„Sheriffantasticii” sunt aproape de cel de-al 11-lea titlu de campioană

 ACUZAŢII // Dobrovolski îl acuză pe Ciobanu că o vrea pe FC Sheriff campioană, iar ultimul spune că fostul selecţioner e „un prost”

 Cu patru etape înainte de a fi trasă cortina peste Divizia Naţională, ediţia 2011-2012, FC Sheriff le-a luat faţa celor de la FC Dacia şi sunt aproape de cel de-al 11-lea titlu de campioană. Tiraspolenii, care s-au impus în faţa concitadinei FC Tiraspol, scor 3-0, au profitat de pasul greşit al actualilor campioni de la FC Dacia, care au pierdut în deplasare, cu 1-0, de la FC Olimpia. Antrenorul „dacilor”, Igor Dobrovolski, s-a grăbit să dea vina pe preşedintele FMF, Pavel Ciobanu, pentru înfrângerea suferită de echipa sa. La rândul său, Ciobanu a declarat pentru JURNAL că doar un „om prost” poate să aducă asemenea acuzaţii nefondate.

Vitalie HADEI

 Cea de-a XXIX-a etapă a Diviziei Naţionale a fost cu ghinion pentru „dacii” lui Igor Dobrovolski. Cu un avans de un punct în faţa unicei contracandidate la titlu, cei de la FC Dacia aveau nevoie doar de victorie cu FC Olimpia, echipă care aspiră la locul patru în clasament. Totuşi, campioana nu a putut rezista presiunii şi, în minutul 22 al partidei cu Olimpia, s-a văzut condusă. „Dacii” au avut încercări timide de a schimba soarta meciului, dar minunea nu s-a produs.

 Dobrovolski atacă FMF

 Fostul selecţioner, Igor Dobrovolski, care era bun prieten cu preşedintele FMF, Pavel Ciobanu, nu a ezitat în finalul meciului pierdut să-l atace pe şeful forului moldovenesc de fotbal. Acesta crede că jocurile de culise au fost făcute demult şi că nu se doreşte ca FC Dacia să-şi adjudece cel de-al doilea titlu din istorie. Mai mult, Dobrik a adus acuzaţii grave la adresa lui Ciobanu. „De ce mă întrebaţi pe mine dacă lupta pentru titlu s-a terminat odată cu înfrângerea noastră? Trebuie să-l întrebaţi pe preşedintele FMF despre asta. El dă la final medaliile. Anul trecut (când FC Dacia a câştigat campionatul n.r.), ei au dormit, construiau stadion şi nu s-au gândit la cine va câştiga titlul”, a fost ironic Dobrovolski.

 Potrivit lui, Ciobanu deja ştie cine va câştiga. „Anul acesta el va înmâna medaliile şi ştie şi cui. Dacă nu vor fi aşa echipe, ca unele din campionat, atunci încă mai avem şanse. Iar dacă toate echipele vor fi aşa, atunci totul e clar”, a spus antrenorul, care a făcut aluzie la faptul că nu toate cluburile joacă tocmai corect.

 Ciobanu: „Cine e Dobrovolski?”

 Solicitat de JURNAL preşedintele FMF, Pavel Ciobanu, a declarat că Dobrovolski trebuia mai întâi să caute vinovaţi pentru un eşec sau altul în propria curte şi să nu dea vina pe arbitri şi pe conducerea federaţiei. „Cine-i el şi ce să-i răspund unui asemenea om? Vai de capul lui! În loc să analizeze prestaţia echipei sale, acesta ba dă vina pe arbitri, ba pe mine. El niciodată nu va recunoaşte că e vinovat pentru un rezultat prost. În schimb e mai uşor să arunci cu noroi în altcineva. E un prost, mai mult nu am ce spune despre acest om”, a conchis Pavel Ciobanu.

 Tarhnişvili: Nu mă aşteptam la un asemenea cadou

 Căpitanul FC Sheriff, Vaja Tarhnişvili, care nu a jucat în meciul cu FC Tiraspol pentru cumulul de cartonaşe galbene, a declarat că e fericit că echipa sa este iarăşi pe primul loc, dar a recunoscut că nu se aştepta ca FC Dacia să piardă de la Olimpia. „Am fost plăcut surprins de acest cadou. Chiar am făcut un pariu cu portarul nostru, Vladislav Stoyanov, care era convins că „dacii” nu vor câştiga de la FC Olimpia. Acum soarta titlului depinde doar de noi”, a spus veteranul.

Raşkevici suflă şi-n iaurt

 Antrenorul FC Sheriff, Vitali Raşkevici, nu vrea să vorbească încă de titlu, atât timp cât mai rămân de disputat patru meciuri. „Este greu să vorbim de titlu. Este greu să te menţii pe primul loc şi la fel de greu este să-i întreci pe cei din faţă. Totuşi, atunci când eşti în spatele cuiva cu un punct, nu depinzi doar de tine, dar când eşti în faţă, lucrurile se schimba”, a menţionat antrenorul tiraspolenilor.

FC Zimbru şi-a adjudecat locul trei şi şi-a permis să piardă

 Cei mai liniştiţi pe acest final de campionat sunt cei de la FC Zimbru, care cu cinci etape înainte de final şi-au adjudecat medaliile de bronz. Astfel, „zimbrii” şi-au permis să piardă meciul cu FC Milsami, scor 1-0. În urma acestui rezultat, echipa lui Ilan Şor este pe locul patru şi mai speră la cupele europene.

În celelalte partide ale etapei s-au înregistrat următoarele rezultate:

FC Iskra-Stal—FC Costuleni 1-1

FC Nistru— FC Academia UTM 0-0

CSCA-Rapid— FC Sfântul Gheorghe 1-0

Etapa XXX-cea

FC Costuleni—FC Sfântul Gheorghe

FC Academia UTM—CSCA-Rapid

FC Sheriff—FC Nistru

FC Dacia—FC Tiraspol

FC Zimbru—FC Olimpia

FC Iskra-Stal—FC Milsami-Ursidos