„Parcă suntem blestemaţi, dar nu plec”

PRELIMINARII // Tricolorii au bifat a cincea înfrângere consecutivă, însă Balint promite că va rămâne la naţională dacă i se va cere acest lucru

Naţionala de fotbal a Republicii Moldova (RM) a continuat seria de înfrângeri, pierzând şi meciul cu Ungaria de pe teren propriu, scor 0-2. Selecţionerul Gabi Balint spune că suntem parcă blestemaţi şi este gata să meargă la biserică numai ca echipa să scape de ghinion. După patru înfrângeri, tricolorii au cântat la unison imnul RM, încercând să se încurajeze înaintea duelului cu maghiarii, dar nu au reuşit să facă faţă acestora.

Vitalie HADEIÎn pofida faptului că naţionala o ţine din înfrângere în înfrângere, suporterii au umplut arena „Zimbru” şi au susţinut echipa. Jucătorii care au fost criticaţi înaintea jocului cu Finlanda că nu ştiu ce înseamnă spirit naţional au intonat imnul RM şi păreau că vor fi fiare în teren. Chiar au creat prima fază de gol, doar că şutul lui Suvorov a trecut puţin pe lângă poartă. Maghiarii, care concurează cu suedezii pentru locul de baraj, au marcat la faza următoare (min. 7) după o gravă greşeală a lui Igor Armaş. Băieţii lui Balint ar fi putut egala în minutul 20, dar ghinionul şi-a spus din nou cuvântul.

După pauză, echipa noastră şi-a mai creat o ocazie prin Armaş, însă mingea trimisă de acesta cu capul a trecut puţin pe lângă poartă. Maghiarii au controlat meciul şi, în minutul 82, au marcat pentru 2-0. După aceasta, o bună parte din suporterii naţionalei au părăsit în semn de protest arena.

Căpitanul Alexandru Epureanu ar fi putut marca golul de onoare în minutele de prelungire, dar, din cinci metri, singur cu portarul, a trimis mingea direct în braţele veteranului Kiraly. Şi meciul s-a terminat cu victoria oaspeţilor.

„Suntem pe primul loc…, dar la suporteri”

După meci, Balint a ţinut în primul rând să le mulţumească suporterilor echipei naţionale care au umplut din nou arena „Zimbru”. „Le mulţumesc spectatorilor care mi-au scandat numele. Sincer, nu merit asta. Sunt prea amabili, mai ales că venim după patru meciuri oficiale pierdute. Îmi era ruşine de mine pentru că aş fi putut face mai multe pentru ei. Oamenii aceştia sunt incredibili. Au putut primi echipa naţională, după acel 4-1 cu Finlanda, după 4-1 cu Suedia, şi să o împingă de la spate. Vă spun că nu am mai văzut asemenea public. La public suntem pe locul întâi în grupă, însă la fotbal…”, a spus cu jenă Balint.

Balint vrea să se revanşeze şi să rămână

Selecţionerul şi-a asumat vina pentru parcursul slab şi nu se gândeşte să renunţe la naţionala Moldovei. „Ungaria este peste noi, dar şi în aceste condiţii am fi putut să le facem faţă. Am avut cinci-şase ocazii de gol, dar mingea nu a vrut să intre. Parcă suntem blestemaţi, primim gol în primele minute. Poate ar trebui să mă duc la biserică ca să scăpam de blestem. Oricum, sunt alături de băieţi. Când am decis să vin aici, m-am aşteptat la orice. Singurul lucru pe care nu l-aş putea face acum este să capitulez, să mă retrag de la echipa naţională. Totuşi, dacă cei de la FMF vor dori să schimbe selecţionerul, nu am ce face şi mă retrag”, a precizat Gabi Balint.

Naţionala va avea probleme şi în viitor

Chiar dacă va rămâne pentru un nou mandat la naţională, Balint va avea probleme în ceea ce priveşte convocarea jucătorilor. „Naţionala joacă aşa cum joacă, ne confruntăm cu o serie de probleme. Ştiţi bine la ce mă refer. La alte echipe naţionale asemenea probleme nu există. E greu din acest punct de vedere”, a conchis fostul internaţional român.

În urma înfrângerii cu Ungaria, naţionala RM a rămas pe locul cinci în grupă cu şase puncte acumulate în opt partide. În celelalte meciuri din grupă, Finlanda a pierdut pe teren propriu cu 2-0 în faţa Olandei care, cu 24 de puncte, este deja calificată la turneul final din Polonia şi Ucraina. Suedia a câştigat cu 5-0 meciul din deplasare cu San Marino, dar a deschis scorul abia în minutul 64. Suedezii şi ungurii împart locul doi în grupă cu câte 18 puncte, iar Finlanda se află pe locul patru cu 9 puncte. Următoarea etapă va avea loc pe 7 octombrie, când Moldova va juca în deplasare cu Olanda, iar Finlanda va primi vizita suedezilor.