă a trimis un şut puternic puţin pe lângă poartă. Era minutul 89, iar un rezultat de egalitate le oferea un moral mult mai bun pentru meciul cu Olanda de la Chişinău (8 noiembrie).

Doroş: Suntem supăraţi, am pierdut trei puncte

Cel care putea aduce bucuria în rândurile suporterilor moldoveni, Anatol Doroş, nu este satisfăcut de faptul că echipa naţională a dominat Ungaria. „Am rămas nemulţumiţi, deoarece am pierdut trei puncte. Antrenorul nu are nicio vină pentru că noi trebuia să marcăm la câte ocazii am avut. Mulţi ar spune că trei puncte în două meciuri este un rezultat bun, dar meritam şase puncte. Nu ne ajută cu nimic faptul că am jucat bine, dacă am pierdut meciul”, a spus Doroş. Atacantul a fost completat de fundaşul Vadim Bolohan. „Ei au avut două şuturi pe poartă şi două goluri marcate. Asta este, dacă nu marchezi, atunci eşti pedepsit. Trebuie să rămânem concentraţi şi, cu ajutorul suporterilor, să obţinem un rezultat bun cu Olanda”, a menţionat Bolohan.

Cojocari: Punctele pierdute vor cântări greu la final

Mijlocaşul Andrei Cojocari, care are speranţa că naţionala Moldovei poate prinde locul doi în grupă, implicit calificarea la turneul final din Ucraina şi Polonia, a declarat că punctele pierdute cu maghiarii pot cântări greu la finele ciclului preliminar. „Am pierdut trei puncte foarte uşor. Am fost peste unguri şi trebuia să ne impunem. Să nu ajungem să regretăm că am pierdut cu Ungaria”, a conchis mijlocaşul.

Filat: Sunt mândru de voi

La finalul partidei de la Budapesta, premierul Filat a recunoscut că a fluierat şi s-a bucurat din plin la golul marcat de Suvorov. Acesta a ţinut să fie alături de fotbalişti şi i-a încurajat pentru meciurile următoare din preliminariile Euro 2012. Premierul a intrat în vestiarul echipei noastre şi a discutat câteva minute cu antrenorul, dar şi cu jucătorii. „Sunt mândru de voi. Meritam să câştigăm meciul cu Ungaria, doar că ne-a lipsit un pic de noroc. Premierul maghiar a avut emoţii mari la ocaziile noastre, însă am materializat doar una din acestea. Suvorov a făcut un meci extraordinar. La fel pot spune şi despre Viorel Frunză şi Igor Tâgârlaş. Sunt convins că vom avea rezultate bune în următoarele meciuri”, a fost mesajul premierului care a îndemnat suporterii să fie în continuare alături de naţională.

În celelalte meciuri din grupă, Suedia a învins cu 6-0 San Marino, iar Olanda a trecut cu emoţii de Finlanda, scor 2-1. Naţionala R. Moldova se clasează pe poziţia a patra în grupă, cu trei puncte la activ. După două meciuri, Suedia a acumulat 6 puncte, Olanda – 6 puncte, Ungaria – 3 puncte şi Moldova – 3 puncte. Finlanda şi San Marino nu au acumulat niciun punct în două meciuri.

Naţionala RM va juca următorul meci din preliminariile Euro 2012 pe teren propriu, contra Olandei.

Vitalie Hadei