„SIS nu a informat fosta conducere despre pregătirea unei lovituri de stat”

EXCLUSIV // Interviu cu Gheorghe Mihai, director al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS)

– Domnule Mihai, SIS a declarat anterior că o bună parte din probele adunate în privinţa evenimentelor din aprilie 2009 au fost distruse. De ce nu cereţi pedepsirea lui Artur Reşetnicov pentru acest lucru?

Într-adevăr, investigaţiile interne pe care le-am desfăşurat au stabilit distrugerea mai multor documente operative după evenimentele din 7 aprilie 2009, prin ardere sau prin scoaterea informaţiilor din baza computerizată de date. Aceasta o confirmă registrele de strictă evidenţă şi procesele-verbale întocmite după nimicirea lor.

Totuşi, măsura şi forma responsabilităţii fostului director al SIS pentru distrugerea documentelor poate fi apreciată de către organul de urmărire penală care investighează evenimentele din primăvara trecută.

– Din informaţiile de care dispuneţi, puteţi spune dacă a fost sau nu o tentativă de lovitură de stat la 7 aprilie?

Investigaţiile interne nu au stabilit că Serviciul de Informaţii şi Securitate ar fi informat oficial fosta conducere a statului despre pregătirea unei lovituri de stat la 7 aprilie 2009 sau a altei acţiuni organizate care putea pune în pericol regimul constituţional de guvernare sau existenţa statului moldovenesc. Însă personal nu am dreptul să calific juridic evenimentele în cauză, aceasta fiind de competenţa organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată. Serviciul a oferit Procuraturii Generale şi Comisiei parlamentare de anchetă informaţii care, sper, vor contribui la elucidarea circumstanţelor în legătură cu protestele din anul trecut.

– A încercat SIS-ul să afle de ce nu funcţiona telefonia mobilă şi internetul pe 6-7 aprilie 2009? Aveţi un răspuns?

Nu am efectuat investigaţii în acest sens, deoarece este o problemă tehnică care nu ţine de competenţa SIS-ului. Probabil că întrebarea trebuie adresată operatorilor care prestează servicii de telefonie mobilă şi internet sau organului de urmărire penală. Pot să menţionez că practicile internaţionale includ aplicarea blocajului informaţional, însă nu cunosc dacă la această tactică s-a recurs în ziua de 7 aprilie 2009.

„Serviciile secrete străine nu au trecut cu vederea evenimentele din aprilie 2009”

– Au fost sau nu implicate servicii secrete străine în organizarea protestelor şi distrugerilor din 7 aprilie?

Cu siguranţă, reprezentanţii serviciilor secrete străine, a căror prezenţă este oficializată în R. Moldova, nu au trecut cu vederea evoluţiile din primăvara anului trecut. Impactul politico-social al evenimentelor din aprilie putea depăşi cadrul naţional şi, în anumite condiţii, putea afecta securitatea ţărilor din regiune.

Totuşi, SIS nu dispune de date probatorii precum că structurile informative străine ar fi fost antrenate în organizarea sau dirijarea protestelor. Fosta conducere a ţării a făcut declaraţii referitor la implicarea structurilor informative din România, însă ulterior ele au fost dezminţite oficial de către ex-procurorul general Valeriu Gurbulea.

– În ce mod s-a implicat SIS-ul moldovenesc în cadrul evenimentelor din 7 aprilie?

Din materialele cu care m-am familiarizat, conchid că îndată ce protestele paşnice s-au transformat în dezordini în masă, unii colaboratori SIS au fost implicaţi în procesul general de monitorizare a situaţiei.

„SIS nu colaborează cu securitatea transnistreană”

– În Ucraina au fost prinşi recent câţiva agenţi de securitate ruşi. La noi activează agenţi de securitate ruşi sau din alte state?

Reprezentanţii serviciilor speciale străine se află în R. Moldova în baza acordurilor interstatale, tot aşa cum reprezentanţii SIS se găsesc în alte ţări. Misiunea lor este de a participa la elaborarea şi realizarea programelor comune de combatere a terorismului internaţional, criminalităţii transfrontaliere şi altor riscuri pentru securitatea generală.

În Republica Moldova reprezentanţii serviciilor secrete ale Federaţiei Ruse au şi sarcina asigurării contrainformative a contingentului militar rus, dislocat pe teritoriul Republicii Moldova în baza Acordului din 1992. Din cele relatate în presa din străinătate, cazul la care vă referiţi a avut tangenţe cu forţele pacificatoare ruse. Incidentul a avut loc pe teritoriul Ucrainei şi nu a afectat interesele securităţii Republicii Moldova.
SIS supraveghează activitatea reprezentanţilor structurilor informative străine în Republica Moldova, inclusiv a celor care utilizează diferite paravane, pentru a identifica şi a reacţiona adecvat la eventualele acţiuni care pot prejudicia interesele securităţii naţionale.

– Puteţi să ne spuneţi dacă activează pe teritoriul R. Moldova agenţi de securitate de la Tiraspol?

Republica moldovenească nistreană autoproclamată dispune de formaţiuni paramilitare, inclusiv de servicii secrete, care asigură existenţa regimului separatist totalitar. Este evident că aceste structuri nu-şi limitează activităţile doar în stânga Nistrului. Nu în rare cazuri ne-am confruntat cu diverse provocări puse la cale de „mgb” din Tiraspol, cum ar fi exercitarea presiunilor asupra şcolilor cu predare în limba română din regiune, îngrădirea dreptului cetăţenilor la liberă circulaţie şi accesul la terenurile lor.
Datoria SIS-ului este de a identifica, bloca sau descuraja acţiunile informativ-subversive ale acestor structuri care pot prejudicia interesele securităţii naţionale.

– În ce relaţii se află SIS-ul cu serviciile secrete din Transnistria?

Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova nu are niciun fel de relaţii cu aşa-numitul minister al securităţii de stat din Tiraspol, or, aceasta este o structură paramilitară în afara legislaţiei naţionale care, prin susţinerea pretinsei statalităţi şi a regimului separatist, atentează la integritatea teritorială şi suveranitatea naţională ale Republicii Moldova.

„Majoritatea dosarelor agenţilor KGB au fost nimicite”

– E adevărat că o parte din arhivele securităţii moldoveneşti a fost dusă la Tiraspol? Ce a rămas?

În pragul unor evenimente politico-sociale de la începutul anilor ’90, la indicaţia Moscovei, o mare parte din arhivele Securităţii a fost depozitată la secţia din Tiraspol a fostului KGB al RSS Moldoveneşti. Din câte cunosc, încercările repetate de a-i elucida soarta şi a restitui materialele operative evacuate în stânga Nistrului au suferit eşec. În vara anului 1991, în urma unei operaţiuni speciale, s-a reuşit scoaterea în taină din Secţia orăşenească a dosarelor efectivului operativ, trecerea lor peste cordoanele separatiste şi returnarea la Chişinău.

– Cât de realistă este adoptarea Legii lustraţiei în R. Moldova?

Adoptarea unei legi a lustraţiei este de competenţa Parlamentului. Cunosc că abordarea anterioară a problemei a generat divergenţe serioase în rândul clasei politice moldoveneşti privind oportunitatea unei aşa legi. Nu pot spune cât de reală poate deveni adoptarea Legii lustraţiei. Majoritatea dosarelor agenţilor fostului KGB au fost nimicite încă în anii 1990-1991 în baza ordinului preşedintelui KGB al URSS, iar în arhivele actualului Serviciu nu au mai rămas urme.

– Totuşi, în opinia dvs, este necesară o Lege a lustraţiei în R. Moldova?

Într-un stat de drept activitatea Serviciului de Informaţii şi Securitate trebuie să fie transparentă. Însă sunt convins că anumite segmente din activitatea SIS nu pot fi făcute publice, în special referitor la formele şi metodele de activitate, echipamentele speciale din dotare, efectivul criptic etc. La aceeaşi categorie de informaţii sunt atribuite şi datele privind colaborarea secretă a cetăţenilor cu Serviciul de Informaţii şi Securitate, care nu pot fi divulgate pentru a nu prejudicia drepturile persoanei la viaţa privată.

– Cum credeţi, a avut dreptate ex-preşedintele Petru Lucinschi atunci când a declarat că dacă vor fi deschise dosarele securităţii vom rămâne fără intelectuali?

Nu pot să confirm corectitudinea acestor afirmaţii şi nici nu cunosc dacă domnul Petru Lucinschi a făcut o declaraţie oficială în acest sens. Sectoarele funcţionale care mi-au fost încredinţate pe parcursul serviciului în organele securităţii nu au avut tangenţă cu problema abordată.

– De mai multe ori, noi, cei de la JURNAL, am avut senzaţia că telefoanele noastre, fixe şi mobile, erau ascultate în perioada fostei guvernări. E adevărat sau nu?

Nu pot să vă dau un răspuns univoc la această întrebare din simplul motiv că nu dispun de aşa date şi nici nu am un astfel de drept. Dacă conducerea redacţiei are bănuieli întemeiate, ea poate apela la autorităţile abilitate cu competenţa de a decide ascultarea telefoanelor.

Interviu realizat de Mariana Raţă