„Nu vrem iar în braţele Partidului Comuniştilor”

POSTELECTORALĂ // Am votat pentru democraţie, nu vrem dictatura înapoi

În localitatea Grozeşti, raionul Nisporeni, unde s-a născut Vlad Plahotniuc, numărul doi de pe lista Partidului Democrat (PD), oamenii au votat formaţiunea din care acesta face parte. Din totalul de 1168 de voturi acumulate, 604 (51,7%) au fost acordate pentru PDM. Negocierile pe care le poartă liderii acestei formaţiuni cu Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) au făcut ca o bună parte din electorat să regrete alegerea făcută şi să îl îndemne pe Marian Lupu, liderul formaţiunii, să nu se întoarcă înapoi de unde a plecat. În acelaşi timp, 16 directori de şcoli au semnat un apel, prin care cer menţinerea Alianţei pentru Integrare Europeană.

„Noi avem încredere în Marian Lupu şi în partidul lui”, ne răspunde la celălalt capăt Maria Luncaşu. „Aşteptaţi oleacă, am un ceaun cu mâncare la cotlon, să-l ridic, să nu dea în foc”, adaugă femeia, care pune imediat receptorul pe masă. „Nu trebuie să facă alianţă cu Partidul Comuniştilor. Noi am votat pentru Lupu ca să fie Alianţa care s-a făcut anul trecut”, comunică Maria Luncaşu.

„Nu mă aşteptam să fie atât de strânsă legătura dintre PCRM şi PD”

„Am votat cu Marian Lupu. Nu mă aşteptam să fie legătura dintre PCRM şi PD atât de strânsă”, ne spune o angajată a primăriei, care nu a dorit să se prezinte. Este o diferenţă mare între rezultatele scrutinelor din 2009, când învingător a ieşit PL-ul, şi acesta din 28 noiembrie, când PD a luat peste 600 de voturi. În localitatea Grozeşti, pe lista electorală au fost înscrişi 1168 de alegători. „Diferenţa se datorează faptului că Vlad Plahotniuc, originar din această localitate, a intrat în partid”, crede angajata primăriei. La aceasta se mai adaugă generozitatea lui, în ultima perioadă el a făcut multe pentru sat. Fundaţia Edelweiss, instituită de Vlad Plahotniuc a reparat drumul din centrul satului până la cimitir, a reparat gardul de la şcoală, a deschis un centru de fitness, a organizat concerte pentru consăteni. „Până în acest an, Vlad Plahotniuc a fost mai mereu în umbră şi nu s-a arătat”, a conchis femeia.

Fiecare îşi face interesul

Cu toate acestea, oamenii spun că, până acum, Plahotniuc nu prea apărea prin sat. „Fiecare îşi face interesul atunci când are nevoie”, ne spune Petru Zabolotin. Bărbatul crede că PD nu se va alia cu PCRM. „Nu au voturi îndeajuns. Mai interesantă ar fi o alianţă a PCRM cu Partidul Liberal Democrat, deoarece PLDM are 32 de mandate, cu 42 ale PCRM fac 74 de mandate, nu mai au nevoie de nimeni”, spune bărbatul.

Întrebat dacă ar dori o alianţă între PD şi PCRM, el a spus că depinde cum vor lucra aceştia. „Dacă ar face totul pentru oameni, oamenii i-ar vota. Dacă nu vor face nimic, atunci nimeni nu va mai avea încredere în ei”, a menţionat acesta. „Eu nu ştiu multă politică şi nici nu mă interesează. Da’ voi mai sunaţi şi mai întrebaţi lumea de la sate, că poate şi multe altele să vă spună”, a conchis bărbatul.

„Un consătean de-al nostru este în PD”

„Eu multe nu vă pot spune, pentru că nu fac parte din electoratul acestui partid, dar oamenii cu care am vorbit s-au arătat contrariaţi. Lumea este înfuriată că se duce iar în braţele partidului de la care a fugit anul trecut”, a comunicat Svetlana Mitrofan, locuitoare a Grozeştiului.

„Clar că am votat PD-ul, un consătean de-al nostru este în acest partid”, ne-a spus Nina Jalbă, directoarea Liceului „Prometeu” din localitate. „Îl ţin minte pe Vlad de mic, a fost un copil de nota 5 (10 – n.a.) şi a ajutat lumea din satul în care s-a născut”, a menţionat cadrul didactic. Aceasta a mai spus că nu ar vrea ca PD-ul să facă alianţă cu PCRM-ul. „Am votat pentru democraţie şi nu vrem înapoi dictatura”, susţine femeia. Nina Jalbă a adăugat că în funcţie de modul în care va guverna ţara această alianţă democrato-comunistă, va fi votată în continuare. „Dacă va avea o orientare proeuropeană, îi voi vota, dacă nu, atunci nu cred!”, a conchis femeia.

„Nu sunt din acest sat”, aud la celălalt capăt al receptorului. „Dar, din câte ştiu, Grozeştiul este un sat anticomunist şi nu cred că ar fi bine ca PD-ul să facă alianţă cu PCRM”, a menţionat Viorica Anghel.

„Vreau refacerea Alianţei pentru Integrare Europeană”

„Ce vreau eu? Vreau să rămână Alianţa pentru Integrare Europeană, aşa cum a fost până la alegeri”, spune o femeie din Grozeşti. „Scrieţi acolo o femeie de la ţară. În sat lumea nu mai poate de greutăţi, dar ei se duc la comunişti!”, încheie conversaţia persoana.

În aceeaşi ordine de idei, un grup de directori de şcoli din raionul Nisporeni au semnat o petiţie adresată Partidului Democrat, prin care cer să nu fie creată nicio alianţă între PCRM şi PD. „Să nu rămânem noi iarăşi cu nasul în jos, a nu ştiu câta oară”, a declarat pentru JURNAL, Maria Nastasiu, directoarea gimnaziului din satul Ciuteşti, raionul Nisporeni şi iniţiatoarea acestei petiţii. „Dar am scris această petiţie atunci când Marian Lupu discuta cu Partidul Comuniştilor. Am fost foarte indignată. Acum am văzut că a început să se întâlnească cu PL şi PLDM. Vreau să spun că avem încredere în PD. Cât a fost AIE, credeam că ne ducem în Europa, acum, dacă va pleca la comunişti, ne întoarcem iar la Rusia şi nu mai rezolvăm conflictul transnistrean”, a menţionat profesoara. „De ce să facă ceea ce a făcut Roşca?”, se întreabă femeia. „Va păţi ca Roşca, care a luat două voturi la noi în sat. Eu cred că Lupu e un om competent care nu se va întoarce acolo de unde a plecat”, a conchis aceasta.

De menţionat că petiţia a fost semnată de directorii a 16 şcoli din raionul Nisporeni.

Marina LIŢA

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)